Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos – Boboteaza sau Dumnezeiasca Arătare a Preasfintei Treimi

Domnul nostru Iisus Hristos, împlinind vârsta de treizeci de ani, a venit la râul Iordanului să Se boteze de către Sfântul Ioan Botezătorul. Această venire a Sa a făcut-o înainte de a merge la propovăduire și de a vesti oamenilor tainele Împărăției Cerurilor. După prorociile din Vechiul Testament, Dumnezeu a făgăduit oamenilor că le va trimite pe Mesia, Răscumpărătorul. Deci la plinirea vremii, cum afirmă Sfântul Apostol Pavel, Cuvântul Tatălui S-a făcut om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca prin firea Sa umană să ne izbăvească din moarte și din osânda iadului. Cronologic vorbind, după Sfântul Evanghelist Matei, cu puțin timp înainte de Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul a părăsit pustia în care se afla de mulți ani și a venit la râul Iordanului să vestească pe Cel Care avea să vină, pe Mântuitorul lumii. Din descoperire dumnezeiască, Sfântul Ioan L-a recunoscut pe Domnul și L-a vestit tuturor zicând: „Iată mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Galileea la Iordan să primească botezul de la Sfântul Ioan, ca mulți alți iudei. Despre ce fel de botez era vorba de vreme ce Mântuitorul n-a săvârșit nici un păcat? În primul rând, acest botez este unul cu apă, mai bine zis, un simbol care avea să arate Cine este Fiul lui Dumnezeu dintre toți cei care veneau la Iordan să se boteze. De bună seamă că printre aceștia care veneau la Iordan să se boteze, Unul Singur trebuia să fie Fiul lui Dumnezeu înomenit. Deci pe Acesta L-a văzut Sfântul Ioan Botezătorul că este Mielul lui Dumnezeu Cel Care ridică păcatele lumii întrucât numai peste El S-a pogorât Duhul Sfânt sub formă de porumbel. Totodată, Sfântul Ioan Botezătorul a și auzit glasul Tatălui Ceresc Care a confirmat că: „Acesta este Fiul meu Cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17). Mai adăugăm la aceste mărturii că din momentul botezului Domnului nostru Iisus Hristos a început activitatea Sa mântuitoare, vorbind oamenilor despre Împărăția Cerurilor. Așadar, Botezul Domnului este unic mai ales din punctul de vedere al momentului și al importanței lui hristologice. El are unicitatea pentru că este legat în primul rând de Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru noi oamenii și de apa creației, de elementul vieții pe care Domnul l-a făcut pentru trebuința întregii lumi. Apoi, această lucrare este legată de mărturisirea păcatelor, pe care o practicau cei care intrau în apa Iordanului și își spuneau păcatele. Evident că nu primeau o dezlegare asemănătoare cu cea pe care o primește credinciosul după ce își spune păcatele sale la Taina Sfintei Spovedanii, întrucât iertarea de păcate se dă numai prin Jertfa Mântuitorului și se oferă creștinilor numai după Învierea Sa din morți. Deci, Domnul Hristos a dat Sfinților Apostoli puterea de a lega și a dezlega păcatele oamenilor după ce a înviat din morți. Prin urmare, cei care veneau la Iordan dintre iudei și se botezau de la Sfântul Ioan Botezătorul, erau botezați cu apă, așa cum precizează Sfântul Ioan: „Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt” (Marcu 1-8). Botezul Domnului este deci premergător botezului nostru, în care vom fi botezați cu Duh Sfânt și cu foc. Acest botez este unul pe care Domnul ni-l dă prin Jertfa și Învierea Sa și prin Sfântul Duh. Duhul Sfânt, Cel de viață dătător, este Cel Care rămâne