Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 18 ianuarie 2024, s-a desfășurat etapa finală a Festivalului – Concurs Interjudețean de Poezie Religioasă, ediția a XVII-a. Activitatea a fost organizată de Fundația „Cuvântul care Zidește”, a Mitropoliei Olteniei, în parteneriat cu Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova și în colaborare cu Sectorul Cultural, reprezentat de părintele consilier Conf. Univ. Dr. Adrian Boldișor, și cu Sectorul de Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare, din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei, reprezentat de părintele consilier Dr. Adrian Lupu. Activitățile concursului s-au desfășurat în Sala de Festivități a Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” Craiova.
În calitate de delegat oficial, Pr. Dr. Adrian Lupu a transmis cuvântul de binecuvântare din partea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu și i-a felicitat pe toți elevii participanți și pe profesorii coordonatori. Din comisia de evaluare au făcut parte: Prof. Cismaru Maria Nicoleta – C.N. „Fraţii Buzeşti” Craiova, Prof. Delcea Tanța și Pr. Prof. Sperlea Cristin Alexandru, de la Seminarul Teologic Ortodox. Festivalul-concurs a reunit a reunit peste 50 de elevi din județele Dolj și Gorj, calificați la secțiunile Creație și Recitare poezii. Rezultatele festivalului au fost publicate pe Blogul Fundației „Cuvântul care zidește”. La final, toți participanții au primit diplome și cărți din partea Mitropoliei Olteniei.
„Ne bucurăm pentru faptul că am reușit să organizăm a XVII-a ediție a Festivalului de poezie religioasă, cu binecuvântarea și cu sprijinul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu. Anul acesta au fost calificați la etapa finală a festivalului peste 50 de elevi, care au venit însoțiți de profesorii coordonatori și de părinți. Indiferent de locul obținut, bucuria și emoția trăite de elevi în cadrul acestui moment festiv sunt importante pentru noi în calitate de organizatori și ne dorim să le oferim prilejul în fiecare an să participe la acest gen de activități. Cu alte cuvinte, Festivalul este un concurs de creație literară, care își propune să descopere și să promoveze noi talente poetice. De asemenea, se urmărește cultivarea respectului copiilor și tinerilor pentru valorile culturale și promovarea valențelor educative ale religiei ortodoxe”, ne-a transmis doamna Cristina Stamatoiu, președinte Fundația „Cuvântul care zidește”.