Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul vine imediat după praznicul Botezului Domnului. Dacă ieri am sărbătorit Epifania Mântuitorului nostru Iisus Hristos, astăzi cinstim, după cuviință, pe cel care s-a învrednicit să-L boteze pe Fiul lui Dumnezeu, în râul Iordanului și să-L arate lumii ca Mielul Cel Care ridică păcatele lumii. Sfântul Ioan este atât prorocul și Înaintemergătorul Domnului, cât și Botezătorul Său. Și dacă ieri am preamărit arătarea Domnului la apele Iordanului și am văzut cerul deschizându-se și pe Duhul Sfânt pogorându-Se peste Cel Care Se boteza de la Ioan, astăzi ne bucurăm să-l cinstim pe fericitul Ioan, „cel mai mare om născut din femeie” (Luca 7, 28). Sfântul Ioan este sfetnicul Luminii, care a adus lumii lumina cunoștinței, este cel care s-a atins cu mâna de creștetul Stăpânului, Cel Care a zidit cu dreapta Sa cele văzute și cele nevăzute. Mare a fost praznicul de ieri, nu mai puțin însemnată este și ziua de astăzi. Ieri L-am cinstit pe Împăratul Cel veșnic, astăzi lăudăm pe slujitorul Lui, cel de care lumea nu era vrednică. Ieri am slăvit Treimea cea de o ființă și nedespărțită, Care S-a descoperit la Iordan, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, astăzi lăudăm cu cântări de preamărire pe Sfântul Ioan Botezătorul care s-a închinat Dumnezeieștii Treimi la Iordan. El a auzit glasul Tatălui din nor, a botezat pe Fiul în Iordan și a văzut pe Duhul cel de viață dătător în chip de porumbel, coborându-se și rămânând deasupra Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cât de mare și bineplăcut este fericitul Ioan înaintea Domnului? Cât de curat și sfințit s-a arătat acest sfânt Ioan, cel „mai mult decât un proroc”? Cine altcineva dintre fiii oamenilor a postit, s-a rugat și a petrecut mai mult ca el în pustie? Cine a propovăduit mai cu putere pocăința, în jurul Iordanului pe Mesia, Cel Care va veni să mântuiască neamul omenesc? Cine a mustrat mai cu asprime pe cărturarii fățarnici și pe fariseii lăudăroși, numindu-i „năpârci” și „pui de viperă” (Matei 3, 7)? Cine L-a mărturisit cu mai multă credință și L-a arătat cu deplină convingere pe Mielul lui Dumnezeu, înaintea lumii cu mai multă îndrăzneală și putere decât Ioan Botezătorul? Se cuvine, așadar să cinstim cu laude și cu cântări de prăznuire pe Sfântul Ioan Botezătorul, glasul celui care strigă în pustie, cum spune Sfântul Proroc Isaia. Cu toții, credincioși și credincioase, să lăudăm astăzi pe cel mai mare postitor și rugător dintre oameni, pe prorocul cel minunat, pe Înaintemergătorul Domnului Hristos, care L-a mărturisit oamenilor, pe propovăduitorul Preasfintei Treimi, pe apostolul pocăinței, pe Sfântul Ioan Botezătorul.

