Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 11 februarie 2024 s-a desfășurat Cercul pastoral Segarcea din Protoieria Craiova Sud, în parohia Calopăr, la biserica cu hramul „Sf. Ilie”, sub îndrumarea părintelui protoiereu Grigore Vulcănescu.
Ziua de Duminică a început cu săvârşirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii la biserica din satul Calopăr, unde credincioşi şi credincioase s-au rugat alături de preoţii din sat şi din parohiile învecinate.
În cuvântul de învăţătură, în Duminica a XVI-a după Rusalii, părintele protoiereu Vulcănescu a vorbit celor prezenţi despre darurile pe care omul le-a primit în viaţa sa biologică şi pe care trebuie să le păzească şi să le înmulţească pentru viaţa sa cea veşnică. Omul trebuie să pună darurile în slujba semenilor în viaţa aceasta, pentru ca Dăruitorul să îl răsplătească pentru împlinirea poruncilor şi înmulţirea virtuţilor cu aceleaşi cuvinte ca în pericopa evanghelică: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine daruri ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră în bucuria domnului tău!”.
După Sfânta Liturghie, soborul de preoţi a oficiat Sfânta Taină a Maslului, rugând pe Bunul şi Atotmilostivul Dumnezeu pentru uşurarea suferinţei şi a durerii celor bolnavi. Activităţile duhovniceşti şi social-filantropice se concentrează în acest an în jurul persoanelor bolnave, având în vedere grija constantă a Bisericii faţă de cei aflaţi în suferinţă şi, totodată, pentru că în Patriarhia Română, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 „Anul omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor” şi „Anul comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi”.
(Pr. Grigore Vulcănescu)