Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a Lăsatului sec de brânză (Matei 6, 14-21)

Ultima Duminică ce ne pregăteşte pentru nevoinţa postului este cea de astăzi, numită şi „Duminica Izgonirii lui Adam din Rai”. Biserica noastră ne aminteşte de izgonirea lui Adam din Rai ca să ne arate cât de primejdioasă este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări grozave are păcatul lăcomiei pântecelui. Deci precum Adam a greşit lui Dumnezeu, mâncând din pom, aşa noi să ne străduim să nu facem ce a făcut Adam în Rai. Adam a căzut prin mâncare, noi să ne ridicăm prin post. Adam a călcat porunca postului şi a fost izgonit din Rai, noi să o păzim, ca să dobândim Împărăția Cerurilor. Adam poftind a mâncat şi a murit, iar noi, omorând pofta trupului, pofta ochilor și trufia vieții prin rugăciune, să postim ca să fim vii. Adam, când a fost izgonit din Rai, spun Sfinții Părinți, a plâns patruzeci de zile la poarta Edenului, bătându-şi pieptul cu multă jale pentru a i se ierta păcatul şi pentru a fi primit iarăşi înăuntru. Și noi prin Postul cel Mare, dacă postim ne asemănăm strămoşului nostru. Ca atare, depărtaţi fiind de Împărăţia Cerurilor pentru mulţimea păcatelor noastre, trebuie să plângem la uşa milostivirii lui Dumnezeu, prin post şi rugăciune, timp de patruzeci de zile, pentru ca să ni se ierte păcatele făcute peste an şi în toată viaţa noastră.

Postul Mare este scara cu patruzeci de trepte care urcă pe credincios prin înfrânare la Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat. La împlinirea zilelor de post ne aşteaptă Preamilostivul Dumnezeu, Cel Care S-a smerit pentru noi, Care primește jertfa postului și aude rugăciunea noastră. În timpul postului și până la sfârșitul lui, credinciosul aude tainic glasul Tatălui Care, cu braţele deschise, ne aşteaptă cu veselie, zicând: „Mort ai fost şi ai înviat!”. Tocmai aici este marea taină a postului că începe cu izgonirea lui Adam din Rai şi se termină cu Răstignirea Domnului pe Cruce; începe cu moartea lui Adam şi se termină cu Învierea Domnului; începe cu lacrimi şi se termină cu bucurie; începe cu pedeapsă şi se termină cu împăcarea omului cu Dumnezeu prin Sfintele Taine.

