Cuvântul de învăţătură al ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Întâmpinarea Domnului nostru Iisus Hristos -2 februarie-

Pe data de 2 februarie Biserica noastră a rânduit să prăznuim „Întâmpinarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos”. În această zi cinstim aducerea Pruncului mântuitor la Templul din Ierusalim, de către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu și de Dreptul Iosif. Aici, preabinecuvântații oaspeți au fost întâmpinați de dreptul Simeon și de Sfânta Prorocița Ana.

După cuvântul Sfântului Evanghelist Luca Întâmpinarea Domnului s-a petrecut în Ierusalim, imediat după Naşterea Domnului din Betleem. Mântuitorul Iisus Hristos este adus de Preacurata Născătoarea de Dumnezeu și de Dreptul Iosif ca să fie tăiat împrejur, pentru împlinirea Legii. Vechiul Testament prevedea ca orice întâi născut de parte bărbătească să fie dăruit lui Dumnezeu, în a 40 a zi de la naşterea Sa. Totodată, Legea veche prevedea să se împlinească concomitent și ritualul curățirii mamei care l-a născut. De data aceasta, într-un mod unic, la Templu au venit Pruncul Iisus și Mama Sa. Cei veniți sunt întâmpinați în chip special de dreptul Simeon și de prorocița Ana. Tocmai de aceea sărbătoarea de astăzi este cunoscută sub numele de Întâmpinarea Domnului.

Astăzi, Sfântul Evanghelist Luca ne relatează momentul Întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon, după Tăierea Împrejur și împlinirea zilelor curățirii, potrivit legii lui Moise. Sfântul Evanghelist Luca, când ne vorbește despre Întâmpinarea Domnului el ne vorbește exclusiv despre rânduielile legii iudaice, unde orice prunc de parte bărbătească trebuia să fie adus la Templul din Ierusalim pentru a fi tăiat împrejur. Cum Domnul Iisus Hristos a respectat Legea, și Preacurata Maică și Dreptul Iosif trebuiau să împlinească toate prescripțiile vechi referitoare la Cel de curând născut. În primul rând, la 8 zile Domnul Iisus Hristos a fost tăiat împrejur, eveniment care a fost prăznuit la 1 ianuarie. După acel moment a urmat Întâmpinarea Domnului, sărbătoarea de astăzi. De fapt, toate aceste împrejurări și altele care au urmat din viața Mântuitorului Hristos sunt evenimente mântuitoare care au devenit în Biserica noastră praznice împărătești. Și praznicul de astăzi este unul împărătesc și privește Întâmpinarea Domnului de către Dreptul Simeon. Sfântul Luca ne istorisește despre acest moment important din istoria mântuirii noastre, acela al aducerii la templu a Pruncului Iisus.

Rânduiala din Vechiul Testament de a aduce la templu pruncii de parte bărbătească a avut în vedere să marcheze „plinirea vremii”, adică înomenirea Fiului Tatălui. Apoi să arate că Templul și-a împlinit menirea lui de centru religios al Vechiului Testament. Și, partea cea mai importantă, să arate lumii, prin mărturia Dreptului Simeon, că Mesia a venit de la Tatăl Cel Ceresc și că El este Mântuitorul lumii, Cel Care va salva lumea de păcat. Acest moment pregătit din veacuri de Tatăl Cel Ceresc se împlinește astăzi prin aducerea Domnului la Templu, prin Întâmpinarea Lui la Templu și prin prezența și mărturisirea Dreptului Simeon.

