Expoziție organizată de Secția de Pictură a Facultății de Teologie din Craiova

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Oltenieie, în ziua de 15 ianuarie 2024, Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Craiova, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Craiova, a organizat Expoziția „Still Life – inanimate and contemporary (Natura Statică – neînsuflețită și contemporană)”. Evenimentul a avut loc la Galeria Arta I, din Craiova și s-a desfășurat prin implicarea corpului profesoral, de la secția Pictură, domeniul Arte Vizuale. Curatorul expoziției a fost doamna Lect. univ. dr. Laura Semenov.

Au expus: Conf. univ. dr. Alexandrina Bădescu, Conf. univ. dr. Vasile Fuiorea, Lect. univ. dr. Petre Mogoșanu, Diac. Asist. univ. dr. Constantin Semenov, Asist. univ. dr. Gabriel Giodea, Lect. univ. dr. Laura Semenov, studenții: Denisa Negru, Valentin Georgescu, Angela Mustăcilă, Stela Papură, Georgeta Lecarpentier Matea, Gabriela Dan, Oana Piscureanu, Andreea Crețan, Anamaria Călina și absolvenții: Cristina Nucă, Marioara Ghiluși, Lucia Chirvăsuță, Mihaela Matei, Eugen Dumitru. Expoziția va putea fi vizitată până la data de 30 ianuarie 2024.