Iubiți credincioși și credincioase,
Prima duminică a Sfântului şi Marelui Post este cunoscută sub numele de Duminica Ortodoxiei, zi în care cinstim Sfintele Icoane. Este prima treaptă din Postul Sfintelor Paști care ne ridică spre Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La Sfânta Evanghelie din această duminică am ascultat istorisită una dintre întâlnirile Mântuitorului Hristos cu Apostolii Săi. Sfântul Evanghelist Ioan ne vorbeşte despre faptul că Mântuitorul Hristos l-a întâmpinat pe Natanael, cel care a mărturisit despre dumnezeirea Domnului și cel care a vorbit despre credinţa pe care oamenii trebuie să o aibă atunci când Îl cinstesc pe Dumnezeu. Natanael a fost adus de Filip să-L vadă pe Mesia, spunându-i: „Vino şi vezi!” (Ioan 1, 46). Aceste cuvinte rămân în mintea lui Natanael ca o chemare permanentă. Precum Natanael, și noi suntem chemaţi de Dumnezeu chiar din momentul zămislirii să fim următori Creatorului. Omul este chemat să urmeze lui Dumnezeu prin nașterea sa, de când a fost modelat Adam şi de când a fost suflată asupra acestuia suflare de viaţă dătătoare, de atunci omului îi este dată vocația vieții fericite pentru Împărăția cerurilor. Preabunul Dumnezeu a ieșit din veșnicia Lui și a făcut timpul și lumea, pe îngeri și pe oameni ca parteneri de dialog cu El și de comuniune în iubire.
Făcând lumea văzută și nevăzută, Dumnezeu Și-a arătat iubirea Sa nemărginită în făpturile pe care le-a creat. Oamenii, fiind, desigur, ființele cele mai iubite, deoarece sunt zidiți după chipul și spre asemănarea lui Dumnezeu. Omul a fost făcut, după chipul lui Dumnezeu, adică a fost creat ca icoană a Fiului ceresc, primind totodată şi chemarea de a fi în comuniune de iubire cu Preasfânta Treime. Așa se face că omul are chemarea de a fi cu Dumnezeu Treime de la zidirea sa, fără ca aceasta să se șteargă, vreodată, definitiv din ființa sa. Dumnezeu a sădit în inima noastră dorinţa de comuniune și de comunicare cu El. Având această dăruire omul a devenit o fiinţă socială, o fiinţă care dorește să iubească şi să fie iubită, o fiinţă care comunică și dorește să fie în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii săi. Aceste calități arată că omul nu este o fiinţă izolată, separată de lume şi cu atât mai puţin de Dumnezeu. Prin această lucrare dumnezeiască a Duhului Sfânt suntem, de asemenea, într-o permanentă comuniune cu îngerii și cu sfinţii, cu Dumnezeu şi cu oamenii în acelaşi timp. Din acest har oferit de Dumnezeu se dezvoltă darurile bogate ale iubirii și prieteniei în interiorul nostru, pentru ca înmulțindu-le prin dragoste să le împărtășim și altora. În felul acesta arătăm că suntem făcuți de Dumnezeu interdependenți și complementari, adică, nu suntem autosuficienți, ci ne împlinim numai în relație cu semenii noștri.
Acest lucru îl învață Biserica sfătuind pe credincioșii ei să lucreze cu râvnă pentru binele confraților intensificând iubirea dăruită de Dumnezeu. Este cunoscut faptul că atunci când primim, în inima noastră sporește bucuria și recunoștința, mulțumirea şi iubirea.
Preaiubiți frați și surori,
Mântuitorul Iisus Hristos, întâlnindu-Se cu Filip și Natanael, le arată că El este cunoscător al oamenilor pe care nu i-a mai întâlnit înainte. Există mai multe cunoașteri, vrea să spună Sfântul Ioan Evanghelistul, nu numai cunoașterea prin simțuri, ci și cunoașterea prin duh. „Iată israelitean în care nu este vicleșug”, zice Domnul. Mântuitorul îl cunoaște pe Natanael fără ca să-l fi văzut cu ochii trupești, dând dovadă că are o altă vedere, superioară celei pe care o avem noi. Faptul că Natanael Îl mărturisește pe Mântuitorul Iisus Hristos că este Fiul lui Dumnezeu, atunci el trece de la cunoașterea după simțuri la cunoașterea duhovnicească sau la cunoașterea cerească. Drept urmare, Mântuitorul îi va spune: „De acum veți vedea cerurile deschise și pe îngerii lui Dumnezeu înălțându-se și coborându-se peste Fiul Omului”. Din cuvintele Domnului înțelegem că mărturisirea Dumnezeirii Sale deschide cerurile, pentru ca sufletul să intre în Împărăția cerurilor, cum spune Sfântul Apostol Pavel: „De vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morți, te vei mântui” (Romani 10, 9). Mărturisirea dumnezeirii Domnului Hristos este dreapta credință care deschide cerurile ca să ajungem la Tatăl ceresc.