în Biserică și ne împărtășește harul Său când ne botezăm în numele Preasfintei Treimi. Astfel, toți cei botezați în Biserică devin copii ai Tatălui Ceresc, se îmbracă în Mântuitorul Iisus Hristos și sunt pecetluiți de Duhul Sfânt. Și dacă Mântuitorul Hristos a venit la botez și dintre cei mulți care doreau să se boteze în Iordan, Sfântul Ioan L-a recunoscut ca fiind Acela pe Care Dumnezeu Tatăl i L-a revelat în pustie, înseamnă că și noi Îl vom vedea în parte aici pe pământ și mai lămurit în ceruri. Domnul Hristos S-a descoperit Sfântului Ioan printre cei mulți, în primul rând, pentru că Botezătorul a fost acela care încă din pântecele mamei sale a săltat de bucurie la auzul cuvintelor Maicii Domnului, când a venit să o salute pe mama sa, Elisabeta. Fericitul Ioan a trăit această experiență, chiar dacă era prunc, recunoscând pe Domnul său și pe Preacurata Lui Maică, cea care-L purta în pântecele ei. Deci Sfântul Ioan a mărturisit atât dumnezeirea Pruncului, cât și vrednicia Preacuratei Fecioare Maria de Născătoare de Dumnezeu. Evident, Sfântul Ioan Înaintemergătorul a recunoscut pe Mântuitorul Hristos, încă din pântecele mamei sale, iar mai târziu L-a cunoscut datorită vieții sale curate trăită în pustie, unde s-a hrănit cu miere sălbatică și cu lăcuste. Rezultă de aici că postul și rugăciunea curățesc sufletul și mintea. Credinciosul, prin post și rugăciune, primește de la Dumnezeu harul de a-L vedea cu mintea și cu ochii trupului, înțelegând că Domnul este Mesia Cel Care a venit în lume să răscumpere omenirea de moarte și s-o elibereze de înșelăciunea diavolului. Curățindu-și gândurile prin aceste virtuți, omul duhovnicesc are sufletul luminat și capabil să înțeleagă tainele lui Dumnezeu. Ca atare, Domnul Hristos este pentru cel desăvârșit Fiul lui Dumnezeu Care n-a părăsit sânurile părintești, chiar dacă S-a întrupat, El fiind Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a adresat Domnului nostru Iisus Hristos într-o smerenie cu adevărat demnă de laudă: „eu am trebuință să fiu botezat de Tine” (Matei 3, 14). Cuvintele Sfântului Ioan Botezătorul se referă la botezul care spală păcatul strămoșesc. La auzul acestor cuvinte, Mântuitorul Hristos i-a cerut să treacă peste această smerenie, zicând: „Lasă acum, că aşa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea” (Matei 3, 15). Dreptatea este, desigur, legea veche descoperită prorocilor din Vechiul Testament de „Cel Care a grăit prin proroci”, adică de Duhul Sfânt. Sfinții Părinți spun că Paracletul a lucrat în Vechiul Testament, din exteriorul omului, iar acum la înnoirea lumii El lucrează din interior, prin umanitatea răstignită și înviată a Mântuitorului nostru. Adam, pierzând harul, Duhul Domnului n-a mai lucrat din interiorul lui, din pricina încălcării legii divine. Numai după Întruparea Fiului lui Dumnezeu Duhul Tatălui S-a odihnit peste Domnul Iisus Hristos, așa cum vedem din momentul Botezului. Mântuitorul Iisus Hristos, zidind Trupul Său tainic prin Nașterea, Răstignirea și Învierea Sa, a făcut ca Duhul Sfânt să Se sălășluiască în Sfinții Apostoli și apoi și în noi în Biserică, prin Sfintele Taine. În atare caz, Biserica, Trupul tainic al Domnului, este vița de vie iar noi suntem mlădițele din butucul viței. Cel Care are grijă de vița de vie este Însuși Tatăl Cel Ceresc, butucul este Mântuitorul Hristos iar seva este harul Duhului Sfânt. Această legătură este arătată la râul Iordan când deodată cu Mântuitorul Hristos