Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 4 februarie 2024, Liceul Teologic „Sf. Nicodim”, din Târgu-Jiu, a fost gazda uneia dintre acțiunile proiectului „Our community, our Earth”, proiect finanțat în cadrul programului Erasmus+.
Proiectul are ca obiectiv stimularea tinerilor din județul Gorj să participe activ la schimbarea pozitivă și implicare în viața comunității, prin cultivarea valorilor de cetățenie activă și democrație participativă, protecția mediului și dezvoltare comunitară. Acesta se desfășoară cu organizația „En Root” din Franța, implicând un număr de 15 voluntari francezi.
Activitatea a fost coordonată de către reprezentanții asociației „Eco Challenge” și cadre didactice din cadrul Liceului Teologic din Târgu Jiu. La acțiune au participat tinerii voluntari din cadrul asociației „Eco Challenge”, elevi ai Liceului Teologic și invitați din organizații sau instituții reprezentative la nivelul comunității și județului Gorj: Școala Populară de Arte, Gal Cheile Sohodolului, Instituția Prefectului, ISJ Gorj, reprezentanți ONG și reprezentanți de la Capitala Tineretului 2023 – Târgu Jiu.
(Pr. Vătafu Ștefan-Cristi)