Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Sfântului Arhidiacon Ştefan, Întâiul Mucenic, 27 decembrie

După ce Domnul nostru Iisus Hristos, săvârșind taina mântuirii noastre, S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui, a trimis, după promisiunea făcută, pe Sfântul Duh, Care de la Tatăl purcede, peste apostolii Săi în chip de limbi de foc. Duhul Domnului, întemeind Biserica, cei care au crezut în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos au început a se înmulți. Cei care s-au botezat au fost atât iudei, cât și elini. Elinii nu erau păgâni, ci dintre cei care trăiau în afara Iudeii, având aceeași lege și aceleași datini de la Moise. Dintre acești elini, unii au cârtit împotriva iudeilor din Ierusalim, că văduvele lor erau trecute cu vederea la diferitele slujbe ale comunității din Ierusalim. Atunci cei doisprezece Sfinți Apostoli, adunând pe toți credincioșii din acea vreme, au hotărât că: Nu este cu bună-cuviință ca ei să lase cuvântul lui Dumnezeu și să slujească meselor. Deci, au decis împreună ca toți să caute, dintre ei șapte bărbați, plini de Duh Sfânt și de înțelepciune, care să fie rânduiți spre slujba aceasta. Iar ei, apostolii, să stăruie în rugăciune și în predicarea cuvântului. Și a plăcut credincioșilor cuvântul acesta spus de Sfinții Apostoli. Deci ei au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt; pe Filip, Prohor, Nicanor, Timon, Parmena și pe Nicolae din Antiohia. După numele lor elinesc, cei aleși nu erau dintre evreii din Ierusalim, ci din cei ce locuiau în afara Iudeii. Ștefan, de exemplu, rudenie cu prigonitorul Saul, cel chemat de Domnul la credință și la apostolie pe drumul Damascului, era din cetatea Tarsului. Alegând pe acești șapte, comunitatea i-a adus înaintea apostolilor, iar ei rugându-se și-au pus mâinile peste dânșii și i-au făcut diaconi. Cel dintâi dintre acești șapte diaconi era Ștefan, bărbat plin de credință și de putere. Calitățile acestuia i-au determinat pe Sfinții Apostoli să-l numească primul dintre diaconi. Astfel, Sfântul Arhidiacon Ștefan, numit și asemenea cu apostolii, întărea pe credincioși în credință, mustra pe iudeii cei necredincioși, care din zavistie și din nedreptate au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. În ultimele momente ale vieții sale pământești, Sfântul Ștefan a participat la o confruntare între iudei, farisei și saduchei despre Domnul nostru Iisus Hristos. Unii dintre aceștia ziceau că Mântuitorul Iisus Hristos a fost proroc, iar alții amăgitor și alții că este Fiul lui Dumnezeu. Sfântul Ștefan, stând în mijlocul lor, a vestit tuturor pe Domnul Iisus Hristos, aducând dovezi din Sfânta Scriptură despre Dumnezeirea Lui. Și vorbind cu multă râvnă despre Mântuitorul nostru, s-au ridicat unii din sinagoga iudeilor, disputându-se cu Ștefan. Dar neputând să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului Sfânt cu care grăia el, aceștia s-au aprins de mânie și, cuprinzându-i zavistia, au chemat pe niște bărbați care iubeau minciuna să spună în sinagogă cum că ar fi auzit pe Ștefan grăind cuvinte de hulă împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Folosind acest vicleșug, dușmanii Sfântului Ștefan au tulburat poporul, pe bătrâni și pe cărturari. Și hotărând să-l omoare, au răpit pe Sfântul Ștefan și l-au dus în adunarea lor înaintea arhiereilor și a toată mulțimea învățătorilor de lege. Apoi au pus înainte și martori mincinoși, zicând: „Omul acesta nu încetează a grăi cuvinte de hulă împotriva acestui loc sfânt și a Legii, că l-am auzit și pe el zicând că Iisus Nazarineanul va risipi locul acesta și va schimba obiceiurile pe care ni le-a dat nouă Moise” (Fapte 6, 11-14).