S-a arătat și Duhul Sfânt Care S-a pogorât peste El. Tot atunci S-a auzit și glasul Tatălui Ceresc Care a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Iată cum în Taina Botezului Domnului S-a revelat Preasfânta Treime, cinstită și lăudată de întreaga făptură, așa cum spunem în cântarea: „În Iordan botezându-te, Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat”. Cuvintele acestui tropar ne învață că închinarea noastră, adică plecăciunea noastră înaintea Preasfintei Treimi, începe din momentul Botezului Domnului Iisus Hristos și se menține permanent în Biserică până la sfârșitul veacurilor. Este adevărat că și la zămislirea Mântuitorului Hristos din Preabinecuvântata Fecioară Maria S-a arătat Preasfânta Treime: Tatăl voiește, Fiul Său Se întrupează, iar Duhul Sfânt Se pogoară peste Dumnezeiasca Fecioară, o luminează, o curăţeşte și alcătuiește în pântecele ei firea umană a Domnului. De fapt, acum la înomenirea Cuvântului este pentru prima dată când Preasfânta Treime S-a descoperit oamenilor ca Dumnezeu Unul în ființă și întreit în Persoane. De bună seamă că această descoperire nu este ca și aceea de la Stejarul lui Mamvri, din Vechiul Testament, ci mult mai desăvârșită. La Bobotează, Persoanele Dumnezeieștii Treimi sunt arătate ca fiind intrate în timpul nostru și locuiesc printre noi datorită firii umane unite cu firea divină în Persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dacă mai înainte de Întrupare, Preasfânta Treime S-a arătat numai în imagine, în simboluri, acum la Nașterea Domnului S-a arătat desăvârșit și nemijlocit în Mântuitorul nostru, Unul din Treime Care S-a înomenit pentru noi. Dumnezeu Omul, odată ce S-a făcut și Fiul Preacuratei Fecioare Maria va rămâne veșnic cu ai Săi în Biserică. În Trupul tainic al Domnului noi vom fi în comuniune de iubire cu Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. Deci de îndată ce Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, El sălășluiește în Trupul Său tainic ca într-un templu. Astfel, Domnul slavei Se prelungește și Se extinde în noi, ca și noi să fim purtători de Dumnezeu, adică locuiți de Preasfânta Treime. Însuși Domnul ne învață despre această comuniune: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzește, acela este care Mă iubeşte; iar cel ce Mă iubeşte pe Mine va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui” (Ioan 14, 21).

Sărbătoarea Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Epifania sau Teofania, este praznicul arătării Preasfintei Treimi în lume. Acest eveniment a pus în lumină, deodată, lucrarea Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh. Tatăl este Cel Care a mărturisit despre Fiul Său, Fiul, Unul din Preasfânta Treime, este Cel Care S-a întrupat, iar Duhul Sfânt este Cel Care purcede din Tatăl. Taina aceasta a cunoscut-o mai întâi Maica Domnului, când îngerul Gavriil i-a vestit că dintr-însa se va naște un Prunc, deși ea n-a cunoscut bărbat. Și dacă zămislirea Cuvântului a fost cunoscută numai de Preacurata Fecioară Maria, la Botezul Fiului ei, Domnului Iisus Hristos, ceea ce știa numai ea s-a arătat și Sfântului Ioan Botezătorul. Acum la Botez, mai mult ca la Buna Vestire, Fiul Care S-a făcut Om a fost însoțit și confirmat de glasul Tatălui din ceruri: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru care am binevoit” (Matei 3, 17). Și nu numai Tatăl a mărturisit despre Fiul ci și Duhul Sfânt Care S-a coborât peste Mântuitorul sub formă de porumbel.

Așadar, sărbătoarea Botezul Domnului este în primul rând serbarea descoperirii tainei Preasfintei Treimi. Această arătare a Preasfintei Treimi este actul mântuitor de mare importanță pentru viața noastră, deoarece în lumina Botezului Domnului Hristos înțelegem valoarea Botezului creștin ca Taină ce se săvârșește în numele Preasfintei Treimi, adică în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Această Taină se săvârșește în Biserica noastră după porunca Mântuitorului Care înainte de a Se înălța la ceruri, a zis Apostolilor Săi să meargă în toată lumea și să boteze toate neamurile în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Prin urmare, după cum Preasfânta Treime a fost prezentă la Botezul Mântuitorului Hristos, tot așa Preasfânta Treime este prezentă și când noi ne botezăm și devenim fii ai Tatălui ceresc. Ca atare, prin Botezul Său, Mântuitorul Iisus Hristos a pregătit botezul creștin. După Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, imediat după acest eveniment, Sfinții Apostoli au botezat mulțimi de oameni în numele Preasfintei Treimi. Din acest motiv, sărbătoarea Preasfintei Treimi este unită în calendar cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt sau a Cincizecimii (Luni după Duminica Rusaliilor). Și în rugăciunile noastre numite începătoare Biserica a așezat înainte de rugăciunea către Preasfânta Treime rugăciunea Împărate ceresc. Deci, Duhul Sfânt împărtășește iubirea Tatălui și face ca Biserica să fie plină de Preasfânta Treime.

Mântuitorul Iisus Hristos, ne spune Sfântul Evanghelist Matei, atunci când a fost botezat de Sfântul Ioan, cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt S-a coborât peste El. Acest fel de a se boteza al Domnului se petrece aidoma și atunci când ne botezăm și noi în Biserică. De îndată ce episcopul sau preotul botează pe prunc în apa sfințită din cristelniță cerurile se deschid și harul Duhului Sfânt se pogoară peste cel care se botează. Și precum la Botezul Mântuitorului S-au arătat Persoanele Preasfintei Treimi și la botezul nostru Duhul Sfânt ne introduce în comuniunea de iubire a Preasfintei Treimi. Mântuitorul Hristos cu Tatăl și cu Duhul fiind de față, episcopul sau preotul care săvârșește Botezul nu face decât să împlinească lucrarea cea nevăzută a Preasfintei Treimi. Astfel, Hristos Domnul, Arhiereul veșnic, lucrează prin mâinile episcopului sau preotului încorporarea celui care intră ca membru în Trupul tainic al Domnului. Desigur, odată cu pruncul botezat primesc binecuvântarea Tatălui atât familia cât și Biserica întreagă, pentru că botezul unei persoane nu este numai un eveniment individual, ci și unul parohial. Deci cu fiecare nou botezat se reactualizează iubirea veșnică a Preasfintei Treimi pentru oamenii care doresc bucuria și viața veșnică din Împărăția cerurilor. Copiii care nu sunt botezați, din diverse motive și mor nebotezați, sunt lipsiți de binecuvântarea unică a Preasfintei Treimi și de Împărăția Cerurilor.

Pentru plinirea Tainei Botezului în Biserica noastră Ortodoxă cel nou botezat primește Taina Mirungerii, adică pecetea darului Sfântului Duh. Cu această ocazie noul botezat primește de la Duhul Domnului o mulțime de daruri duhovnicești spre a fi cultivate și dezvoltate în viața lui personală. Imediat după acest moment, copilul primește Sfânta Împărtășanie care certifică faptul că pruncul botezat s-a unit desăvârșit cu Mântuitorul Hristos și că s-a învrednicit să primească Trupul și Sângele Lui. Faptul că Biserica botează pruncii, îi mirunge și îi împărtășește cu Sfânta Euharistie, arată că cel botezat din apă și din Duh este o persoană umană întreagă și că are drepturi depline în Biserica noastră Ortodoxă. Și după cum Dumnezeu Pruncul, Care S-a născut în peștera din Betleem, este o Persoană, tot așa fiecare copil botezat este o persoană, care prin Taina Sfântului Botez, a intrat în comuniune de iubire veșnică cu Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt. Cel botezat, deci, nu este o parte dintr-un om, ci el este un om întreg, este o persoană și are o valoare unică și veșnică în planul lui Dumnezeu. De bună seamă că și înainte de botez cel botezat era un om deplin, dar n-avea în sufletul său Sfânta Luminare a Botezului. Numai după primirea hainei Botezului, adică după îmbrăcarea în Mântuitorul Hristos, credinciosul devine persoană binecuvântată și înfiată de Tatăl Cel Ceresc și moștenitor al fericirii veșnice. El primește în același timp un nume și un chip duhovnicesc îndreptat spre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Prin Botezul Domnului nostru Iisus Hristos s-au sfințit atât cerul, cât și pământul, apele și natura înconjurătoare. Astfel, întreg Universul participă la acest act de sfințire a Duhului Sfânt. Aceasta se petrece astfel pentru că Fiul Tatălui a venit să mântuiască pe oameni, dar și să pregătească un cer nou și un pământ nou. Deci astăzi se sfințește creația întreagă ca pregătire a ei pentru înnoire și transfigurare în cerul nou și pământul nou din Împărăția Cerurilor. Dacă o primim cu credință și cu evlavie, Agheasma Mare ne sfințește sufletele și trupurile noastre, casele noastre și tot spațiul în care ne desfășurăm activitatea. Prin această sfințire cu apă sfințită, Biserica Ortodoxă ne învață că Dumnezeu trebuie mărturisit și lăudat nu numai în Biserică, ci și în afara ei. Iar noi trebuie să fim creștini nu doar în zi de duminică, ci creștini în toate zilele, în orice loc ne-am afla. Apa sfințită ne aduce aminte că suntem botezați cu apă și cu Duh Sfânt și suntem fii ai lui Dumnezeu-Tatăl după har. Trăind deci în iubirea Lui nesfârșită față de Fiul Său Iisus Hristos Care S-a făcut Om, rămânem în iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor.

Agheasma Mare, care se sfințește astăzi, se gustă pe nemâncate timp de opt zile, pentru că ea ne amintește că trebuie să căutăm viața și bucuria veșnică în iubirea Preasfintei Treimi. Agheasma Mare ne aduce vindecare de boli sufletești și trupești. Viețuim într-o vreme în care omul este foarte încercat de tot felul de boli sufletești și trupești. Însă boala sufletească cea mai mare este păcatul, adică lipsa de iubire față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Apa sfințită ne vindecă, întrucât ne înmulțește credința și dragostea față de Dumnezeu și față de semenii noștri. Agheasma Mare ne aduce eliberare de patimi și alungarea duhurilor celor rele. Foarte adesea, omul simte că deși dorește să facă binele, totuși nu are putere suficientă pentru a săvârși binele, deoarece duhul cel rău îl îndeamnă să săvârșească răul. Pentru că este plină de harul Duhului Sfânt apa sfințită dă omului putere ca să biruiască ispitele și să ducă lupta cea nevăzută împotriva duhurilor rele, prin rugăciune, post, Spovedanie și Împărtășanie.

Așadar, participând la Sfântă Liturghie și împărtășindu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos și luând agheasmă, se cuvine să păstrăm sfințenia în interiorul nostru și grija față de natura înconjurătoare. Agheasma nu se strică pentru că ea primește sfințenia lui Dumnezeu și tot ceea ce este sfințit se păstrează, rămâne curat, neîntinat, neperisabil și nestricăcios. Crezând în puterea lui Dumnezeu să păstrăm sufletele noastre curate ca în ele să se sălășluiască puterea Sfântului Duh și dragostea Tatălui. Însuși Mântuitorul Hristos să ne binecuvânteze și să ne dăruiască puterea Duhului Sfânt care să lucreze în noi taina credinței și să ne sfințească sufletele și trupurile noastre! Facă Bunul Dumnezeu ca în această zi a Botezului Domnului să ne sfințim luând agheasmă sfântă ca bucuria noastră să fie deplină și desăvârșită! Să ne bucurăm de Sfânta Liturghie, lăudând pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, în veci! Amin!