Sfânta Mănăstire Frăsinei a primit binecuvântarea marelui Praznic al Întâmpinării Domnului, întâmpinând în mijlocul său pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Fiul al străvechii obşti monahale, Părintele Mitropolit a săvârşit laolaltă cu vieţuitorii chinoviei rânduiala slujbelor de noapte, săvârşind a doua zi, vineri, 2 februarie 2023, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
În cuvântul de binecuvântare, rostit la finele prăznuirii euharistice, IPS Părinte Irineu a vorbit despre însemnătatea dogmatică a Sărbătorii Întâmpinării Domnului. „După 40 de zile de la Naşterea Domnului avem această Sfântă Prăznuire, a venirii la Templu a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, a împlinirii rânduielilor prescrise de Legea Vechiului Testament şi arătarea Domnului Sfântului Simeon, cel drept, cel care aştepta venirea Răscumpărătorului în lume. Acest eveniment este descris de Sfântul Evanghelist Luca (cf. Lc. 2, 22-40). Aici ni se arată cum Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, împreună cu Dreptul Iosif, L-au adus pe Prunc la Templu ca să fie împlinită o veche rânduială a Legii. Era poruncă de la Dumnezeu ca tot pruncul de parte bărbătească să fie adus la Templu şi să aducă jertfă de curăţire: doi pui de turturea şi doi pui de porumbel, pe care să-i jertfească şi preotul să se roage pentru mama pruncului şi pentru pruncul cel nou născut. Iată cum şi această rânduială este împlinită de Mântuitorul Hristos, fără de păcat fiind, deşi toate cele rânduite se socoteau pentru cei născuţi în păcate şi în fărădelegi. Domnul nostru Iisus Hristos nu era rodul unei legături conjugale, dintre un bărbat şi o femeie, ci este Însuşi Fiul lui Dumnezeu înomenit, care S-a îmbrăcat cu firea omenească primită de la Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu. Astfel S-a unit firea dumnezeiască a Cuvântului Tatălui cu firea oemenească, aşa cum se uneşte fierul cu focul, care se înroşeşte şi se pătrunde de foc, lăsând să se cunoască faptul că unul este fierul şi altul este focul. Aşa şi în Mântuitorul Hristos, Cel care S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Ca Dumnezeu adevărat, El S-a născut din veşnicie din Tatăl, mai presus de fire, fiind veşnic şi de aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Însă, ca să ne mântuiască pe noi, El, Fiul lui Dumnezeu, a fost trimis de Tatăl ca să ia firea noastră omenească, să şi-o însuşească şi să o unească cu firea Sa dumnezeiască. În felul acesta, putem spune că Dumnezeu a făcut ca această energie, adică, energia focului dumnezeiesc, să intre fierul ruginit şi rece al firii noastre omeneşti, făcând din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu sălaş dumnezeiesc, loc sfânt şi binecuvântat, „mai desfătat decât cerurile”. Şi dacă Dumnezeu Fiul S-a născut din Tată fără de mamă, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu El S-a născut fără de tată. Deci, Cel care S-a născut în Betleem din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mai presus de fire, fără să strice cheile fecioriei Maicii Sale, a venit în lume în chip preaminunat, necunoscut nici măcar de îngeri. Din Betleem Dreptul Iosif şi Maica Domnului L-au adus pe Hristos la Ierusalim, să fie închinat în Templu. Aici, în templul din Ierusalim, sălăşluia de multă vreme un om drept cu numele de Simeon, care aştepta mântuirea lui Israel, după făgăduinţa sfântă a lui Dumnezeu. El era învăţat şi îndemnat de Duhul Sfânt, ştiind că nu va gusta moartea până ce nu-L va vedea pe Fiul lui Dumnezeu întrupat. Această subliniere a Sfântului Evanghelist Luca este legată de un eveniment mult mai vechi din viaţa Sf. Simeon. El făcuse parte din cei 70 de înţelepţi iudei, care fuseseră chemaţi de împăratul Ptolemeu Filadelful în Alexandria, în Egipt, ca să traducă Sfânta Scriptură a Vechiului Testament din limba ebraică în limba greacă. Era o iniţiativă providenţială pentru că această traducere, numită şi Septuaginta, a dobândit o internaţionalizare. Prin providenţa dumnezeiască, Dreptului Simeon i-a revenit traducerea cărţii Proorocului Isaia. Textul pe care nu l-a înţeles de la început dreptul Simeon a fost cel de la Isaia 7, 14: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel”. Semnul acesta este legat de făgăduinţa lui Dumnezeu, făcută la vremea izgonirii lui Adam din Rai pentru călcarea poruncii dumnezeieşti. Dreptul Simeon era nedumerit la vremea aceea, neînţelegând cum ar fi putut o fecioară să zămislească fără de bărbat şi să rămână în continuare fecioară. Aşa a înlocuit acest cuvânt cu cuvântul tânără sau femeie. Textul său se modifica peste noapte, apărând la loc cuvântul fecioară. Fiind cu totul nedumerit de această minune, în momentul acela Dumnezeu i-a descoperit că nu muri până ce nu va vedea cu ochii lui această minune, cum Fecioara a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Aşa se explică cuvintele rugăciunii pe care o rosteşte Dreptul Simeon la Întâmpinarea Domnului: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău în pace!”, a spus IPS Părinte Mitropolit Irineu.
