Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica a XIV-a după Rusalii, Pilda nunții fiului de împărat (Matei 22, 1-14)

În Evanghelia de astăzi ni se spune că un împărat, vrând să facă nuntă fiului său, a chemat mai mulți invitați. Cei poftiți la nuntă au refuzat invitația sau nu au vrut să asculte chemarea împăratului. Cel care i-a invitat la nuntă era un împărat care a dorit să-și împărtășească bucuria cu prietenii săi. Împăratul i-a chemat la nunta fiului său, atunci când toate erau deja pregătite și participarea la aceasta era cu adevărat o onoare. Cei chemați trebuiau să considere că era o datorie să participe la o asemenea festivitate, căci nu-i chema cineva obișnuit, ci îi chema împăratul, cineva superior lor, deosebit de oricine din lumea aceasta. Și cu toate că era vorba de invitația împăratului, totuși n-au răspuns la această chemare, fiind preocupați de problemele personale. Cu alte cuvinte, cei chemați la nuntă aveau de lucru pe acasă, aveau țarine de vizitat, gospodării de administrat, preocupări comerciale sau alte obiceiuri de împlinit. Alții, mai nesăbuiți decât cei dintâi s-au apucat să batjocorească pe trimișii împăratului și i-au și omorât.

Pilda aceasta arată îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, marea Lui purtare de grijă față de neamul omenesc. Ea vestește mai dinainte şi căderea iudeilor şi chemarea neamurilor; în afară de aceasta mai arată câtă nevoie este de o viaţă virtuoasă şi cât de mare e pedeapsa celor ce n-au grijă de purtarea lor. Înainte ca să-i pedepsească pe oameni îi cheamă la nuntă şi-i cinsteşte cu cea mai înaltă cinste. Cei care refuză să vină la nuntă pot, oare, arăta o nerecunoștință mai mare? Cine n-ar vrea să vină la nuntă, și nu la o nuntă oarecare, ci la nunta împărătească? Deşi scuzele lor par întemeiate, totuşi noi învăţăm de aici un lucru: Oricât de grabnice şi de necesare ar fi treburile noastre, să nu le punem niciodată mai presus de cele duhovniceşti. Deci când ne cheamă Dumnezeu la Sine, nicio treabă nu este de neapărată trebuinţă față de fericirea veșnică. Apoi, cei care n-au venit la nuntă s-au arătat și mai răi față de împăratul lor pentru că au bătut, au ocărât şi au omorât slugile. Cei poftiţi la nuntă sunt mai răi decât lucrătorii viei. Așadar, împăratul trimite slugile, zicând: „mergeți la răspântiile drumurilor şi pe câţi veţi afla, chemaţi-i; pe oricine aţi întâlni, pe cei lepădaţi”. Domnul spusese în nenumărate rânduri despre faptul că: „desfrânatele şi vameşii vor moşteni Împărăţia cerurilor” (Matei 21, 31) şi că „cei dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă, întâi” (Matei 20, 16).

Evanghelia conține mai multe învățături referitoare la taina mântuirii lumii în Domnul nostru Iisus Hristos, la taina Bisericii și a vieții creștine. Împăratul care face nuntă pentru fiul său este Însuși Dumnezeu Tatăl. Fiul de Împărat este Iisus Hristos Domnul nostru. Nunta este Împărăția lui Dumnezeu. Mireasa este Biserica sau sufletul nostru, adică mulțimea oamenilor chemați la mântuire, care răspund prompt chemării și se îmbracă în haina de nuntă a credinței și a vieții creștine. Mai întâi însă, Mântuitorul ne prezintă chemarea iudeilor la mântuire către care Dumnezeu a trimis pe slujitorii Săi, proroci și binevestitori ai venirii lui Mesia în lume. Mulți din cei chemați nu au răspuns chemării. Unii au motivat că nu pot veni pentru că erau ocupați cu țarina, alții cu neguțătoria, alții cu viața personală. Cei mai răi au batjocorit și au omorât pe slujitorii împăratului. Acești slujitori sunt prorocii care au fost martirizați, uciși cu pietre, tăiați cu fierăstrăul, alungați în locuri pustii, departe de lume, așa cum ne precizează Sfântul Apostol Pavel: „Alţii au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi” (Evrei 11, 37).

