Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, duminică, 18 februarie 2024, în Parohia ,,Sf. Mc. Gheorghe” din Țicleni, Protoieria Târgu-Cărbunești, s-a desfășurat atelierul intitulat ,,Semne cusute – tradiții care ne definesc”. În cadrul întâlnirii, cei peste 30 de copii au învățat să confecționeze mărțișoare și transpună pe pânză semne tradiționale românești.
,,Prima întâlnire din cadrul atelierelor – Semne cusute tradiții care ne definesc – a avut loc duminică, la biserica Sf. M. Mc. Gheorghe din Parohia Țicleni. Peste 30 de copii și adolescenți au învățat multe lucruri noi și interesante. Au pictat, au învățat să confecționeze mărțișoare, au învățat să transpună pe pânza de cusut semne tradiționale care ne definesc istoria și tradiția și care se regăsesc pe iile purtate în zilele de sărbătoare! Așteptăm pe cei interesați și duminica viitoare, 25.02.2024, ora 13:00! Mulțumim părinților, copiilor și doamnelor care au avut grijă de copiii participanți la atelier. Mulțumim, de asemenea, și doamnelor înv. Luminița Coman și Elida Bejinaru, care ne-au fost alături”, a transmis părintele paroh Țicleanu Dragomir.
(Pr. Murgiuc Marius)