Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Prăznuim astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. O cântare bisericească îi numește: „Organele darului, Alăutele Domnului, Trâmbiţele cele bine vestitoare ale predicării, Apărătorii Treimii, Păzitorii bunei credinţe, Treime pământească, Treime de Arhierei”. Cei trei Sfinți Ierarhi au fost uniți în credință și în duh, în cultură și în evlavie, fiind legați de adevărul credinței și al jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Prietenia lor a străbătut veacurile, ei fiind consideraţi de Biserica noastră ca mari îndrumători, protectori şi modele de viaţă duhovnicească, de virtute şi de râvnă pentru Biserica noastră. Fiind considerați ca niște făclii purtătoare de lumină ai dragostei pentru Domnul nostru Iisus Hristos Sfinții Trei Ierarhi au fost cinstiți de credincioși ca mărturisitori în cuvânt și în scris ai adevărului Ortodoxiei și ai învățăturii Sfinților Apostoli ai Domnului Hristos. Ei au fost cinstiți nu numai pentru munca lor sârguincioasă și cinstită, pentru mila faţă de cei lipsiţi şi bolnavi, ci și pentru frumuseţea vieţii duhovniceşti, pentru smerenia şi dragostea lor desăvârșită pentru credincioșii lor. Ajungând cunoscuți prin viața și învățătura lor, Sfinții Ierarhi s-au arătat lumii purtători de lumină duhovnicească atât prin credinţa lor neclintită, cât și prin grija părintească față de turma încredinţată lor de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Având atâtea mărturii pentru viața, cultura și nevoințele lor, Biserica i-a cinstit pe fiecare la date diferite dar și împreună în această zi de 30 ianuarie. Această sărbătoare a fost înscrisă în calendarul nostru în urma unei întâmplări duhovnicești mai puțin obișnuite. Biserica Ortodoxă a rânduit ca aceşti mari Sfinţi Ierarhi să fie prăznuiţi toţi trei într-o singură zi pentru că toți sunt preamăriți de Dumnezeu ca sfinți mijlocitori înaintea Preasfintei Treimi. La sfârşitul secolului al XI-lea şi începutul secolului al XII-lea, pe timpul împăratului Alexie Comnenul, s-a iscat o ceartă între creştinii ortodocşi care iubeau cu mult zel fie pe unul, fie pe celălalt dintre aceşti trei ierarhi. Ei îl socoteau pe ierarhul pe care îl simpatizau mai mult ca fiind cel dintâi. De pildă, unii spuneau că Sfântul Vasile este cel mai mare dintre ei pentru că a unit cuvântul cu fapta. Alţii spuneau că Sfântul Grigorie Teologul este mai mare, deoarece are cea mai înaltă gândire teologică, iar alţii spuneau că Sfântul Ioan Gură de Aur este mai mare fiindcă e neîntrecut predicator, dascăl al pocăinţei şi mai iertător decât Sfântul Vasile cel Mare, atunci când este vorba despre iertarea păcatelor. Aceste grupări de credincioși care s-au format aduceau multe pagube Bisericii, aduceau multă dezbinare şi învrăjbire şi arătau mai mult o gândire lumească decât o gândire duhovnicească. De aceea, Sfinţii Trei Ierarhi, nemaiputând să rabde această dezbinare în numele lor, s-au arătat pe rând, apoi toţi trei laolaltă, unui ierarh Ioan al Evhaitelor, un om evlavios, căruia i-au cerut să instituie o zi de pomenire a celor trei împreună. El a considerat că ziua de pomenire împreună a celor trei ierarhi trebuie să fie 30 ianuarie, sărbătoare în care nu se mai pune accentul pe deosebirea dintre cei trei, ci pe lucrarea lor comună în favoarea Bisericii.

Pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz și Ioan Gură de Aur, am putea să-i comparăm cu aştrii cerești care primesc lumină de la Mântuitorul Hristos Lumină Tatălui Ceresc. Având agonisită lumina Duhului prin viață și credință înflăcărată, Sfinții Trei Ierarhi au devenit ei înşişi strălucitori şi luminători ai celor din timpul vieții lor cât și ai celor din zilele noastre. Astfel, aceşti Trei Sfinţi Ierarhi iradiază în Trupul tainic al Domnului harul primit de ei de la Duhul Sfânt luminând cugetele şi vieţile credincioşilor noștri. Sfinţii Trei Ierarhi, realizând în fiinţa lor o sinteză vie între credinţă, teologie şi faptă, au devenit încă din viața lor mari dascăli ai lumii și ierarhi ai întregii Bisericii din Orient și Occident. Pentru acești luminători și păstori vrednici ai Domnului, Evanghelia a fost idealul slujirii lui Dumnezeu şi al oamenilor. Istoric vorbind, toți trei au trăit în secolul al-IV-lea, „veacul de aur” al Bisericii unde mulți ierarhi au strălucit în Biserică prin viață curată și credință nestrămutată. Toţi trei au fost educaţi în spiritul dragostei desăvârşite faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. Toți trei au avut ca mame, credincioase ortodoxe foarte evlavioase și sfinte. Emilia a fost mama Sfântului Vasile, Nona a fost mama Sfântului Grigorie și Antuza a fost mama Sfântului Ioan Gură de Aur. Aceste mame creştine vor fi pomenite cu veneraţie de Biserică cât va fi lumea. Toţi trei şi-au făcut pregătirea teologică și universitară la cele mai vestite şcoli ale vremii: Cezareea, Atena, Antiohia și Constantinopol. În aceste Universități fericiții ierarhi au avut ca dascăli pe cei mai renumiți profesori și oratori ai vremii.

Sfinții Trei Ierarhi, ca mari teologi şi ierarhi ai Bisericii, au învățat consecvent pe credincioșii din timpul lor pentru înnoirea vieții și desăvârșirea morală prin virtute și iubire. Pentru că au avut permanent pe Mântuitorul în viața și învățătura lor, ei au așezat în inimile ascultătorilor Modelul desăvârşit, Care este Domnul Iisus Hristos, „calea, adevărul şi viaţa”. În cuvântările acestor Sfinți se vede clar unitatea în cugetare, în simţire şi în voinţă, care a caracterizat viaţa şi lucrarea acestor plăcuți ai lui Dumnezeu. Unica sursă de inspirație a Sfinților Vasile, Grigorie și Ioan a fost de bună seamă Evanghelia și Biserica, Trupul tainic al Domnului. În virtutea acestei unităţi dintre Evanghelie și Biserică, Sfinții Trei Ierarhi s-au și unit în sfințenie și evlavie sporind în Duhul Sfânt darul deosebit pe care l-a avut de la Arhiereul cel veșnic. Sfântul Grigorie de Nazianz a strălucit pe culmile cugetării creştine, Sfântul Vasile a excelat în apărarea dogmei și în organizarea practică, ideală a vieţii creştine, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a fost un neîntrecut predicator al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos. Într-un cuvânt, toţi au lucrat în ogorul Domnului ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, rămânând ca modele vii împreună în tezaurul sfânt al Bisericii prin viaţa şi operele lor.