Sfântul Ștefan, cum ne istorisește cartea Faptele Apostolilor, a stat în mijlocul acelei adunări ucigașe ca un înger al lui Dumnezeu. El a strălucit plin de lumină dumnezeiască și de frumusețe cerească. Toți cei care ședeau erau de față, căutând la el, au văzut chipul lui ca fața unui înger. Și aici, Sfântul Ștefan a mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos. Deci, Sfântul, deschizându-și gura sa, a început a grăi de la Avraam, care mai întâi a primit făgăduința venirii lui Mesia și le-a spus istoria până la Moise, vestind-o cu toată buna cucernicie și cu cinste, grăind împotriva martorilor celor mincinoși, că nu este hulitor al lui Moise, nici al legii lui Dumnezeu celei date prin Moise. Apoi, umplându-se de râvna dumnezeiască, precum și Ilie odinioară, a adus cuvânt de mustrare împotriva iudeilor, zicând: „Voi cei tari la cerbice și netăiați împrejur la inimă și la urechi, voi pururea vă împotriviți Duhului Sfânt, precum părinții voștri așa și voi! Pe cine dintre proroci n-au izgonit părinții voștri? Și au omorât pe cei ce mai înainte au vestit despre venirea lui Mesia Cel așteptat” (Fapte 7, 51-52). Auzind aceste cuvinte ale Sfântului Arhidiacon, iudeii scrâșneau de mânie împotriva lui. Plin fiind de Duhul Sfânt, Sfântul Ștefan, căutând la cer, a văzut pe Domnul Iisus Hristos stând de-a dreapta Tatălui. Ceea ce a văzut Sfântul, aceea a vestit și celor dinaintea lui, strigând tuturor cu glas mare: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. Sfântul Ștefan a vestit acea viziune făcând-o cunoscută tuturor pentru a întări pe credincioși, iar pe cei necredincioși să-i rușineze. Sfântul a spus această vedenie și pentru cei care vor urma după el, că Mântuitorul Hristos primește întru slava Sa pe cei care vor mărturisi înaintea oamenilor despre Dumnezeirea Sa. Așa se face că Sfântul, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan, a vestit ceea ce a văzut ca și cum ar chema după sine și pe alții, către aceeași cunună mucenicească. Iar iudeii cei zavistnici, care uciseseră pe prorocii de demult și care îndrăzniseră și asupra Domnului, Împlinitorul legii și al prorociilor, nu au suferit să audă cuvintele dumnezeiești ale Sfântului Ștefan, și-au astupat urechile și s-au pornit cu mânie mare asupra Sfântului. Apoi, scoțându-l din cetate l-au ucis cu pietre. Martorii cei mincinoși și ucigașii, pentru ca să le fie mai ușor a arunca cu pietre asupra sfântului, s-au dezbrăcat de hainele lor și le-au pus lângă picioarele unui tânăr, numit Saul. Acesta, râvnind după legea cea veche, „îi părea rău că nu are mâini mai multe ca să ucidă cu toate pe Ștefan”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Puțin mai departe de locul acela, stăteau pe o piatră Preacurata Fecioară Maria cu Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, privind pe acest mare mucenic al Domnului și rugându-se pentru el la Fiul său ca să-l întărească în răbdare și să-i primească sufletul în mâinile Sale. Și pe când îl ucideau pe Sfântul Ștefan, acesta se ruga Domnului Hristos: „Doamne, Iisuse, primește sufletul meu!”. Iar pentru cei care-l ucideau, plecându-și genunchii și cu glas mare Sfântul se ruga zicând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Aceasta zicând, a adormit în Domnul și s-a mutat în Împărăția cerurilor. Astfel s-a săvârșit bunul nevoitor al Mântuitorului nostru. Sfântul lui trup a fost aruncat spre mâncarea fiarelor și a păsărilor și a zăcut neîngropat o zi și o noapte. În noaptea a doua, Gamaliel, acel învățător al legii evreiești din Ierusalim, care mai pe urmă a crezut în Mântuitorul Hristos, a trimis niște bărbați cinstiți și credincioși ca să ia în taină moaștele Sfântului și să le aducă în satul său natal, departe de Ierusalim, ca la douăzeci de stadii. Acolo le-a îngropat cu cinste, făcând deasupra lui mare plângere. „Căci cine n-ar fi plâns – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – văzând pe acel miel blând, ucis cu pietre și zăcând mort”. După mulți ani, Evdochia soția împăratului Teodosie cel Mic, venind în Ierusalim, a zidit o biserică preafrumoasă pe locul unde a fost ucis cu pietre Sfântul Întâi Mucenic Ștefan.