Biserica noastră ne îndeamnă, începând cu această Duminică a lăsatului de brânză, să ne silim prin post și rugăciune să ne apropiem de Împărăția Cerurilor. Iată, deci, a venit vremea postului, a venit vremea primenirii sufletului, a venit vremea curățirii inimii. Cu ajutorul harului, prin post noi pregătim sufletul nostru, îl udăm cu lacrimile pocăinței, îl luminăm cu rugăciunile și-l zidim cu venirea la Sfânta Biserică. Sufletul are nevoie de această rouă harică a Duhului Sfânt. Aşa cum pământul fără ploaie este uscat şi crăpat, aşa şi sufletul nostru, fără harul lui Dumnezeu, este scorojit şi nu poate lupta în fața suferinței și nici la cea mai mică durere. Deci, prin post, noi ne vindecăm şi ne îndestulăm sufletele. Prin post sporim în înţelepciune. Din post vine imediat sporul nostru duhovnicesc şi înțelegerea între oameni, între copii şi părinţi, între soț şi soție, pentru că postul are rolul de a îmblânzi sufletul și de a lega prietenii trainice. Cel care postește este smerit și curat cu inima. Cel care postește este răbdător, nu se mânie, pentru că postul îl ajută să lupte în fața aprinderii împotriva aproapelui nostru. Postul trebuie însoțit întotdeauna cu rugăciunea şi cu privegherea. Rugăciunea trebuie făcută permanent, ca Dumnezeu să ne izbăvească de cel viclean. Este adevărat că, atunci când începem această lucrare binecuvântată a postului şi a rugăciunii, vine şi vrăjmașul cu neputințe, cu scuze, cu motive, cu tot felul de înșelăciuni. Cel care postește înţelege foarte bine că nu mâncarea pe care o mănâncă îi dă putere, ci Dumnezeu este Cel Care face ca în hrana noastră să avem cele trebuincioase vieţii noastre trupești. Aşadar, nu în hrană de dulce şi în băuturi alese stă puterea noastră, ci în Dumnezeu, Care face ca bucata de pâine pe care o mâncăm și paharul de apă pe care-l bem să aibă sațietate pentru viața noastră. Făcând Sfânta Cruce atunci când mâncăm de post, când ne rugăm cu căldură lui Dumnezeu, să avem tărie și încredere în Cel Atotputernic, ca să avem spor în lucrul şi activitatea noastră. Prin urmare, dacă postim, Dumnezeu va privi cu bunătate asupra noastră dându-ne tot ceea ce avem nevoie. El ne va da putere pentru că știe că avem nevoie ca sufletul nostru să meargă cu spor pe calea mântuirii. Dacă te ostenești pentru suflet, atunci harul Duhului Sfânt vine grabnic în ajutorul tău şi te ajută să biruiești toate ispitele diavolului, te întăreşte şi îți dă spor în toate. Va fi mai greu pentru cei care nu au postit în viața lor, dar, dacă roagă pe Milostivul Dumnezeu să-i ajute, ei vor lua curaj trecând dintr-o săptămână în alta cu multă bucurie. Postind și rugându-se cu evlavie credinciosul va avea multă mulțumire sufletească. Și, ajungând la Învierea Domnului, iubitorul de Dumnezeu va primi cu bucurie negrăită darurile acestei minunate petreceri cu Mântuitorul Hristos și cu Sfinții Săi.

