Praznicul împărătesc „Botezul Domnului” și Slujba de sfințire a apei la Catedrala Mitropolitană din Craiova

Evenimente

Sâmbătă, 6 ianuarie 2024, cu prilejul praznicului împărătesc „Botezul Domnului”, cunoscut în popor sub denumirea de Bobotează sau Dumnezeiasca Arătare, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sf. M. Mc. Dumitru” din Craiova. A urmat Slujba de sfințire a apei, iar Înaltpreasfinția Sa, înconjurat de un sobor de diaconi și preoți, a citit Sfânta Evanghelie, precum și rugăciunea de sfințire.

În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit a vorbit de însemnătatea acestei sărbători și de istoria prăznuirii la dată comună cu praznicul Nașterea Domnului: „Sărbătoarea de astăzi este închinată Botezului Domnului nostru Iisus Hristos. Din punct de vedere ortodox această sărbătoare este după praznicul împărătesc Nașterea Domnului. În trecut aceste două sărbători, ale Nașterii și ale Botezului, era prăznuite la aceeași dată, pe 6 ianuarie. Creștinătatea din secolul al IV-lea a hotărât ca această sărbătoare să fie pe 6 ianuarie, iar Nașterea Domnului pe 25 decembrie. Sărbătoarea de astăzi și semnificația ei o găsim în Sfânta Scriptură. Sfinții Evangheliști vorbesc despre momentul botezului, când iudeii veneau la râul Iordan și se botezau cu botezul pocăinței. Acest botez era legat mai ales de mărturisirea păcatelor și prefigura venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.

În continuare, ÎPS Irineu a amintit de rolul Sf. Ioan Botezătorul și de arătatea sau epifania Preasfintei Treimi la momentul botezului Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, a subliniat legătura noastră cu Dumnezeu prin primirea Sfintei Taine a Botezului: „La râul Iordan, Sf. Ioan Botezătorul Îl cunoaște pe Mântuitorul așa cum este, adică Dumnezeu adevărat și Om adevărat. De aceea sărbătoarea de astăzi se numește „Arătarea Domnului” sau „Epifania”. Prima arătare s-a făcut la Betleem, însă de acolo și până la vârsta de 30 de ani, Mântuitorul Hristos a rămas în tăcere. A doua arătare este în momentul acesta când vine la Iordan. Aici Sf. Ioan Botezătorul se teme, îl vede pe Dumnezeu și se înfricoșează. El recunoaște puterea dumnezeiască și această lucrare a lui Dumnezeu. Sf. Ioan Botezătorul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. El este prorocul care vestește. Sf. Ioan Îl vede pe Sfântul Duh în chip de porumbel care Se coboară peste Mântuitorul Hristos și aude glasul Tatălui ceresc: „Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit”. Sf. Ioan Botezătorul a văzut această minune și este martorul cel adevărat. Această pogorâre s-a făcut pentru noi ca să înțelegem că Duhul Sfânt este permanent cu Fiul. De asemenea, prin botezul nostru și noi vom primi pe Duhul Sfânt și vom fi primiți în iubirea Tatălui ceresc”.

Îndemnul de final a fost acela de a consuma apa sfințită după rânduiala Bisericii Ortodoxe: „Să primim cu multă credință și dragoste această apă sfințită ca semn al prezenței Duhului Sfânt în viața noastră. Să facă bunul Dumnezeu ca această sărbătoare să fie binecuvântată și să ne ferească de bolile aducătoare de moarte, pentru că apa sfințită este mai de folos decât oricare medicament, dacă se ia cu credință, cu evlavie și cu frică de Dumnezeu. Amin”.