Când Pruncul Iisus a fost adus de Preacurata Sa Maică, prin grija lui Dumnezeu Tatăl, de față era Dreptul Simeon și prorocița Ana. Dar, cine este Dreptul Simeon, pe care îl găsim amintit doar în Evanghelia Sfântului Luca? Dreptul Simeon este, după Sfânta Tradiție, unul dintre cei care au participat la traducerea Vechiului Testament în limba greacă, în timpul lui Ptolemeu Filadelful. Acest faraon a dorit să aibă în biblioteca sa și Sfintele Scripturi iudaice, care au fost scrise în limba ebraică, în diferite timpuri și de diferite persoane. Deci, gândind că aceste scrieri, alcătuite de proroci inspirați de Dumnezeu și de oameni sfinți, Ptolemeu a poruncit să fie traduse în limba greacă și așezate cu mare cinste în Biblioteca din Alexandria. Dreptul Simeon este unul dintre cei 70 de învățați, ales prin providență divină să participe la traducerea Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă. Ca om învățat și cunoscător al descoperirilor și minunilor divine, el a avut o mare contribuție la tălmăcirea textului sfânt în limba greacă. Ceea ce este important de subliniat pentru sărbătoarea noastră este că în timpul traducerii Sfintei Scripturi a Vechiului Testament s-a petrecut o mare minune. Simeon, traducătorul iscusit și inspirat de Dumnezeu, a avut o oarecare nedumerire, spune Sfânta Tradiție, atunci când a tradus textul din cartea prorocului Isaia, capitolul 7, versetul 14: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. Aceste cuvinte ale profetului Isaia fac parte dintre profețiile deosebit de importante din istoria mântuirii noastre. Textul este pe cât de tainic pe atât de tulburător pentru omul obișnuit. Și Dreptul Simeon a fost cuprins de neputința înțelegerii corecte a celor vestite de Dumnezeu prin Sfântul Isaia. Simeon, deci, se întreba nedumerit cum o fecioară va lua în pântece, fără să fi avut bărbat, și va naște și fiu. Bineînțeles că el a vrut să traducă textul respectiv altfel de cum descoperise Dumnezeu prorocului Isaia, spunând că femeia, tânăra sau adolescenta va lua în pântece și va naște fiu. Dar, de fiecare dată însă, cum traducea cuvintele profetului, cum că femeia va lua în pântece și va naște fiu, găsea scris a doua zi pe caietul său de traduceri, cuvintele „fecioara va lua în pântece și va naște fiu”. Într-un final, Dumnezeu i-a vestit, oarecum amenințător, că: „nu vei muri până ce nu vei vedea împlinită această profeție”. Evenimentul petrecut cu Dreptul Simeon în Alexandria Egiptului ne arată că acest bărbat era cu adevărat curat în fața lui Dumnezeu și în același timp și proroc. El era un om drept, așa cum îl menționează și Sfântul Evanghelist Luca, dar și un mare profet al timpurilor mesianice împlinite în Domnul nostru Iisus Hristos. Deci pentru că n-a crezut descoperirii dumnezeiești, Simeon a trăit, după făgăduința lui Dumnezeu, vreme îndelungată de peste 270 de ani, până la venirea lui Mesia, adică până la întâmpinarea Lui la Templul din Ierusalim. După această tradiție, Dreptul Simeon a fost unul dintre slujitorii templului din Ierusalim depășind cu mult vârsta înaintașilor săi. De bună seamă pentru că era foarte bătrân s-a retras la casa sa așteptând aici cu răbdare și credință împlinirea poruncii divine, referitoare la Prunc și la Mama Lui, Preacurata Fecioara Maria. Venirea la templu a Preacuratei Fecioare Maria cu pruncul Iisus este desigur înștiințată de îngerul Domnului, cel care odinioară i-a spus că nu va muri până nu va vedea împlinită prorocia din Isaia: „Iată Fecioara va lua în pântece și va naște fiu”. Înștiințat de îngerul Domnului Dreptul Simeon a venit deci la templu pentru a vedea împlinită profeția de care avusese nedumeriri în momentul traducerii Vechiului Testament.

Dumnezeu Cuvântul, venind în timpul nostru, a făcut ca timpul făcut de El să ne ajute la mântuirea noastră. El a fost sfințit de Mântuitorul nostru prin nașterea Lui din Preacurata Fecioară Maria. Cunoscând această taină a mântuirii lumii, Dreptul Simeon a spus din tot sufletului său: „acum slobozește pe robul tău Stăpâne”. În limba greacă cuvintele „acum slobozește” înseamnă nu numai a slobozi pe cineva, a-l libera, a dezlega pe cineva, ci înseamnă a-l mântui pe cel care rostește aceste cuvinte. Ca atare, fericitul Simeon vorbește despre sfârșitul vieții lui pământești, dar și despre mântuirea lui. Slobozirea este deopotrivă și eliberare și dezlegare, dar și înnobilare a unui timp răscumpărat de Iisus Hristos Mântuitorul nostru. Deci Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos când ne mântuiește ne dă și împărăția Sa veșnică, nu doar ne eliberează de cel rău, ci ne și dăruiește Raiul. Acest lucru Domnul ni-l spune și în parabola fiului risipitor, unde Tatăl Cel Ceresc dă iertare copilului său, dar în același timp îl și așază în demnitatea împărătească pe care a abandonat-o când s-a înstrăinat într-o țară îndepărtată. Prin urmare, slobozirea despre care vorbește dreptul Simeon este eliberarea lui de pedeapsa îndoielii, cât și începutul mântuirii întregului neam omenesc. Din acel moment al întâmpinării și vederii Pruncului Dumnezeiesc, Dreptul Simeon a putut spune fără să greșească, în rugăciune: „că văzură ochii mei mântuirea Ta” (Luca 2, 30). Această subliniere adeverește faptul că răscumpărarea lumii din robia păcatului a sosit și că este efectiv în curs de realizare iminentă și inevitabilă prin Cel Care S-a făcut Prunc pentru noi oamenii. Dreptul Simeon, în atare caz, este acela care a văzut primul în felul său pe Dumnezeu înomenit și s-a bucurat de vederea Lui. El L-a văzut ca Dumnezeu și Om deplin implicat în toată istoria mântuirii noastre. Pentru că a avut cu adevărat inima curată, Dreptul Simeon ajunsese așa cum a spus Mântuitorul Hristos: „fericiți cei curați cu inima că aceea vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5-8). Prin urmare, Sfântul Simion se eliberează din lumea aceasta, fără ca moartea lui să fie o risipire, o spulberare, o diminuare a ființei lui. Este adevărat că prin moarte, Dreptul Simeon se eliberează din robia morții și din timpului lumii acesteia care îmbătrânește pe om.

Spre finalul Evangheliei de astăzi, Sfântul Simion vorbește Maicii Domnului despre rostul crucii și învierii Pruncului mântuitor. El aduce în prim planul discursului său importanța jertfei și a sacrificiului suprem al Fiului lui Dumnezeu înomenit pentru mântuirea lumii. Cum ar fi putut să stea deoparte Maica Domnului tocmai la jertfa de pe Cruce a Fiului ei mai ales că răstignirea o privea chiar și pe ea ca făptură a lui Dumnezeu și fiică a lui Adam? Maica Domnului, bineînțeles, nu putea să fie impasibilă la acest sacrificiu al Fiului ei pentru noi oamenii care aveam nevoie de răscumpărarea din robia morții și a diavolului prin scump sângele Fiului ei. Deci pe de o parte Preasfânta Maică era mama Fiului ei răstignit, iar pe de altă parte ea era mamă a noastră și a suferit pentru noi cei cuprinși de osânda morții. Și dacă toți plângeau pe Mântuitorul Hristos Care era răstignit pe cruce, Maica Domnului, spre deosebire de toți, plângea pentru că ea era și Mama Lui și Mama noastră. Acest lucru ne arată că Maica Domnului participă activ la jertfa Fiului ei, Mântuitorului Iisus Hristos, nu în calitate de împreună mântuitoare a noastră, ci ca Maică a Domnului și Maică a Bisericii. Prin urmare, prezența Preacuratei Stăpâne la această lucrare a Fiului ei ne arată că ea este prezentă alături de El de la zămislire până la moartea pe cruce. Tocmai pentru aceasta, Maica Domnului este nelipsită din viața Fiului ei, participând la toate evenimentele de importanță din iconomia mântuirii noastre. Dacă n-ar fi fost ea la piciorul Crucii n-ar fi avut loc mântuirea noastră și implicit întemeierea trupului tainic al Domnului. Ca atare, Maica Domnului este prezentă la această răscumpărare a noastră despre care vorbește dreptul Simeon, mântuire care este slavă și preamărirea poporului celui binecredincios. Deci Mântuitorul Hristos prin nașterea, răstignirea și învierea Sa ne aduce înaintea Tatălui Cel Ceresc, Trupul Său răstignit și înviat fiind mesajul că suntem împăcați cu Tatăl prin sângele Său. În același timp Domnul slavei, fiind Fiul Tatălui, ne comunică de la Tatăl slava cerului. Tocmai pentru aceasta, atât la nașterea Sa vedem slava cerească, care strălucește în peșteră, cât și la Învierea Sa. În ambele evenimente vedem slava necreată care înconjoară pe Fiul Tatălui și rămâne în Trupul Său tainic, Biserica. Lumina și slava dumnezeiască de la înviere strălucesc atât de puternic încât soldații care păzeau mormântul au căzut cu fața la pământ, ca morți. Desigur, după înviere Mântuitorul dăruiește această slavă Trupului Său tainic, Bisericii, ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină. De atunci putem spune permanent ori de câte ori ne rugăm împreună cu Maica Domnului și cu toți Sfinții: „în Biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu”.