Auzind toate acestea, împăratul s-a mâniat și a trimis oștile sale și a nimicit pe ucigași, iar orașului lor i-a dat foc. Acestea s-au împlinit prin cotropitorii străini, când Ierusalimul a fost cucerit și ars. Și pentru că nunta era pregătită, împăratul a trimis din nou slujitorii zicând: „Mergeți la răspântiile drumurilor și pe câți veți găsi chemați-i la nuntă. Și astfel s-a umplut casa nunții de oaspeți”.

A doua chemare este făcută neamurilor. Dumnezeu a chemat pe toți oamenii buni și răi de la răspântii de drumuri, care nu au avut niciodată pretenția că sunt popor ales, oameni către care Sfinții Apostoli au dus Evanghelia Domnului. Acești oameni erau păgâni, politeiști, rătăcind la răspântii de istorie fără lumina Revelației Creatorului cerului și pământului, în „întuneric și în umbra morții” (Matei 4, 15). Aceștia au fost chemați la mântuire pentru că Împăratul Ceresc iubește toate făpturile Lui fără părtinire.

Pe când era casa plină de invitați, a venit împăratul și a văzut că unul dintre ei nu avea haină de nuntă. Acestuia i-a zis: „Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă?”. Faptul că l-a numit prieten înseamnă că era un cunoscut, era prieten al casei, dar nu s-a pregătit potrivit prieteniei și invitației de onoare ce i s-a făcut. Când l-a întrebat împăratul: „Cum ai intrat aici fără haină de nuntă?”, el a tăcut. Tăcerea a însemnat, evident, lipsa oricărei scuze posibile, tăcerea unui om vinovat pentru că nu s-a pregătit pentru acest ospăț împărătesc. Atunci împăratul a poruncit ca acela care nu avea haină de nuntă să fie legat de mâini și de picioare și să fie aruncat în întunericul cel mai din afară, adică lipsit de libertatea și de lumina comuniunii cu Dumnezeu. „Prietenul” fără haina de nuntă prezent la cina împăratului preînchipuie pe toți cei care au devenit creștini, apoi s-au lepădat de Mântuitorul Hristos.

Pilda pe care am ascultat-o este actuală și prezentă chiar în viața noastră. Și noi suntem oameni care ne ocupăm cu diferite îndeletniciri, unii sunt profesori, ingineri, alții sunt agricultori, unii se ocupă cu vânzarea, alții cu cumpărarea de produse, meserii prin care ne și întreținem viața. Dar așa cum erau atunci oamenii lipsiți de respect și frică de Dumnezeu sunt și astăzi printre noi oameni care n-ascultă de Împăratul Ceresc și batjocoresc pe slujitorii Lui. Faptul că Domnul Hristos spune că la nuntă vor fi chemați cei din afara poporului iudeu nu înseamnă că cineva se poate mântui fără credință și fapte bune. Viaţa şi fapta bună sunt haină de nuntă, chemarea este însă har al lui Dumnezeu. Chemarea este un har al lui Dumnezeu, dar a rămâne chemat şi curat îmbrăcat atârnă de râvna celor care au fost chemaţi. Chemarea nu se datorează vredniciei omului, ci harului. Cu alte cuvinte trebuie să mulțumim lui Dumnezeu pentru harul ce ni l-a dat şi să nu arătăm atâta răutate, după ce ne-a cinstit invitându-ne la nunta Fiului Său. Așa că dacă nu răspunzi chemării lui Dumnezeu de a te îndrepta și a veni la Biserică și tu ocărăști pe Împărat așezându-te la ospăţul Lui de nuntă cu o viaţă stricată. A te duce la nuntă cu haine murdare, aceasta înseamnă: a pleca de pe lumea aceasta având o viaţă necurată.

