Atelier de mărțișoare, organizat în Parohia Baia de Fier I, din Protoieria Târgu-Cărbunești

Evenimente Proiecte

În ziua de miercuri, 28 februarie 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, la inițiativa părintelui paroh Ciungu Ionuț Daniel, în Parohia Baia de Fier I, din Protoieria Târgu-Cărbunești, s-a organizat  tradiționalul atelier de mărțișoare. În zilele următoare, mărțișoarele realizate vor fi dăruite de membrii grupului de tineri persoanelor din parohie aflate în dificultate, ca semn al solidarității și al dragostei creștine.

,,Astăzi membrii grupului de tineri din Parohia Baia de Fier 1 au participat la un atelier deosebit de mărțișoare. Au îmbinat talentul artistic cu dragostea pentru dulce și bucuria primăverii. Mărțișoarele (biscuiți de casa) au fost decorate de cei mici și vor fi oferite persoanelor aflate în suferință, ca mijloc de alinare în perioada următoare”, a declarat părintele Ciungu.

(Pr. Marius Murgiuc)