Dar ca să înțelegem mai bine misiunea pe care a îndeplinit-o Sfântul Ioan Botezătorul, să reamintim pe scurt viața și nevoințele acestui fericit proroc al Domnului. Părinții binecuvântatului Ioan se numeau Zaharia și Elisabeta. Din providența divină acești drepți nu aveau copii, deși erau foarte evlavioși și mult milostivi. Zaharia era preot al Legii Vechi, din neamul lui Abia, iar soția lui era din neamul lui Aaron, rude apropiate cu Sfinții Ioachim și Ana, părinții Preacuratei Fecioare Maria. Nerodirea Elisabetei era o durere mare pentru acești fericiți. Deci rugându-se mult lui Dumnezeu să le dea un copil, Preamilostivul Dumnezeu le-a împlinit rugăciunea, postul și lacrimile. Și pe când Zaharia slujea la templul Domnului din Ierusalim, Sfântul Arhanghel Gavriil i-a vestit că va avea un fiu, pe care-l va numi Ioan. Lipsa lui de încredințare că va fi părintele unui prunc, a făcut ca să devină mut până ce femeia sa Elisabeta va naște un fiu la bătrânețe. Zaharia, după nașterea binecuvântatului Ioan, nu s-a putut bucura mult de această milă cerească. Auzind Irod de nașterea Domnului Hristos și temându-se că noul Împărat îi va lua tronul împărăției, a pornit o persecuție înfricoșătoare împotriva celor care erau în preajma Domnului Hristos. Astfel, tiranul nu numai că a ucis pruncii din Betleem, ci a ucis și pe prorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că în acele vremuri de mare tulburare, Preafericita Fecioară Maria a fugit cu Pruncul în Egipt, iar Elisabeta s-a ascuns în pustia Iudeii cu pruncul Ioan, care era numai cu șase luni mai mare decât Mântuitorul nostru. Nu mult după aceste cumplite timpuri, a murit fericita Elisabeta, mama Sfântului Ioan. Și din acel moment, fericitul Botezător a trăit singur ca un înger și sihastru în pustie timp de aproape treizeci de ani. În ținuturile de lângă Iordan, Dumnezeiescul Ioan s-a rugat lui Dumnezeu neîncetat ziua si noaptea, sporind în smerenie, iubire și har dumnezeiesc. El se hrănea cu nectarul din florile sălbatice ale pustiei și se îmbrăca cu o haină aspră din păr de cămilă, dormind cu capul pe pietrele reci ale deșertului. Așadar, Dreptul Ioan a fost ales de Dumnezeu fiind vestit de Arhanghelul Gavriil înainte de a se zămisli în pântecele maicii sale, Elisabeta. De la naștere, ca și Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prigonit de Irod, suferind înstrăinarea de casa părintească și de părinții săi. Într-un cuvânt, fericitul Ioan de mic a fost rânduit să sufere și să trăiască ascuns în pustietăți, trăind acolo în liniște împreună cu animalele sălbatice, în post și singurătate. El a fost nevoit să-și ducă viața fără părinți și fără apropiați, fără îmbrăcăminte și haine moi, fără adăpost și fără odihnă, așa cum ne spune Sfântul Evanghelist Luca: „ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor. Ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare proroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un proroc. Acesta este cel despre care s-a scris: «Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta»” (Luca 7, 25-27). Pustia i-a fost Sfântului Ioan cea mai înaltă şcoală de formare duhovnicească, de pregătire pentru a fi proroc și Înaintemergător, propovăduitor al pocăinței și Botezător al Domnului nostru Iisus Hristos. Viața din singurătate l-a pregătit și l-a format în rugăciune și liniștire. Aici s-a luminat de harul Duhului Sfânt, intrând într-o comuniune de iubire intimă cu Preasfânta Treime. Cu adevărat, fericitul Ioan a fost ales de Dumnezeu Tatăl să-L mărturisească pe Fiul Său, umplându-se de harul Duhului Sfânt încă din pântecele maicii sale. Având harul divin în sufletul său și nevoindu-se în feciorie și în neîncetată rugăciune, Sfântul Ioan a sporit mai mult decât orice om născut din femei. Această pregătire dumnezeiască este o lucrare înaltă a Duhului Sfânt, Care a făcut din acest fericit un sfânt proroc, înger în trup, temeiul prorocilor, Înaintemergătorul Fiului lui Dumnezeu înomenit. Pentru că trebuia să fie vasul ales al Duhul Sfânt, a fost nevoie ca binecuvântatul Ioan să trăiască în pustie, departe de lumea cea deșartă și păcătoasă. Vedeți, dar, fraților, cum l-a pregătit Dumnezeu pe preamăritul Ioan în locuri pustii pentru a-l face proroc, apostol și propovăduitor al pocăinței și Botezător al Domnului nostru? Asemenea Sfântului Ioan a fost pregătită și Preabinecuvântata Fecioara Maria, rudenia sa, în templul din Ierusalim ca să se desăvârșească în virtute și unire cu Dumnezeu. Dacă fericitul Ioan a fost ales și pregătit să devină Înaintemergător al Domnului, Dumnezeiasca Fecioară Maria a fost aleasă dintre toate neamurile să devină Maica Domnului nostru Iisus Hristos și maică a noastră a tuturor creștinilor.