Mănăstirea Frăsinei, prinos duhovnicesc în istoria poporului român
Mănăstirea Frăsinei se numără printre cele mai vechi aşezăminte monahale din Mitropolia Olteniei. În tradiţia sa seculară, aşezământul împărtăşeşte, sub ocrotirea Maicii Domnului şi a Sfântului Ierarh Calinic Cernicanul, darul nepătat al rugăciunii isihaste, după rânduiala Sfântului Munte. Crucile mormintelor din cimitirul mănăstirii, împodobite în liniştea sfântă a aşteptării eshatologice, stau ca mărturie pentru toată osteneala duhovnicească zidită aici de generaţiile de călugări.
La începutul secolului al XVIII-lea, doi călugări isihaşti, Ilarion şi Ştefan, ridicau din bârne de lemn în munţii Cozia, la circa 25 km de Râmnicu Vâlcea, o biserică închinată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sfinţită în anul 1710. Osteneala duhovnicească a celor doi călugări a sporit mai ales prin Liturghie şi, la anul 1763, pe locul nevoinţelor lor urma să se ridice o biserică din zid, păstrată până astăzi în cimitirul mănăstirii. Mai bine de o jumătate de secol (1788-1845), locul a rămas părăsit din cauza diverselor incursiuni otomane în zonă. Candela rugăciunii a fost reaprinsă de monahul Acachie, venit aici de la Mănăstirea Cernica, prin învoială cu urmaşul primilor ctitori, Gheorghe Iovipali. Odată cu el, Frăsineiul intră în cea de a doua etapă istorică. Anul 1859 este providenţial, pe poarta mănăstirii intrând Sfântul Ierarh Calinic, rânduit în slujirea de Episcop al Râmnicului. Simţind chemarea Maicii Domnului, alesul arhiereu al oltenilor îmbracă mănăstirea cu o biserică nouă, închinată Maicii Domnului, precum şi cu chilii pentru călugări. Darul cel mai de preţ a fost însă rânduiala statornicită de Sfântul Calinic, pecetluită întocmai după tipicul şi pravila athonită. Tocmai pentru ca această rânduială să nu fie încălcată, sfântul ierarh a îngrădit hotarul mănăstirii cu legământ sfânt, oprind astfel „să nu mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască”.
Moştenirea Sfântului Calinic a fost îmbogăţită de un alt mare ierarh isihast şi mărturisitor al Bisericii noastre, Gherasim Safirin al Romanului (1900-1911), care „a făcut cheltuieli mari pentru casele de pe latura de răsărit, precum și paraclisul în anul 1888”. Istoricul mănăstirii completează toate aceste date, arătând că „biserica veche își păstrează pictura în interior de la 1763, fiind făcută de Teodor Zugravul și Enache ucenicul. În tindă este pictura de la 1848. În anul 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, apreciind pe ctitorul cel nou de la Frăsinei, Episcopul Sf. Calinic, exceptează de la expropiere Mănăstirea Frăsinei. În decursul vremurilor, aşezământul a prosperat cu alte clădiri și anexe, după cum se vede azi. Sf. Calinic, ctitorul cel nou al mănăstirii, a pus aici rânduiala de slujbă și trăire religioasă, după tipicul Sf. Munte Athos, care include și restricția ca în Sf. Mănăstire Frăsinei să nu intre niciodată femei” (Istoricul Mănăstirii Frăsinei).
Din obştea Mănăstirii Frăsinei au plecat spre lucrarea Bisericii aleşi bărbaţi duhovniceşti, rânduiţi de Dumnezeu întru vrednicia slujirilor de episcopi, egumeni, duhovnici sau simpli monahi. Astfel, prin rugăciunile Sfântului Calinic, mlădiţele cinstitului aşezământ monahicesc au rodit duhovniceşte din pământul sfânt şi binecuvântat al României, până în Sfântul Munte Athos. Unul dintre fiii Mănăstirii Frăsinei, unde a intrat ca frate la 14 ani, este Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu Popa, care se învredniceşte astăzi de aleasa slujire arhierească de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.
(Pr. Ioniță Apostolache)