Sfântul Vasile cel Mare și-a început activitatea sacerdotală fiind hirotonit preot la 364 şi apoi Episcop la 370 în Cezarea Capadociei. Fiind experimentat în viața duhovnicească și profund pregătit în științele vremii a strălucit ca teolog și părinte al Bisericii nu numai în Cezareea, ci și în toată lumea ortodoxă cunoscută atunci. Profund gânditor și în cele ale credinței și neîncetat rugător, Sfântul Vasile a fost pătruns de ideea scripturistică, potrivit căreia: „Omul este o creatură care a primit poruncă să devină Dumnezeu”. Atât de mult s-a ostenit pentru mântuirea sa și a păstoriților săi încât activitatea sa a fost pusă numai în slujba omului pe care l-a dorit realizat după statura bărbatului desăvârşit, Care este Mântuitorul Hristos. Fiind un ierarh practic Sfântul Vasile a organizat ajutorarea săracilor în timpul foametei, împărţind însăși averea sa celor lipsiți de hrană și îmbrăcăminte. Mai mult, Sfântul Ierarh a înființat instituţii cu caracter social, spitale și case pentru bolnavi şi bătrâni, şcoli, orfelinate, case de oaspeţi, toate aceste stabilimente fiind numite la un loc „Vasiliada”. Sfântul n-a vrut să fie singular în realizarea acestor fapte bune ci a invitat și pe cei bogați din timpul lui să participe la aceste acte de binefacere. Deci fiind pătruns de iubirea divină care vede în cel sărac și lipsit pe însuși Mântuitorul Hristos, Sfântul Vasile s-a arătat întru totul păstorul cel bun care-și pune viața pentru oile sale. El a suferit nu numai pentru cei săraci ci și pentru cei rătăciți de la dreapta credință, eretici și schismatici. În această osteneală, Sfântul Ierarh s-a adeverit a fi un adânc iubitor al Ortodoxiei și un mare luptător împotriva arianismului favorizat de împăratul Valens care ducea o prigoană împotriva adevăratei Biserici a Mântuitorului Iisus Hristos. El este Ierarhul care a alcătuit Sfânta Liturghie care-i poartă numele. Așadar, între cei Trei Sfinţi Ierarhi, Sfântul Vasile a fost numit „Braţul care lucrează”, fiind cinstit cu mare evlavie la 1 ianuarie şi numit „cel Mare”.

Al doilea părinte dintre cei trei sfinți ierarhi este Sfântul Grigorie de Nazianz. Acest Sfânt Ierarh este cunoscut ca fiind o fire meditativă, suflet delicat, cuvios plin de duioşie şi sentimente nobile, minte aleasă, subtilă, cutezătoare și mare poet creștin. El a fost prietenul apropiat din copilărie al Sfântului Vasile. Fiind cunoscut ca mare teolog cu excepţional talent literar, Sfântul Grigorie a adus o contribuţie însemnată la crearea culturii creştine din epoca sa. Deci Sfântul s-a născut în anul 326 în Capadocia, fiind fiul lui Grigorie, episcopul Neocezareii, şi al mamei sale Nona. Fericitul a primit de la mama sa o educaţie evanghelică aleasă, aşa cum și prietenul său Vasile a primit o deosebită învățătură de la mama sa Emilia și de la sora sa Macrina. După ce a învățat la școlile din Cezarea, Sfântul a mers la universitățile din Atena și Constantinopol. La Atena are coleg pe confratele său Sfântul Vasile cu care va lega o trainică prietenie până la moarte. În miezul studiilor sale, Grigorie este chemat de tatăl său, episcopul Grigorie, să se întoarcă la Nazianz, unde a și fost hirotonit preot fără voia sa, în anul 361. Fuge dinaintea acestei înfricoșătoare chemări în Pont la Sfântul Vasile, de unde revine peste un an şi rosteşte drept justificare celebra cuvântare „Despre fugă”. În această lucrare fericitul și-a arătat motivul fugii sale de preoție într-un spirit adânc de smerenie și teamă la decizia tatălui său de a primi o taină atât de mare ca „preoţia”. Mai apoi, ajuns arhiepiscop de Constantinopol, Sfântul Ierarh Grigorie și-a pus toată osârdia și evlavia sa la picioarele Mântuitorului, cuvântând în cetatea imperială despre Preasfânta Treime și promovând ideea realizării unei Biserici lucrătoare, în cadrul căreia credincioşii să realizeze porunca Mântuitorului: „Fiţi desăvârşiţi, precum şi Tatăl vostru care este în ceruri este desăvârşit” (Matei 5, 48). Pentru Sfântul Ierarh, omul este creatura lui Dumnezeu care a fost chemată la îndumnezeire. Potrivit acestei gândiri fiecare creștin are datoria să iubească pe Dumnezeu din toată inima sa și pe aproapele său ca pe sine însuși. Pe lângă aceste sfaturi morale Sfântul Grigorie s-a arătat un profund teolog al Preasfintei Treimi, rostind în cetatea Sfântului Constantin cele „Cinci cuvântări teologice”. În aceste discursuri teologice Sfântul Ierarh a afirmat ca nimeni altul învăţătura despre Preasfânta Treime, fiind cinstit cu numele de Teologul sau Cuvântătorul de Dumnezeu. Așadar, datorită înălțimii cugetării sale teologice Biserica l-a socotit între cei Trei Sfinţi Ierarhi, drept „mintea care cugetă”.