Sărbătoarea de astăzi are, după cum vedem, o mare bogăție de înțelesuri și de frumuseți duhovnicești, că nu avem timp să le descriem pe toate. Dacă vorbim despre „Întâmpinarea Domnului”, în mod sigur că trebuie să discutăm și despre întâmpinarea noastră de către Mântuitorul Iisus Hristos atunci când venim la biserică. Cum Mântuitorul a fost întâmpinat în templu de dreptul Simeon și de prorocița Ana și noi înșine suntem întâmpinați de Dumnezeu în Biserică, atunci când venim la Sfânta Liturghie. Este adevărat că la venirea noastră la Biserică rolurile se schimbă: acolo este întâmpinat Domnul de Dreptul Simeon și de prorocița Ana, iar aici suntem întâmpinați noi de El, Împăratul cerurilor, Care permanent ne așteaptă să venim în casa Tatălui Său. Biserica, iubiților, este Casa lui Dumnezeu Tatăl, cum ne spune Domnul: „Casa Tatălui Meu, casă de rugăciune se va chema” (Matei 21, 13). Bineînțeles, fiind casa Tatălui, Cel Care ne primește în această casă este Însuși Mântuitorul Hristos, Fiul Său veșnic. Intrând deci în casa Domnului noi suntem întâmpinați de Domnul Hristos, de Preacurata Sa Maică și de Sfinții Săi. Datorită acestui fapt, Biserica se și numește pe drept cuvânt „Trupul tainic” al Domnului. Deci precum mlădițele în butucul de vie produc roadă numai dacă viticultorul le îngrijește tot așa și noi aducem roadă numai dacă suntem altoiți în Mântuitorul Hristos, suntem îngrijiți de Tatăl și irigați cu seva Duhului Sfânt. Mlădițele sunt legate de butuc, iar butucul este în relație cu viticultorul Tatăl ceresc, iar noi suntem în iubirea Domnului Hristos și în Duhul Sfânt. Fiind, deci, legați de Mântuitorul Iisus Hristos prin firea Lui umană, Cel Care ne îngrijește este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, precum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul (Ioan 15, 5-6).

Dreptmăritori creștini,

O altă semnificație a praznicului de astăzi, Întâmpinarea Domnului, este legată de îndatorirea mamelor creștine de a aduce pruncii la biserică, la patruzeci de zile după naşterea lor. Mama care a născut vine în biserică și în numele familiei aduce pe noul-născut ofrandă a pântecelui ei lui Dumnezeu. Cu această ocazie, preotul închină pe cel nou-născut și botezat pe la sfintele icoane, însemnându-l cu semnul sfintei cruci. În acest moment mama și pruncul închipuie pe Maica Domnului care a adus pe Pruncul Iisus în templul din Ierusalim și L-a dat în brațele Dreptului Simeon. În rugăciunile rostite de preot se amintește despre împlinirea zilelor „curățirii” femeii lăuze. Preotul se roagă lui Dumnezeu și pentru prunc, zicând rugăciunea: „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă!”. Cu aceste cuvinte, preotul primește pe prunc între aleșii lui Dumnezeu și-l închină Tatălui ceresc. Apropiind pruncul de altar și închinându-l la icoanele împărătești, preotul arată că acesta a dobândit dreptul de a fi membru al Bisericii. De acum, cel însemnat cu numele Mântuitorului Hristos este chemat să devină „jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu” (Romani 12, 1). Acest ritual se încheie cu rugăciunea dreptului Simeon: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…”.

Văzând cele înfățișate în Evanghelia de astăzi trebuie ca și noi să ne străduim să-L întâmpinăm cu bucurie pe Mântuitorul Iisus Hristos cu sufletul luminat de harul Duhului Sfânt, precum Dreptul Simeon. Gustând astfel din harul Lui prin Sfânta Împărtășanie vom dobândi încă de pe calea acestei vieți fericirea vederii Lui în Împărăția Cerurilor. Nevoințele sunt cu adevărat o cale sigură în vederea acestei întâmpinării a Domnului în văzduh atunci când El va veni să judece vii și morții. Așadar, să nădăjduim ca Dumnezeu să ne întâmpine pe noi pe toți la poarta Cerului și să ne spună: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău” (Matei 25, 21). Amin.