Sfântul Ioan Botezătorul, ajungând la vârsta de treizeci de ani, a fost chemat de Dumnezeu de la râul Iordan la propovăduirea pocăinței și a venirii lui Mesia. El a ieșit din pustie ca dintr-un palat împărătesc ca să vestească venirea Împăratului împăraților, Domnul slavei. Și precum sufletul lui era plin de Duhul Sfânt, tot așa și trupul lui era neprihănit, curat, mai mult îngeresc decât pământesc. Fericitul Ioan avea inima plină de har și râvna pentru Dumnezeu, pătrunsă desăvârșit de adevăr dumnezeiesc. Cuvântul prorocului era zguduitor și cu putere multă, îndrăzneț și convingător, tare ca o sabie care retează din rădăcină păcatul și nedreptatea. Cei care l-au auzit s-au trezit la cunoștința adevărului și s-au tămăduit de boala vicleșugului și a fățărniciei. În această stare de mărturisitor și propovăduitor al pocăinței a ieșit dumnezeiescul Ioan din pustia Iudeei fiind îndemnat de Duhul să meargă la râul Iordanului, pentru a-L boteza pe Cel Care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră, pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Faima și sfințenia lui s-au răspândit foarte repede printre iudei, care s-au grăbit să vină la apa Iordanului, să se boteze de la Sfântul Ioan. Fericitul Înaintemergător a venit aici să propovăduiască iudeilor botezul pocăinței și să pregătească poporul ales pentru a crede în Mesia. El a venit la Iordan să arate lumii pe Fiul Tatălui și să-L vestească în Duhul Sfânt și apoi să-L boteze cu apă, ca el să primească Duh Sfânt. Deci Sfântul Ioan a fost trimis să îndemne pe oameni ca să vină la pocăință de bunăvoie și să se ostenească să vină departe de așezările omenești pline de păcate. În felul acesta iudeii se pocăiau atât cu sufletul cât și cu trupul, schimbându-și felul de a fi și de a trăi. Deci când ei ieșeau din casele lor și ajungeau în pustie lăsau în urma lor cetatea și păcatul, venind în pustie, într-un loc curat și lipsit de ispitele lumești. Aici, ei puteau să vadă în liniște și să asculte pe dumnezeiescul Ioan, să-i urmeze învățătura și să se îndrepte de greșelile lor. Pocăindu-se de păcatele lor, iudeii primeau răsplată bogată în urma îndreptării lor de bunăvoie.

Dar ce învăța Sfântul Ioan Botezătorul pe iudeii care veniseră la el? Care erau cuvintele propovăduirii lui adresate celor care veneau din Ierusalim și din toată Iudeea la el să se boteze? Iată primele cuvinte cu care Sfântul Ioan și-a început misiunea încredințată lui de Dumnezeu: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 3, 2). Aceste cuvinte sunt o atenționare profetică, o poruncă de foc fără de care nimeni nu poate să ajungă să dobândească viața veșnică. Cele spuse de fericitul Ioan seamănă cu o poruncă divină pe care Dumnezeu o dă prin gura Sfântului celor care doresc să se întoarcă de la rău la bine, de la nedreptate la adevăr. Ca atare, pocăința este prima datorie pe care trebuie s-o împlinească cel care voiește să se mântuiască și să moștenească viața veșnică. Deci Sfântul Ioan cerea iudeilor să se pocăiască, adică să-și schimbe felul de viață, adică să părăsească păcatul și nelegiuirea, să se mărturisească înaintea lui cu pocăință și smerenie. După ce iudeii se mărturiseau de păcate înaintea Sfântului Ioan, se curățau de păcatele și nelegiuirile lor și se apropiau de Dumnezeu cu inimă curată și smerită. Reîntorși la casele lor, ei trebuiau să facă fapte vrednice de pocăință, bine știind că „securea stă la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 10).

Tot așa a început și Mântuitorul Iisus Hristos Evanghelia Sa. Primele cuvinte pe care le-a rostit Domnul la Capernaum când a ieșit să propovăduiască sunt aidoma celor rostite de Sfântul Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor” (Matei 4, 17). Deci scopul vieții noastre este același: pocăința spre iertarea păcatelor și dobândirea vieții veșnice. Acest început trebuie să-l dorească fiecare creștin cu părerea de rău pentru a primi iertarea de la Mântuitorul Hristos. Pocăința este deci prima și singura ușă de intrare în Împărăția Cerurilor. Pentru aceasta credinciosul trebuie să facă fapte bune, să meargă la biserică, să părăsească răutatea, să scoată ura din inimă și poftele din trupul său, precum și iubirea de sine care omoară sufletește.

