Activitate catehetic-filantropică în Parohia Bălănești, din Protoieria Târgu-Jiu Nord

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la Parohia Bălănești, în Biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a avut loc o activitate cu caracter catehetic-filantropic, sub îndrumarea părintelui prof. Hirghiduș Remus Daniel. Alături de doamna educator Ușurelu Magdalena, preșcolarii de la Grupa mare a Grădiniței Voitești s-au implicat în activitatea care a constat în confecționarea de mărțișoare și oferirea acestora către două persoane cu probleme de sănătate (de natură oncologică). Acest lucru a fost posibil prin implicarea Primăriei Bălănești, respectiv a doamnelor asistent Morma Mădălina și Popescu Păpurică Gabriela.

Părintele paroh a susținut cateheza cu titlul „Rugăciunile pentru persoanele vârstnice bolnave”, în care a vorbit despre legătura din medicină și credință, precum și despre folosul rugăciunii pentru cei bolnavi. Copiii care au participat la activitate au înțeles că rugăciunea este necesară fiecăruia dintre noi, fie când ne rugăm pentru noi înșine la caz de boală, fie când ne rugăm pentru ceilalți. Ei au împărțit mărțișoarele, confecționate în cadrul activității, celor doi beneficiari incluși în proiect, pentru a le arăta în felul acesta sprijinul lor și pentru a da un exemplu în sensul sprijinirii materiale și spirituale a celor bolnavi.

La activitatea aceasta au mai participat și consilierii din cadrul Consiliului Parohial Bălănești, alături de prof. Ursu Aurelian, epitropul parohiei, arătând că proiectul de față se înscrie cu succes în direcția propusă de Patriarhia Română, care a rânduit anul 2024 drept „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.

(Pr. Cruceru Valerian)