Alături de aceşti doi mari părinți ai teologiei și mare cuvântător de Dumnezeu este și Sfântul Ioan, căruia Biserica i-a dat numele de Gură de Aur. Acest fericit părinte s-a născut în Antiohia în anul 454. Tatăl său Secundus era mare dregător la curtea imperială, iar mama sa Antuza era o foarte profundă creștină a Bisericii. Antuza, deși a rămasă văduvă la 20 de ani, totuși a dat o frumoasă educaţie fiului ei Ioan. Astfel, fericitul Ioan a studiat retorica la marile şcoli ale vremii cu dascăli renumiţi. După moartea mamei sale, fiind doritor de viață pustnicească, s-a retras în munţii Antiohiei, unde a dus o viaţă ascetică și de rugăciune, sălășluindu-se vreme de 4 ani într-o peşteră. Tânărul Ioan s-a întors la Antiohia în 380, la insistențele episcopului său Flavian, şi este hirotonit diacon. În vremea slujirii sale ca diacon a scris o lucrare prețioasă numită „Despre Preoţie”, tratat plin de învățături pentru preoți, despre măreția acestei chemări și despre responsabilitatea celor care sunt chemați să slujească în această demnitate. Hirotonit preot de episcopul Flavian în 386 este numit predicator la biserica cea mare din Constantinopol. Aici, vreme de 12 ani îşi desfăşoară activitatea sa cea mai productivă, întărind viaţa creştină şi combătând ereziile din timpul său. După ce a fost numit patriarh de Constantinopol, în anul 397, Sfântul Ioan Hrisostom a inițiat o mare refacere morală în rândul clerului şi a credincioşilor. Astfel, fericitul ierarh a impus un duh nou, fiind un apărător al adevărului şi al dreptății. Sfântul Ioan era preocupat în primul rând de îndreptarea sufletelor și de povățuirea lor pentru o viaţă nouă Evanghelică. Pentru Sfântul Ioan, omul păcătos poate deveni un bun credincios dacă este ajutat de harul lui Dumnezeu și de iubirea celorlalți din jurul său. În atare caz toți cei care sunt fii și fiicele Bisericii au o mare responsabilitate morală faţă de semenii lor. Deci Sfântul Ierarh propovăduia că mântuirea noastră depinde și de grija pe care o avem față de ajutorul și mântuirea aproapelui. Pentru cuvântările și predicile sale Sfântul Ioan patriarhul Constantinopolului a fost numit „gură de aur” a Bisericii.