Sfântul Ştefan, după cum ne spune Sfântul Luca în Faptele Apostolilor, propovăduia Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos printre iudei și elini. El a deschis prin mucenicia sa drumul pentru viitoarea evanghelizare a neamurilor. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Domnul Iisus Hristos a binevoit să se arate astfel Sfântului Ştefan pentru ca iudeii să vadă și prin această viziune că El S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Astfel, Domnul Hristos este prezentat înaintea vrăjmașilor Lui ca fiind de aceeași cinste cu Tatăl și de aceeași ședere cu El (Saint John Chrysostom, Homilies on the Acts of the Apostles, Homily 17, The Nicene and Post-Nicene Fathers of the Christian Church, First Series, vol. XI, Philip Schaff, D.D., LL.D., Grand Rapids, MI: Wm. B. Eerdmans Pub. Co., 1975, pp. 112-113). Faptul că Mântuitorul i se arată Sfântului Ștefan că stă în picioare ne sugerează faptul că El este gata să sprijine și să ajute pe mucenicul Său. Această stare de împreună pătimire a Domnului Hristos cu Arhidiaconul Său este înfățișată de psalmistul David, care zice: „Scoală-Te întru ajutorul meu” (Psalmul 34, 2); „acum Mă voi scula, zice Domnul; le voi aduce lor mântuirea şi le voi vorbi pe faţă” (Psalmul 11, 5). Sau „scoală, Doamne, mântuieşte-mă, Dumnezeul meu, că Tu ai bătut pe toţi cei care mă vrăjmăşesc în deşert; dinţii păcătoşilor ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta” (Psalmul 3, 7). Sfântul Chiril al Alexandriei, interpretând cele istorisite de Faptele Apostolilor, spune că Mântuitorul: „şade alături de Tatăl, ca Dumnezeu alături de Dumnezeu, ca Domn alături de Domn şi, cu adevărat, ca Fiu alături de Tatăl Său, fiind aceasta prin natură, deşi El este cunoscut ca având şi trup de carne. După ce Hristos Şi-a încheiat lucrarea mântuitoare aici pe pământ şi a surpat prin moartea Sa pe cel care are stăpânirea morţii, adică pe diavolul (Evrei 2, 14), a redeschis calea vieţii pentru noi, urcând la ceruri, ca să Se înfăţişeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu (Evrei 9, 24). El şade alături de Tatăl chiar în trupul Său de carne, nu ca un om considerat separat sau ca un alt Fiu decât Cuvântul, nici ca un om ce l-ar avea pe Cuvântul sălăşluit în sine, ci ca un Fiu Care este cu adevărat unul şi singurul Fiu, chiar de când S-a făcut Om” (Saint Cyril of Alexandria, Letter 50, To Bishop Valerian of Iconium, The Fathers of the Church, vol. 76, trans. by John I. McEnerney , Washington, D.C. The Catholic University of America Press, 1987, p. 220).