Valoarea postului este nespus de mare, puterea lui fiind arătată de Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos (Matei 17, 21). Domnul Însuşi a postit patruzeci de zile. Postul este lăudat de toţi Sfinţii Părinţi și trăitori ai Bisericii. Postul dă aripi rugăciunii, uşurează trupul şi îl fereşte de multe boli, limpezeşte gândurile, înalţă mintea, vindecă sufletul. Postul este scară de desăvârşire, pentru că el înlesneşte celelalte fapte bune. Postul alungă râsul, îngrădeşte trufia limbii, smereşte privirea ochilor, adună gândurile, omoară poftele trupului, ne aduce aminte de moarte. Postul arde pe diavoli, îmblânzeşte pe vrăjmaşi, împacă pe oameni. El întăreşte nădejdea mântuirii, înmulţeşte credinţa, sporeşte dragostea, înfrumuseţează Biserica, împodobeşte casele creştinilor, înfloreşte curăţia. Lipsa postului, dimpotrivă, aduce mari pagube şi sufletului şi trupului. Lăcomia pântecelui aduce boli trupului, suferinţe nevindecate, scurtarea zilelor, neînfrânarea simţurilor, dezlănţuire a tuturor patimilor trupeşti, întunecarea minţii. Neînfrânarea de la mâncare şi vin este maică a râsului, casă a poftelor, izvor al plăcerilor, pricină a multor certuri. Lăcomia alungă frica lui Dumnezeu de la om, naşte zgârcenia, izgoneşte milostenia, face pe om să uite de moarte şi de viaţa veşnică. În casa unde oamenii postesc, soţii sunt mereu în pace, copiii sănătoşi, toate merg cu spor şi bună rânduială. Acolo însă unde lipseşte postul, părinţii şi copiii sunt bolnăvicioşi, săracii sunt scoşi afară, rugăciunea este cu totul uitată, Biserica şi spovedania sunt neluate în seamă. Acolo domnesc toate patimile, stăpâneşte beţia, neorânduiala, pentru că acea casă este lipsită de belşugul binecuvântării lui Dumnezeu. Celui lacom şi beţiv, niciodată nu-i mai ajung banii, bucatele și hainele, pentru că tot ce câştigă cheltuieşte numai pentru pântece. Sfântul Vasile cel Mare spune despre post: „Bătrână este porunca postului şi veche, de o vârstă cu omul. Pentru că înainte de orice altă poruncă, Dumnezeu i-a poruncit lui Adam în Rai: Din toţi pomii din Rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci” (Sf. Vasile cel Mare, „Omilii și cuvântări”, în coll. PSB, vol. 1, seria nouă, traducere și introducere de pr. prof. Dumitru Fecioru, text revăzut și notă asupra ediției de Constantin Georgescu, Bucureşti, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2009, p. 48). Cât timp Adam a păzit porunca postului, a moştenit Raiul, iar când postul a lipsit din Rai, omul a căzut, Raiul s-a pierdut, veselia în lacrimi s-a prefăcut, mintea s-a îngroşat, trupul a murit, natura asupra omului s-a răsculat. La rândul său, Sfântul Grigorie Palama ne sfătuiește: „vremea postului, dacă avem ceva împotriva cuiva, fie că avem cu adevărat, fie că ni se pare că avem, să iertăm din tot sufletul, rogu-vă, și să devenim întregi fii ai dragostei, gândind mai bine unii despre alții, pentru a da vânt dragostei și faptelor bune, grăind unii în apărarea altora, gândindu-ne noi înșine și cugetând la cele bune înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, ca să postim postul cel vrednic de laudă și fără prihană, ca să fie bine primite cererile noastre către Dumnezeu din vremea postului, ca să putem în chip cuvenit, după har, să-L chemăm ca Tată, și să-I spunem cu îndrăzneală: Tată, iartă-ne nouă greșelile noastre”(Sf. Grigorie Palama, „Omilii”, vol. 1, traducere de Roger Coresciuc, Iași, Editura Doxologia, 2019, pp. 98-99).

Postul este de mai multe feluri, după simţurile omului. Cel mai înalt post şi cel mai greu de dobândit este înfrânarea sau paza minţii de la tot felul de gânduri. Tot atât de greu de dobândit este şi înfrânarea limbii de la clevetiri, vorbe rele, glume, osândiri etc. Cine îşi poate păzi mintea şi domoli limba sa este bărbat desăvârşit şi în stare să-şi stăpânească tot trupul spune Sfântul Apostol Iacov (Iacov 3, 2). Nu mic este postul cu privirea, căci cele mai multe păcate se nasc în om prin ochi și prin simțul văzului și al pipăitului. Ultimul şi cel mai uşor de domolit este postul de mâncare care se exercită prin înfrânarea de la tot felul de bucate bune, gustoase şi multe, de la vin, carne etc. Evident, toate aceste posturi sunt desăvârșite, dacă postim în acelaşi timp şi cu mintea, şi cu limba, şi cu ochii, şi cu trupul. Să postim cu trupul, să postim şi cu sufletul. Să postim de mâncare, să postim şi de multa vorbire, de clevetiri, de priviri pătimaşe, de gânduri rele și de păcate trupeşti. Un post fără altul nu aduce omului mare folos, ci rămâne aproape fără valoare.

În ce priveşte măsura şi vremea postului, să ştim că postul nu are aceeaşi măsură şi vreme pentru toţi. Măsura şi asprimea postului se măsoară cu puterea fiecărui om. Sunt trei măsuri de mâncare: mâncarea cu înfrânare, adică fără a te sătura; mâncarea până la saturare şi mâncarea cu îmbuibare – mai mult decât cere stomacul. Dintre toate, cea mai de preţ este mâncarea de vegetale, la anumite ore şi nu până la saturare. Adică întotdeauna să rămână omul puţin flămând. Aceasta este cea mai aleasă măsură a postului. Cât despre vremea sa, postul se ţine cu sfinţenie în zilele rânduite de peste săptămână şi în cele patru răstimpuri de peste an.