A doua mare învățătură a Sfântului Ioan este aceasta: „Faceți, dar, roade vrednice de pocăință!” (Luca 3-8). Roadele de pocăință se fac de credincioși după ce mai întâi s-au pocăit de păcatele făcute. Căci nimeni nu seamănă sămânța pe pământul nearat și nepregătit. Nimeni nu poate face roade vrednice de pocăință dacă mai întâi nu-și curăță inima și mintea de păcate prin spovedanie și căință. A ne pocăi înseamnă a ara ogorul sufletului, a smulge din rădăcină buruienile patimilor, a grăpa grădina, adică a sfărâma bulgării poftelor trupești și numai după aceea putem ieși la semănat. De vom face așa, multe fapte bune vom putea lucra în viața noastră duhovnicească. Dacă nu vom primi învățătura Domnului și nu vom împlini poruncile Lui, învățătura Sfântului Ioan Botezătorul devine amenințătoare. „Acum securea stă la rădăcina pomilor”, spune marele proroc. Deci orice pom, care nu face roadă bună, se taie și se aruncă în foc. Prin aceste cuvinte Sfântul Botezător îndemna pe iudei, ca și pe noi cei de astăzi, ca pocăința să fie poruncă pentru toți cei care vor să urmeze Mântuitorului Iisus Hristos și să dobândească Împărăția Cerurilor. Prin urmare, lucrarea pocăinței trebuie făcută acum, astăzi, cât mai grabnic, până avem vreme. Ea nu poate fi amânată, nici înlocuită cu alte fapte bune, pentru că pocăința este al doilea botez și fără dezlegarea păcatelor de către duhovnic și fără părăsirea poftelor păcătoase nimeni nu se poate mântui. Oricine amână spovedania și nu-și spală păcatele cu lacrimile căinței nu se poate uni cu Dumnezeu în iubire. Cel care moare nepregătit sufletește va suferi atât pe pământ cât și în viața veșnică, când va fi osândit pentru păcatele sale. Pomii, despre care vorbește Sfântul Ioan Botezătorul, sunt toți oamenii de pe pământ. Securea care stă la rădăcina tuturor este moartea care taie viața lor și le desparte sufletul de trup. Focul în care se aruncă pomii fără roade bune, adică cei păcătoși lipsiți de fapte bune, este focul judecății lui Dumnezeu și al iadului, în care sunt pedepsiți cei păcătoși și îndepărtați de Dumnezeu.

Biserica noastră Ortodoxă are un cult deosebit pentru Sfântul Ioan Botezătorul. Calendarul nostru consemnează mai multe sărbători închinate acestui mare proroc. El este cinstit cel dintâi între sfinți, după Maica Domnului. Cultul Sfântului Ioan Botezătorul se vede și din multele biserici și mănăstiri închinate acestui mare proroc. Mulți dintre creștini poartă numele acestui plăcut al lui Dumnezeu și mare rugător pentru sufletele noastre. Astfel, cel mai frumos nume pentru copii este Ioan care înseamnă „plin de har”, nume adus din cer de către Sfântul Arhanghel Gavriil și încredințat fericitului Zaharia, tatăl Înaintemergătorului. Văzând valoarea acestui nume și importanța lui vă îndemn să dați numele acestui Sfânt copiilor dumneavoastră precum și numele de Maria după numele Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare. Nu puneți nume străine credinței noastre, nume neortodoxe, care n-au nici zi de pomenire în calendarul nostru ortodox, ci nume de Sfinți, ca să aibă cine să se roage pentru ei. În felul acesta ne vom obișnui să cinstim după cuviință pe Sfântul Ioan Botezătorul, ducând o viață creștină după voia Mântuitorului Iisus Hristos. Să ne aducem, de asemenea, aminte de principala învățătură a Sfântului Ioan Botezătorul: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”. Acest îndemn nu trebuie să fie uitat întrucât fără pocăință nu există mântuire. Și, întrucât suntem la începutul anului nou să ne sârguim să promitem Milostivului Dumnezeu ca de astăzi înainte vom merge la biserică frecvent, că ne vom ruga mai mult, că vom face milostenie la săraci, după putere, că vom ierta pe aproapele, că vom părăsi orice păcat care ne ucide sufletul și că vom face roade vrednice de pocăință. Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute să iubim pe toți oamenii și să ne rugăm pentru cei care ne greșesc. Să-l rugăm pe Sfântul Ioan Botezătorul, că are mare trecere înaintea Preasfintei Treimi, să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre și spre dobândirea Împărăției Cerurilor, unde nădăjduim să ajungem și să ne veselim cu toți Sfinții în veci. Amin.

Foto credit: mozaic deco studio