Mânia iudeilor din sinedriu a dus la uciderea cu pietre a Sfântului Ştefan. Ei l-au învinuit pe Sfânt de blasfemie, deşi el era singurul dintre ei cinstitor de Dumnezeu și adevărat adorator al Mântuitorului nostru. Cât privește procedura de judecată Sfântul Ștefan nu a fost pe drept condamnat, căci nu i s-a adus nicio vină concretă de blasfemie după legea iudaică a Vechiului Testament (Deuteronom 17, 7; Levitic 24, 14-16). În cuvântul Sfântului nu se găsește nicio mențiune referitoare la numele inefabil al lui Iahve. Ei puteau cel mult să-l condamne la a primi pedeapsa prin lovirea cu vergi, patruzeci de lovituri, fără una. Apoi, romanii n-au dat sinedriului puterea de a condamna pe cineva la pedeapsa cu moartea. Însăși execuţia lui Iacov, fratele Domnului, avea să fie declarată ilegală, Agrippa învinuindu-l pe marele preot Ana al II-lea pentru această fărădelege. Drept urmare, marele preot a fost scos din funcția sa și alungat de pe scaun (Josephus, The Antiquities of the Jews, The Works of Josephus, trans. by William Whiston, A.M. Peabody, MA: Hendrickson Pub., 1988, XX, 9, 1). Cu toate acestea, romanii, atunci când căpeteniile iudeilor săvârşeau vreo ilegalitate, le treceau cu vederea nedreptățile lor, mai ales dacă faptele nu aveau prea mare importanţă pentru ei.

La uciderea Sfântului Ștefan, martorii şi-au lăsat hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Acesta nu doar că s-a învoit cu uciderea Sfântului, dar nu a arătat niciun pic de milă faţă de el deși era de acelaşi sânge cu el. Saul avea impresia despre sine că este un iudeu învăţat în cele mai bune tradiţii părinteşti. Așa se socoteau de fapt toți fariseii de atunci. Lui Saul însă îi lipsea cunoştinţa adevărului, râvna lui pentru tradițiile părintești ducându-l într-o direcție greșită. Așa că Saul gândea că lui Ştefan i s-ar potrivi cuvintele din Deuteronom: „De te va îndemna în taină fratele tău, fiul tatălui tău, sau fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau femeia de la sânul tău, sau prietenul tău, care este pentru tine ca sufletul tău, zicând: Haidem să slujim altor dumnezei, pe care tu şi părinţii tăi nu i-aţi ştiut, dumnezeilor acelor popoare, care locuiesc împrejurul tău, aproape sau departe de tine, de la un capăt până la celălalt al pământului, să nu te învoieşti cu ei, nici să-i asculţi; să nu-i cruţe ochii tăi, să nu-ţi fie milă de ei, nici să-i ascunzi, ci ucide-i; mâna ta să fie înaintea tuturor asupra lor, ca să-i ucidă, şi apoi să urmeze mâinile a tot poporul. Să-i ucizi cu pietre până la moarte, că au încercat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronom 13, 6-10).

La mucenicia întâiului Mucenic Ștefan, în Valea lui Iosafat, la pârâul Chedronului, a privit de departe și Preacurata Fecioară Maria, Maica Domnului, împreună cu Sfântul Apostol Ioan, care plângea și se întrista de moartea arhidiaconului Domnului Iisus Hristos. Ei stăteau departe pe o culme din preajma locului de sacrificiu al Sfântului. Și pe când priveau ei cu durere sfârşitul mucenicesc al Arhidiaconului Ştefan, Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu se ruga Fiului ei să-l întărească şi să-i primească sufletul în Împărăția Sa cerească. Deci, Sfântul Ştefan, îngenunchind înaintea lui Dumnezeu Cuvântul, sub ploaia de pietre aruncate de iudeii fanatici, se ruga cu glas mare: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Și după ce a spus aceste cuvinte și urmând Învăţătorului său Domnul Hristos, a adormit pentru lumea aceasta, născându-se pentru viața veșnică (Fapte 7, 58-60).