Dacă postul este de mare folos pentru sufletul nostru fiind recomandat de Sfânta Biserică credincioșilor ei, totuși postul este îngăduitor faţă de copii, bătrânii neputincioși și bolnavi. Postul este cea mai frumoasă şi cea mai bună perioadă de timp pentru viaţa şi sufletul nostru. Dacă vom posti, vom avea multă sănătate și bucurie sufletească, vom avea multă pace sufletească. Cei care postesc sunt în pace cu ei înșiși şi cu cei din jurul lor. Apoi postul trebuie să fie însoțit de rugăciune și de ascultarea de Dumnezeu. De asemenea, postul și rugăciunea însoțită de milostenie, cum ne spune Sfânta Scriptură, alungă de la noi tot soiul de draci care ne ispitesc și ne înșală zi și noapte.

Postul şi rugăciunea sunt cele două aripi cu ajutorul cărora sufletul zboară, ca o porumbiţă, la cer. Două sunt părţile omului, două sunt şi aripile lui: postul pentru trup şi rugăciunea pentru suflet. Îndoită a fost greşeala lui Adam, căci cu sufletul s-a învoit şi cu trupul a mâncat, îndoită este şi pocăinţa noastră, a celor păcătoşi: postul pentru trup şi rugăciunea pentru suflet. Aceasta este adevărata pocăinţă, ca rugăciunea noastră să fie mereu ajutată de post. Căci postul este medicament şi leac pentru trup, iar rugăciunea este hrană pentru suflet. Puterea rugăciunii întărită de post a trăit-o oarecând Marele Moise, care pentru a se învrednici să vadă slava lui Dumnezeu pe Muntele Sinai şi să primească Tablele Legii, a postit și s-a rugat de două ori câte patruzeci de zile. Pe aceasta a râvnit-o Sfântul Ilie Prorocul, petrecând în post și rugăciune pe Muntele Carmelului. Această măsură a sfinţeniei au păzit-o întotdeauna prorocii, mucenicii, Apostolii, pustnicii, cuvioşii şi toţi creştinii. Apoi, rugăciunea şi postul au îmblânzit pe Dumnezeu, au împăcat popoare şi cetăţi, au făcut pustiurile sălaşuri de sfinţi şi inimile celor păcătoși lucrătoare de fapte bune. Pe aceste două aripi să le luăm şi noi, dacă voim să zburăm pe Muntele Golgotei, pentru a-L vedea pe Mântuitorul Hristos răstignit și înviat.

Așadar, să iubim postul şi rugăciunea, dacă voim să ne mântuim. Numai cine posteşte cu adevărat poate să se bucure de roadele Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Fără roade va fi postul și neauzită rugăciunea noastră, dacă nu vom ierta pe aproapele nostru, cum ne învaţă Mântuitorul Hristos. Să iertăm pe cei care ne-au greșit ca şi Domnul Hristos să Se apropie de sufletele noastre. Să începem rugăciunea şi metaniile, dar să nu uităm milostenia față de cei săraci, bolnavi și în suferință. Aceasta este prima poruncă a postului. Să nu o uităm însă nici pe a doua: „Iar tu, când posteşti, nu fi trist ca făţarnicii…” (Matei 6, 16). Postiți, nu cu întristare, ci cu bucurie. Să începem osteneala postului, ca să avem folos de el, căci pe postitorul de bunăvoie îl iubeşte Dumnezeu. Prin post, rugăciune și milostenie, vom intra cu Mântuitorul Hristos în Ierusalim, vom primi slava Sfintelor Sale Taine şi gustând, vom vedea cât de mare este bucuria întâlnirii noastre cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Amin!

Imagine: Frescă din pridvorul schitului Bradu, Vâlcea

Foto credit: Vladimir Bulat