Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Prăznuirea Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, 26 decembrie

Sfântul Nicodim cel Sfințit, ctitorul și întemeietorul Mănăstirii Tismana, s-a mutat în Împărăția cerurilor tocmai în zilele praznicului Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. El a trecut din lumea aceasta și s-a născut pentru viața veșnică în această zi de mare praznic, ziua venirii pe lume a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Trecerea la cele veșnice a Sfântului Nicodim înseamnă nașterea lui pentru lumea desăvârșită de dincolo, acolo unde „nu este întristare și nici suspin”. Desigur, în viața sa pământească Sfântul Cuvios s-a înnoit în Duhul Sfânt, adică s-a îndumnezeit în chip desăvârșit, așa cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune” (I Corinteni 15, 42). Prin urmare, Cuviosul Nicodim, ca om s-a născut în această lume stricăcioasă, dar s-a mutat de aici în slava cerească, adică s-a născut pentru Împărăția cerurilor. Acolo, „în sânul lui Avraam” el s-a făcut locuitor împreună cu îngerii și cu Sfinții trăind în comuniune de iubire cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Firește, pentru a ajunge în ceruri, adică în bucuria cerească, el s-a nevoit zi și noapte curățindu-se astfel de păcate și de lucrurile lumii acesteia, de gândurile rele și de gândurile stricăcioase. Asceza pe care a practicat-o Sfântul a fost un exercițiu continuu și statornic de iubire față de Dumnezeu și față de oameni. Deci, Sfântul Nicodim, fiind preocupat de mântuirea lui, „n-a dat somn ochilor lui și nici genelor lui dormitare”, cum spune prorocul David, „până ce n-au găsit pe Dumnezeu” (Psalmul 131, 4). Petrecând în stăruință îngerească, Sfântul nostru Nicodim s-a silit să petreacă zi și noapte în rugăciune, în post și în privegheri neîncetate căutând permanent liniștea și pacea sufletului său, doritor de Dumnezeu. Așa se face că fiind preocupat de lucrurile cerești și dorindu-l pe Mirele Cel veșnic, cu mult dor, a considerat că nu există bucurie mai mare decât a trăi în comuniune de iubire cu Dumnezeu Iubire și în relație permanentă cu El și cu frații săi. Primind această bucurie de a fi cu Domnul său și gustând neîncetat această experiență Sfântul Nicodim a învățat ce înseamnă să fii permanent în comuniune de rugăciune și iubire cu Preasfânta Treime. Prin urmare, Sfântul Cuvios Nicodim n-a putut să stea nicio clipită fără rugăciune și nici n-a irosit vreo împrejurare să mărturisească pe Dumnezeu prin viața pustnicească. Ca atare, viața Cuviosului a fost o viață duhovnicească în care a strălucit harul Duhului Sfânt și iubirea Tatălui ceresc.

Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana s-a născut în anul 1310, din părinți binecredincioși în satul Prilep din Serbia, din neam macedo-român, fiind înrudit cu familia despotului Lazăr și a domnului Țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. Și-a părăsit familia la o vârstă fragedă intrând în viața monahală la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos ajungând mai târziu egumen al acestei lavre și chiar protoepistat (conducătorul tuturor mănăstirilor din Sfântul Munte) în conducerea Sfântului Munte Athos. Nicodim s-a nevoit mai întâi în obște, apoi s-a izolat într-o peșteră de lângă Hilandar, unde a învățat să se ferească de ispite și patimi, și să deprindă credința profundă și rugăciunea, fiind înzestrat cu darul mai înainte-vederii și al facerii de minuni. În anul 1338 primește numele de Nicodim, apoi, în anul 1341 este hirotonit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah, pentru ca mai târziu să ajungă protrosinghel. Ca egumen al Mănăstirii Hilandar, Sfântul Cuvios Nicodim a adunat în obștea sa până la o sută de călugări atoniți, greci, sârbi, macedoneni, români și bulgari, transmițându-le tuturor frica de Dumnezeu și învățăturile Sfintei Scripturi. A devenit astfel un dascăl iscusit al rugăciunii lui Iisus (Rugăciunea Inimii), un teolog profund și un părinte duhovnicesc pentru cei mai mulți, pentru aceste calități fiind căutat de sihaștri, călugări de chinovii și egumeni. La rugămintea cneazului Lazăr, Sfântul Cuvios Nicodim a mijlocit, în anul 1375, la Constantinopol, împreună cu ucenicii săi Isaia și Partenie, împăcarea Bisericii Ortodoxe Sârbe cu Patriarhia Ecumenică. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat atât de mult pe Sfântul Nicodim, încât l-a făcut arhimandrit, i-a dăruit cârja sa și trei părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale Sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana.