Aceşti mari ierarhi şi teologi sunt pentru noi învățători și modele de slujire arhierească și preoțească. Doi dintre ei, Sfântul Grigorie şi Sfântul Ioan Gură de Aur, au prezentat prin cuvinte deosebite frumusețea preoţiei ortodoxe în lucrări neîntrecute până azi. Pentru ei preoţia este o slujire şi ţine de Arhieria Mântuitorului Hristos și de rostul Bisericii Lui pe pământ și în cer. Așa se face că Biserica prezintă pe Sfinţii Trei Ierarhi ca pe modele vrednice de urmat ale ierarhilor, preoților și credincioșilor ei. Acești sfinții au făcut din viețile lor întruchiparea idealului slujirii creştine și a vieții morale a omului. Având nădejdea și cugetarea teologică numai spre Dumnezeu și spre Împărăția Lui, ei L-au vestit la toată lumea prin cuvintele, rugăciunile și scrierile lor. Mântuitorul Iisus Hristos a fost vestit credincioșilor de atunci și celor de astăzi ca fiind un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, prieten al celui sărac și al celui bogat și cu frică de Dumnezeu. Evident, cea mai aleasă cinstire pe care le-o putem aduce acestor mari luceferi ai Bisericii Ortodoxe este să ne străduim să urmăm pilda lor, dăruindu-ne toată fiinţa noastră slujirii lui Dumnezeu şi semenilor noştri. Făcând aşa vom împlini porunca Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa” (Evrei 13, 17). Sfinţii Trei Ierarhi, păzitori ai unităţii Bisericii, sunt mari dascăli ai lumii şi ierarhi, cunoscuţi pentru viaţa lor sfântă şi pentru lucrarea lor sfântă în viaţa Bisericii. Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost sprijinitori ai săracilor şi apărători ai demnității umane. Toţi trei, inspirându-se din învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, au propovăduit milostenia, facerea de bine, ajutorarea săracilor și ocrotirea orfanilor. Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Ioan Gură de Aur au şi contribuit la edificarea de instituţii de caritate, nu doar au îndemnat să-i ajutăm pe cei săraci. Pentru lumina pe care ei au răspândit-o în vremea lor şi de-a lungul veacurilor prin scrierile şi prin modelul vieţii lor, ei au fost luați în anul 1936, la primul Congres al Facultăţilor de Teologie Ortodoxă de la Atena, ca protectori spirituali ai Facultăților de Teologie Ortodoxă. În felul acesta, Sfinții Trei Ierarhi au devenit modele de păstori sufleteşti, care îmbină credinţa şi cultura, care îmbină rugăciunea şi acţiunea, evlavia şi lucrarea misionară a Bisericii.

Așadar, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz și Sfântul Ioan Gură de Aur au arătat prin exemple concrete că învățătura Mântuitorului Hristos cere din partea noastră şi fapte, nu doar cuvinte frumoase. De aceea, Sfântul Vasile a înfiinţat lângă Capadocia un centru, am zice astăzi, cu mai multe case. În unele erau adăpostiți călători, în altele bătrâni, bolnavi şi chiar leproşi. Toate acestea formau prima instituţie mare filantropică, Vasiliada. După modelul ei, şi alte Biserici din Răsărit şi din Apus s-au inspirat şi au arătat grijă faţă de bolnavi şi săraci. Sfântul Grigorie Teologul nu a fost nici el indiferent faţă de viaţa săracilor sau a celor nevoiaşi. El a spus celebrele cuvinte că săracii sunt portarii Împărăţiei cerurilor. Săracii vor fi aspri judecători pentru cei care în viaţa lor pe pământ au fost nemilostivi şi vor fi mari apărători ai celor care au fost milostivi. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că nu e suficient să-L cinstim pe Hristos Care Se află în Sfântul Potir, dacă neglijăm sau trecem cu vederea pe Hristos Care Se află smerit şi umilit în omul bolnav, gol, dezbrăcat, flămând, însetat, fără adăpost. De aceea, Sfântul Ioan a fost numit avocatul sau ambasadorul săracilor. Trebuie, aşadar, să-L cinstim nu numai pe Hristos din Sfântul Potir, ci şi pe Hristos din semenii noştri, Care se află în nevoi şi suferinţe. Sfinţii Trei Ierarhi sunt, deci, nu numai apărători ai dreptei credinţe, ci şi apărători ai dreptei vieţuiri şi ai milosteniei. Pentru rugăciunile lor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin!