Activitate cultural-filantropică în Parohia Grecești, din Protoieria Craiova Nord

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de duminică, 18 februarie 2024, în Parohia Grecești, Protopopiatul Craiova Nord, a avut loc activitatea cultural-filantropică numită ,,Primăvara a revenit în suflet și în natură”. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Concursului Național Catehetic ,,Hristos – Cuvântul care vindecă!”.

În prima parte a activității, grupul de copii al Parohiei Grecești a participat la Sfânta Liturghie, unde o parte din aceștia s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Sub coordonarea părintelui paroh Popa Marcel Mugurel și a profesorilor de la Școala Gimnazială Grecești, copilașii au pregătit un moment cultural. În cadrul acestui moment, tinerii au recitat  pentru persoanele prezente la slujbă poezii și cântece prin care le-au vestit sosirea primăverii. Tot în cadrul acestei activități, tinerii împreună cu enoriașii, au strâns fructe și alte alimente pe care le-au dăruit unui centru pentru persoane vârstnice.

La final, părintele Marcel a mulțumit tuturor celor implicați și a îndemnat tinerii să fie alături în continuare de Biserică, împlinind cuvintele Mântuitorului din Sfânta Scriptură: ,,Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 35-36).

(Pr. Popa Marcel Mugurel)