Sfântul Cuvios Nicodim a plecat din Muntele Athos cu mai mulți ucenici, ajungând în sudul Dunării, aproape de Vidin, unde întemeiază două mici așezări monahale: Vratna și Mănăstirița. În anul 1364 ajunge în Țara Românească, așezându-se pe valea râului Vodița, unde exista o mică sihăstrie întemeiată de călugări vlahi. Cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu (1377-1384) și a sihaștrilor din partea locului, Cuviosul Nicodim ridică mai multe chilii și o biserică de piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare, pe care o sfințește în anul 1369. Mănăstirea Vodița a fost înzestrată apoi cu danii și întărită prin hrisov domnesc pentru ca doar „călugării care sunt acolo și ei singuri să-și pună stareț”. Apoi, pe valea pârâului Tismana, la locul numit „Cascade”, unde se nevoiau încă de la începutul secolului al XIV-lea mai mulți sihaștri, în jurul unei mici biserici de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, Sfântul Cuvios Nicodim a înălțat Mănăstirea voievodală Tismana, cu același hram, unde formează o obște renumită de zeci de călugări. Această obște ajută la menținerea vieții isihaste pe valea Tismanei și pune rânduiala călugărească de chinovie, după tradiția Muntelui Athos. Tot la Tismana, Nicodim înființează o școală de caligrafi și copiști de cărți bisericești, vestită în toată peninsula Balcanică.

La bătrânețe, Sfântul Nicodim încredințează grija celor două mănăstiri, Vodița și Tismana, ucenicului său, ieromonahul Agaton, iar el se retrage la o mai aspră nevoință în peștera de deasupra mănăstirii, ce se păstrează până astăzi. Acolo se nevoia Cuviosul toată săptămâna în post, în priveghere de toată noaptea și în neîncetată rugăciune. Numai Duminica și la praznice cobora din peșteră în Mănăstirea Tismana și săvârșea Sfânta Liturghie. Apoi vindeca pe cei bolnavi care veneau la dânsul, mânca la trapeză cu părinții, sfătuia și mângâia pe toți cu cuvinte de folos și se urca din nou la peșteră.

Din cauza unui conflict cu domnitorul Mircea cel Bătrân, Sfântul Nicodim a părăsit Tismana și s-a retras, împreună cu câțiva ucenici, întemeind pe valea Jiului Mănăstirea Vișina, cu hramul Sfânta Treime, în locul unei sihăstrii mai vechi. În anul 1400 întemeiază Mănăstirea Prislop, numită și Silvașul de Sus, în ținutul Hunedoarei, cu același hram. În Mănăstirea Prislop s-a nevoit Sfântul Nicodim câțiva ani, perioadă în care a scris cu mâna sa un Evangheliar slavon (1404-1405), care se păstrează până astăzi. Împăcarea cu Mircea cel Bătrân vine repede și, în 1406, domnitorul îl numește în hrisoavele sale: „rugătorul domniei mele, popa Nicodim”. Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana s-a mutat din viața vremelnică, la 26 decembrie 1406, iar sfintele sale moaște au fost îngropate în biserica Mănăstirii Tismana, în mormântul dinainte pregătit.

Minunile Sfântului Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana sunt nenumărate. Numele Sfântului Nicodim de la Tismana se făcuse cunoscut încă din viața lui până dincolo de hotarele Țării Românești, pentru sfințenia vieții sale și darul vindecării a tot felul de boli. În tradiția mănăstirii se spune că unii bolnavi se vindecau numai cât ajungeau la Tismana. Alții se tămăduiau cu rugăciunea și binecuvântarea Cuviosului, sau numai cât se atingeau de rasa lui. Printre cei vindecați se numără și fiica regelui Sigismund al Ungariei care suferea de epilepsie. În urma acestei minunate întâmplări, suveranul a renunțat la catolicism și s-a convertit la ortodoxie, luând numele Sfântului Evanghelist Matei. A intrat și în foc și a ieșit nevătămat, încât nici chiar de haine și nici de părul capului nu s-a atins focul. Apoi a făcut alte minuni și nespuse lucruri cu puterea lui Hristos. Multe dintre minunile Sfântului Nicodim se regăsesc și astăzi în pictura din pridvorul bisericii Mănăstirii Tismana. Acestea sunt: viziunile pe care le-a avut privind înființarea mănăstirilor; trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească; Darul tămăduirii, de care s-a învredincit fiica suferindă de epilepsie a regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei; transformarea mâncării de carne în pește cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân; mersul prin foc.