Mântuitorul Iisus Hristos, rostind această pildă, vorbind despre împăratul care a făcut nuntă fiului său, s-a referit la Tatăl Cel Ceresc Care a trimis pe Fiul Său în lume, ca lumea să nu piară, ci să aibă viață veșnică (Ioan 3, 16-17). Ba mai mult, Tatăl L-a trimis pe Fiul Său în lume și L-a și dat să fie răstignit pentru păcatele oamenilor. Trimiterea Fiului lui Dumnezeu în lume nu a fost o simplă venire a Sa, ci una îndreptată spre răscumpărarea neamului omenesc din robia morții și a diavolului. Deci Domnul, făcându-Se Om asemenea nouă din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, a luat asupra Sa suferința și durerea noastră. Toate aceste dureri le-a purtat în Sine pe cruce. În acest mod, Mântuitorul a spălat păcatele noastre cu sângele Său. Datorită Jertfei Lui, noi am fost izbăviți de tirania diavolului și de stricăciunea morții. Domnul slavei n-a rămas în mormânt, ci a înviat și ne-a ridicat din moarte la viață ca să moștenim Împărăția Tatălui Său din ceruri, așa cum a spus: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Deci Tatăl Cel Ceresc a trimis pe Fiul Său în lume să Se facă Om. El a devenit asemenea nouă în afară de păcat.

Nunta Sa, prin care S-a logodit cu firea noastră omenească, a fost rânduită de Tatăl, Împăratul Cerurilor. La acest ospăț cei invitați se vor împărtăși cu Trupul și Sângele Fiului lui Dumnezeu înomenit. Ei vor primi mâncare și băutură dumnezeiască, cum ne spune Psalmistul: „gustați și vedeți că bun este Domnul” (Psalmi 33-8). Așa se face că ori de câte ori mâncăm Trupul și Sângele Domnului, trupul și sufletul nostru se înnoiesc. Fără de această împărtășire, nimeni nu va putea intra în Împărăția lui Dumnezeu. Împărtășirea cu Sfintele Taine ne învredniceşte să intrăm în viața veșnică. Această împărtășire este deci ca o pecete care ne dă valoare veșnică și intrare în iubirea desăvârșită a Tatălui Ceresc. Așadar, în Împărăția lui Dumnezeu nu vom intra dacă nu Îl avem în noi pe Mântuitorul Iisus Hristos. Faptul de a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos ne face vrednici să fim priviți și iubiți de Tatăl nostru. Căci atunci când Tatăl privește pe Fiul Său veșnic ne privește și pe noi, deoarece Fiul S-a făcut asemenea nouă prin Înomenirea Sa. Deci atunci când venim la Tatăl ne înfățișăm înaintea Lui ca și copii ai Săi. Ca atare, înaintea Tronului ceresc, Tatăl Îl vede pe Fiul Său în noi, pentru că Sfânta Împărtășanie este Trupul și Sângele Fiului lui Dumnezeu înomenit.

Împăratul vine la noi în fiecare sărbătoare și în fiecare duminică. Astfel, El este prezent în biserică și mai ales în Sfântul Altar, când se săvârșește Sfânta Liturghie. Prin binecuvântarea episcopului sau a preotului se sfințesc cinstitele Daruri, adică Sfânta Împărtășanie. Prezența Domnului în biserică este adevărată și dumnezeiască. Dumnezeu este prezent permanent cu noi și nu lipsește niciodată din biserica Sa, El fiind de față în Sfânta Liturghie și prezent în Sfânta Împărtășanie. Tocmai pentru aceasta El ne cheamă pe fiecare în parte și ne aduce de la casele noastre să venim la biserică pentru câteva ore să stea de vorbă cu noi și să prânzească împreună cu noi. Nu ne obligă și nici nu ne forțează, ci ne îndeamnă la rugăciune, cântare și slujbă. Toate promisiunile Sale sunt mângâieri și binecuvântări de real folos pentru viața noastră. Când auzim că zice preotul „Cu pace Domnului să ne rugăm”, iar noi răspundem „Doamne miluiește”, Dumnezeu ne mângâie pe față și mângâierea Lui este în cuvântul Lui, și ne sfințește buzele noastre și sufletul nostru. Graiul venind dinlăuntrul nostru este asociat cu mintea, care se unește cu inima și cu simțirea noastră. Așadar, de câte ori venim la biserică, ne mângâie Dumnezeu, iar îngerul nostru păzitor ne scrie în Cartea Vieții având să dea mărturie când vom trece în lumea de dincolo: „Doamne Împărate, robul tău/roaba ta a fost la biserică, iartă-i păcatele”. Această iertare o primim numai dacă venim și ne rugăm lui Dumnezeu, adică suntem prezenți la această nuntă a Fiului Împăratului, care nu este altceva decât Praznicul Mântuitorului Hristos.

