Cercul Pastoral Tismana, din Protoieria Târgu-Jiu Nord, județul Gorj

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 8 februarie 2024 s-a desfășurat un nou Cerc pastoral în Protoieria Târgu-Jiu Nord, zona Tismana. Atât slujba Sf. Maslu, dar și discuțiile din cadrul Cercului au avut loc la Parohia Costeni, Orașul Tismana, la biserica cu hramul Sf. Ierarh Nicolae, sub îndrumarea părintelui protoiereu Mărăcine Marian Valentin.

După săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, părintele protoiereu Mărăcine a ținut o cuvântare pentru cei prezenți, în care a arătat importanța slujbelor Bisericii pentru membrii săi, mai ales în ceea ce privește păstrarea sau redobândirea sănătății, în ambele ei dimensiuni, sufletească și trupească. În acest sens, Sfinția sa a făcut referire la două dintre pericopele evanghelice citite în rânduiala de slujbă a Maslului, cea în care ni se prezintă episodul cu vameșul Zaheu, precum și cea în care ne este lecturată Pilda celor zece fecioare. Iertarea păcatelor noastre, dobândită și în cadrul slujbei Maslului, este absolut necesară pentru ca un creștin să poată spori duhovnicește. Aceasta nu aduce întotdeauna cu sine și vindecarea trupească pentru că toate țin de purtarea de grijă a lui Dumnezeu și de planul Său cu fiecare dintre noi în parte. Toate acestea constituie un motiv în plus pentru noi, să ne îngrijim de propria sănătate, dar și să fim atenți la neputințele celor din jur, mai ales că anul 2024 este socotit în Patriarhia Română drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”. După predică, au urmat activitățile și discuțiile specifice Cercului pastoral, iar în încheiere, părintele paroh Gărăcel Ioan-Alin a mulțumit tuturor celor prezenți pentru participare.

(Pr. Cruceru Valerian)