Sfântul Nicodim, trecând la cele veșnice, ucenicii lui l-au așezat într-un mormânt lângă biserica mănăstirii ctitorită de el. La scurt timp după înmormântarea sa, Dumnezeu, Care a așezat pe Cuviosul Nicodim în ceata drepților, a proslăvit moaștele lui, învrednicindu-le cu dar izvorâtor de mir și cu facere de minuni. Astfel, Sfintele Moaște au fost scoase din mormânt și puse în raclă, fiind așezate cu cinste în biserica zidită de el. La foarte scurt timp după acest moment, Sfântul Nicodim a fost canonizat de Patriarhia de Constantinopol. Istoria ne spune că Basarab cel Tânăr, refăcând Cetatea Bucureștilor, voia să o împodobească cu Sfinte Moaște, așa că vorbea într-un hrisov din 2 aprilie 1480 despre moaștele Sfântul Nicodim. Basarab cel Tânăr dorind să ridice din Mănăstirea Tismana moaștele Sfântului și să le ducă la București, Sfântul Nicodim, care nu voia să părăsească mănăstirea sa, s-a arătat în vedenie unuia dintre călugări, poruncindu-i să spună starețului să-i ascundă moaștele și numai un deget să-i ia de la mână pentru evlavia credincioșilor. Astfel că starețul a ascultat de porunca Sfântului și a ascuns moaștele sale, păstrând doar un deget de la mâna sfântului și mir de la moaștele sale pe care le-a așezat într-un vas de cositor, împreună cu o cruce mare de plumb, pe care Sfântul o purta la gât. Așa a dorit Sfântul ca până astăzi moaștele sale întregi să nu fie cunoscute unde sunt așezate de ucenicii săi. După tăinuirea lor, din cauza multor răzmerițe și robii, locul ascunzătorii a rămas necunoscut până în zilele noastre. Așadar, astăzi, la Sfânta Mănăstirea Tismana se păstrează, cu multă sfințenie și evlavie, doar degetul arătător de la mâna dreaptă a Sfântului, alături de crucea sa de plumb și toaca în formă de vultur.

Sfântul Nicodim de la Tismana, cum am văzut, s-a învrednicit, pentru viața sa curată și dumnezeiască de darurile Duhului Sfântul. Dumnezeu a lucrat prin el nenumărate minuni și și-a arătat într-însul slava Sa, cum spune psalmistul: „minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui” (Psalmi 67, 36). Deci Milostivul Dumnezeu Și-a arătat puterea Sa dumnezeiască în Sfântul Nicodim, întrucât el s-a făcut vas al Duhului Sfânt prin viață curată și credință statornică. Stăpânul răspundea astfel cererii sfântului, iubirii lui, așa cum însuși Domnul a spus: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeți şi roadă să aduceți, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-I veți cere în numele Meu” (Ioan 15, 16). Așa se face că vrednicia de a face minuni a Sfântului Nicodim nu este spre lauda lui, ci spre preamărirea lui Dumnezeu, ca Mântuitorul Hristos să fie lăudat prin faptele Sfântului Cuvios. Tocmai pentru aceasta, Sfântul Părinte Nicodim a rămas un mare rugător în memoria și pomenirea Bisericii, în cinstirea credincioșilor și în rugăciunile lor. Însăși Mănăstirea Tismana este un exemplu al prezenței minunate a Sfântului în interiorul acestui loc și a celor care se nevoiesc aici.

Sfântul Nicodim poartă de grijă totodată și de lăcașurile pe care el le-a zidit în via sa pământească și de bisericile care i-au fost închinate. Toți cei care-l cheamă în ajutor în rugăciunile lor Sfântul Cuvios îi zidește sufletește și trupește, toți mărturisind în viața lor prezența Sfântului și slava lui Dumnezeu. Desigur, pentru a avea pe Sfântul Nicodim cât mai aproape de sufletul nostru avem datoria să-i urmăm viața, precum ne învață Sfântul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei 13, 17). De asemenea, Sfântul Nicodim ne îndeamnă să ascultăm de cuvântul Domnului și să săvârșim fapte bune, cu evlavie, cu cinste și cu ascultare. Ascultarea de poruncile divine este virtutea de bază nu numai pentru călugări, ci și pentru mireni. Numai în ascultare noi ne facem oameni evlavioși cu conștiința trează și veghetoare, gândind cu luare aminte la sfârșitul vieții noastre. Dacă vom avea credință fierbinte vom asculta de legea Domnului și o vom împlini cu toată dragostea.