Evanghelia se încheie cu aceste cuvinte care au devenit un avertisment puternic pentru orice om credincios: „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși”. Desigur, trebuie să spunem de la început că Dumnezeu a creat pe toți oamenii egali și iubește în egală măsură pe toți. Apoi, Fiul Tatălui S-a făcut om pentru toți oamenii ca pe toți să-i aducă la mântuire. Așa se face că, prin Jertfa Domnului și prin Învierea Lui, toți oamenii sunt chemați să moștenească Împărăția cerurilor. Evident, sunt aleși cei care răspund chemării lui Dumnezeu, cei care se pregătesc să împlinească voia Lui cea sfântă. Astfel, Dumnezeu Care i-a creat, tot El este Cel Care i-a chemat la viața veșnică. Toți oamenii sunt chemați în Domnul Iisus Hristos la nunta Sa din ceruri, la mântuire, adică la fericirea comuniunii de iubire veșnică, dar devin aleși numai cei care au răspuns chemării Lui. Toți sunt chemați, dar devin aleși cei care răspund chemării lui Dumnezeu prin credință, rugăciune și fapte bune. Aceștia ascultă Sfânta Evanghelie, participă la Sfintele Slujbe, se împărtășesc cu Sfintele Taine, care sunt arvuna nunții fiului de împărat, și ajută pe cei în nevoi. Aleși devin cei care prin nevoințe multe, prin lacrimi de pocăință își curăță haina de la Botez pătată de păcate și se luminează prin Sfânta Spovedanie și prin Sfânta Împărtășanie. Așadar, fiecare om este chemat de Dumnezeu la viața veșnică, dar depinde de libertatea noastră de a fi ales sau nu, de a fi pregătit sau nepregătit pentru comuniunea cu Dumnezeu. Evanghelia chemării la mântuire se leagă deci de taina libertății noastre: răspundem chemării sau o refuzăm? Ne îmbrăcăm sufletul nostru în haina nouă a harului sau purtăm haina învechită de păcate și vom fi aruncați afară în chinurile iadului?

Să punem la inimă învățătura din Evanghelia de astăzi. Dacă nu vom fi cu luare-aminte nu vom aprecia niciodată faptul că Dumnezeu este milostiv și iubitor de oameni. Domnul este milostiv pentru că ne îngăduie și ne așteaptă, este milostiv pentru că ne primește așa cum suntem noi, păcătoși.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne pregătim haina noastră de nuntă, să o curățim de răutatea păcatelor prin pocăință, prin spovedanie, să o luminăm prin rugăciune, prin împărtășirea cu Sfintele Taine, prin fapte bune, prin ajutorarea săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor, a tuturor celor pe care Dumnezeu îi cheamă la mântuire, chiar dacă ei nu se consideră niciodată vrednici de o cinste atât de mare. O mulțime de oameni simpli se mântuiesc mai ales prin smerenie, considerându-se nevrednici de a fi lăudați sau aleși de Dumnezeu. Și totuși, pentru că au îmbrăcat sufletul lor cu haina smereniei, a răbdării, a bunătății sufletului, Dumnezeu Cel iubitor de oameni îi cheamă la nunta cerească a Fiului Său. Să ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți, să ne întărească și să ne sfințească cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni. Amin!