După sfârșitul martiric al Sfântului Ștefan, mare plângere s-a făcut în Biserică pentru el. El era plâns de creștini atât pentru înțelepciunea lui, cât și pentru bunătatea lui. Dar, Sfântul Arhidiacon nu era de plâns, ci de lăudat pentru că s-a învrednicit de Mântuitorul ca faţa lui să strălucească precum a unui înger. De bună seamă că moartea sfântului a fost o pierdere îndoită pentru Biserica primară, căci toţi îl socoteau a fi cel mai cunoscător al Sfintelor Scripturi şi cel mai plin de iubire de Dumnezeu și de oameni dintre ei. Trupul Mucenicului a fost lăsat de iudei pradă câinilor. Însă pronia lui Dumnezeu a rânduit, ca după două zile, în timpul nopţii, Gamaliel, învăţătorul lui Saul, care urma în taină pe Domnul Hristos, să vină şi să-i ridice moaştele acestui prealăudat Arhidiacon al Domnului nostru Iisus Hristos. Gamaliil, rabinul, a dus trupul Sfântului Ștefan la moşia sa de la Cafargamala. Aici l-a așezat cu mare cinste într-un spațiu de îngropare pe care-l pregătise pentru sine cu câtva timp înainte.

În aceeaşi zi a pătimit şi Sfântul Nicanor, unul dintre cei şapte diaconi care slujeau alături de Sfântul Ştefan ucenicilor Domnului (Fapte 6, 5). După această prigoană a urmat apoi o adevărată urmărire a ucenicilor, aşa cum Domnul însuşi profeţise: „Vă vor scoate pe voi din sinagogi, dar vine ceasul când tot cel care vă va ucide, să creadă că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi acestea le vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine” (Ioan 16, 2-3).

Cel dintâi martir al Bisericii Mântuitorului Hristos, Sfântul Ștefan, este fără îndoială primul model de viață închinată lui Dumnezeu și de jertfă creștină pentru toți. Să trăiești pe pământ creștinește, să mărturisești cu viața și cuvintele tale pe Domnul Hristos, să rabzi greutățile și ispitele pământești cu tărie și nădejde, să te rogi neîncetat și să fii lovit de moarte de către frații tăi, iar tu să-ți dai duhul zicând: „Iartă-le lor, Doamne, păcatul acesta, că nu știu ce fac!”. Care dintre noi poate face ceea ce a făcut Sfântul Arhidiacon Ștefan? Cine mai iartă astăzi pe fratele său, care nu numai că-i răpește averea și cinstea, dar vrea să-l și ucidă? Dacă noi ne certăm și ne urâm de moarte, numai pentru un cuvânt, pentru o mică jignire sau un lucru pământesc, care moare odată cu noi, apoi cum vom putea ierta pe cel care vrea să ne ia și viața? În atare caz, iubirea față de aproapele pe care a arătat-o Sfântul Ștefan este pilduitoare pentru noi credincioșii. El a înfăptuit ceea ce Sfântul Apostol Pavel a zis: „Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună” (I Corinteni 12, 26). Împlinind această poruncă divină, Sfântul a dovedit că iubirea lui Dumnezeu deschide mintea și inima față de poruncile divine. Această dragoste se opune indiferenţei față de aproapele și ignoranței față de suferință, cum am văzut că s-au arătat iudeii la omorârea Sfântului. Iudeii ucigași și răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu s-au închis față de harul divin și față de adevărul revelat în Sfânta Scriptură și au refuzat să fie îmbrăcați de bunătatea şi milostivirea Domnului Hristos. Astfel, ei din răutate au refuzat să devină slujitori ai lui Dumnezeu şi ai oamenilor. Fie ca jertfa şi rugăciunile Sfântului Apostol şi Arhidiacon Ştefan şi jertfa lui Ştefan cel Mare să ne întărească dragostea de Hristos şi dreapta credință şi să ne ajute pe calea mântuirii. Amin!