Mântuitorul Hristos, în viața noastră duhovnicească, ne dă harul și ajutorul pentru a dobândi încrederea în El. Fiind Stăpânul vieții, Domnul ne va scoate din toate necazurile și suferințele noastre, așa cum El Însuși a biruit răutatea lumii și evident a regelui Irod. Din Evanghelia de astăzi vedem cum Preacurata Fecioară Maria și Dreptul Iosif au învins porunca nedreaptă a tiranului Irod care voia să-L ucidă pe Pruncul Iisus. Din Ierusalim Maica Domnului cu Pruncul dumnezeiesc și cu Dreptul Iosif au fugit în Egipt. Toate greutățile drumului străbătut de ei din Palestina și până în Egipt au avut un scop duhovnicesc: luminarea neamurilor și biruirea idolilor lumii. Fuga lor de Irod și plecarea lor într-o țară îndepărtată ne dă să înțelegem că dacă vom rămâne în dragostea Mântuitorului Hristos vom birui necazurile și suferințele din lumea noastră. Sfântul Nicodim este unul dintre mulți credincioși care au urmat pe Domnul și au biruit cu rugăciunea și postul ispitele din viața lui. Din experiența noastră ne dăm ușor seama că și în vremea noastră sunt unii care se închină averilor, banilor și demnităților omenești. Ispitele acestora nu sunt decât idolii veacului acestuia, iar păcătoșii mândri și plini de slavă deșartă nu sunt decât închinătorii lor. De bună seamă că pentru a birui aceste patimi avem nevoie de ajutor de la Domnul nostru Iisus Hristos care ne dă atunci când îi cerem curaj și bărbăție pentru a învinge ademenirile diavolului, ispititorul nostru. Cu ajutorul divin vom birui pe cel rău și vom trece cu ușurință de la cele trecătoare la cele veșnice. Deci pentru că Domnul este cu noi, El rămâne cu noi dacă rămânem credincioși Lui până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20). Trebuie să știm că numai cel care a biruit ispitele lumii acesteia va primi cununa neveștejită a Împărăției Pruncului Iisus, Cel Care S-a născut în ieslea din Betleem. Sfântul Preacuvios Nicodim, pentru că n-a dorit nimic din lumea aceasta, a fost prigonit și alungat din mănăstirea lui de către Domnitorul Țării Românești de atunci și s-a refugiat în ținutul Prislopului. El nu s-a înfricoșat de răutățile omenești, nu s-a temut de puterea stăpânitorului lumii acesteia, dimpotrivă, având puterea Crucii Domnului, s-a arătat biruitor întru toate. Chiar dacă plăcutul Mântuitorului Hristos a fost asuprit și chinuit, Dumnezeu, Care știe toate ale noastre, avea pentru el un plan cu totul deosebit, acela de a întemeia prin el Mănăstirea Prislop. Aici peste veacuri aveau să se nevoiască mari sfinți: Sfântul Ioan de la Prislop și Cuviosul Arsenie Boca. Acesta din urmă s-a arătat nevoitor, făcător de minuni și mare apărător al celor din nevoi.

În sărbătoarea de astăzi Biserica ne îndeamnă să ne rugăm Maicii Domnului să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi pentru mântuirea noastră. Să cerem Preacuratei Stăpâne ca Fiul ei, Pruncul Iisus, să ne dea pace, bucurie și prosperitate familiilor noastre. De asemenea, să rugăm și pe sfântul Nicodim de la Tismana, ocrotitorul călugărilor și al credincioșilor, zicând: „Sfinte Părinte Nicodim primește această umilă rugăciune și mijlocește la Domnul Cel Preaînalt iertare de păcate, sănătate și mântuire. Izbăvește-ne Sfinte Cuvioase cu rugăciunile tale de relele ce vin asupra noastră din cauza păcatelor noastre. Roagă-te Preacuvioase Stăpânului Hristos, Care S-a născut pentru noi din Preacurata Fecioară Maria, ca noi nevrednicii să primim iertare de greşalele noastre. Dă-ne Sfinte Nicodim har din harul tău primit de la Dumnezeu ca să avem dragoste curată față de frații și surorile noastre. Ajută-ne Sfinte Nicodim să biruim pe vrășmașii noștri și să facem voia Domnului slava Preasfintei Treimi”. Amin!