Ortodoxia sau dreapta credință este mărturisirea a ceea ce vedem cu ochii dincolo de această lume. Astfel, noi vedem pe Împăratul Cel nevăzut de ochii trupești, dar văzut ca Dumnezeu adevărat cu ochii credinței. Când mărturisim că Mântuitorul Iisus Hristos nu este un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu Celui veșnic și nevăzut, Care S-a făcut Om văzut, din iubire pentru oameni și pentru mântuirea lor, începem să ne îndreptăm spre Împărăția cerurilor, a Preasfintei Treimi. Deci prin cuvintele lui Filip: „Vino şi vezi!” primim îndemnul iconic de a urma pe Dumnezeu și de a-I cinsti sfânta Sa icoană. Vederea lui Dumnezeu și cinstirea icoanelor Lui sunt cu adevărat ferestre spre Împărăţia cerurilor pe care Mântuitorul a deschis-o cu venirea Sa în lume. Domnul Hristos spune despre acest lucru în finalul Evangheliei de astăzi: „…de acum veți vedea cerurile deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului” (Ioan 1, 51). Prin aceste cuvinte, Mântuitorul Hristos inaugurează pentru noi o Împărăție a lumii cerești, o Împărăție veșnică a iubirii și a comuniunii cu El.
Iubiți credincioși și credincioase,
Sfânta noastră Ortodoxie prezintă lumea ca pe o icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu. Vorbind despre lucrarea Tatălui ceresc prin Fiul în Duhul Sfânt, vorbim despre Biserică, Trupul tainic al Domnului, ca icoană a Împărăţiei cerurilor. Pentru că Biserica este, cu adevărat, locul de întâlnire, de comunicare și comuniune în iubire dintre Dumnezeu și om. Biserica este Trupul Domnului Hristos, iar El este chipul, este icoana Tatălui ceresc. Noi am fost făcuți după chipul Fiului Care avea să se facă Om, după icoana Lui, şi continuăm, prin viaţa şi prin urmașii noștri, prin sfințenia vieții conferită de harul divin să devenim sfinți și icoane sfinte. Prin Mântuitorul Iisus Hristos, toți sfinții au icoanele lor, ca apoi, să fie cinstite de credincioşi în Biserică. Așa se face că icoanele sfinților sunt frumusețea Bisericii și mărturia dreptei credințe ortodoxe, încât nimeni nu poate fi ortodox, dacă nu cinstește sfintele icoane. Ele nu sunt un adaos la credința noastră, ci exprimă evlavia ortodoxă într-o formă completă ca act de cinstire prin închinare, nu doar prin mărturia cuvântului. În Apostolul care s-a citit astăzi și în Sfânta Evanghelie sunt cuprinse temeiurile profunde ale credinței noastre. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, ne arată lămurit că darul de-a vedea pe Dumnezeu Cel nevăzut este făcut omului prin credință. Credința este o anticipare a Împărăției cerurilor, o dovadă a celor nevăzute și o arvună a celor făgăduite, adică o vedere anticipată a lui Dumnezeu în Împărăția cerurilor și o confirmare a darurilor nevăzute pe care Dumnezeu ni le oferă pentru mântuirea noastră. Deci dreapta credință sau credința ortodoxă înseamnă nu doar că Apostolii au auzit Cuvântul lui Dumnezeu, ci L-au și văzut, au văzut slava Lui pe Tabor, au văzut Răstignirea Lui pe Cruce, au văzut slava Învierii și a Înălțării Sale. Pe Cruce au văzut pe Mântuitorul Hristos suferind din cauza păcatelor lumii, iar la Înălțare au văzut slava Lui, la care ne cheamă și pe noi oamenii. În cuvintele Sfântului Simeon Noul Teolog: „Lumina strălucește de acum în întuneric, ziua și noaptea, în inimile și sufletele noastre. Ea ne luminează, această lumină neînserată, nestricăcioasă, care niciodată nu se întunecă, ci vorbește, lucrează, trăiește și dă viață, preschimbă în lumină pe cei ce-i luminează. Cei care n-au primit această lumină n-au primit harul, căci primind harul se primește lumina dumnezeiască și este primit Dumnezeu” (Sf. Simeon Noul Teolog, „Cateheze pentru monahi”, traducere de Teodosia Lațcu, București, Fundația Anastasia, 1995, p. 68).
Biserica ne învață că Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut S-a făcut Om pentru a noastră mântuire. A luat trup omenesc ca nouă să ne dăruiască har ceresc, S-a coborât la noi pentru a ne înălța la ceruri, a trăit viața noastră amestecată cu moartea, ca să ne dăruiască viața Lui cea fără de moarte. Acest adevăr îl vedem înscris în sfintele icoane. În dumnezeieștile icoane noi nu pictăm doar trupul Domnului Hristos văzut cu ochii trupești, ci pictăm și slava Sa înscrisă în nimbul sau aureola din jurul capului Mântuitorului sau al sfinților Săi. Deci pictăm, deodată, trupul care a fost văzut cu ochii trupești, dar și slava sau lumina necreată care se vede cu ochii credinței. Din acest motiv, sfintele icoane ne arată pe Mântuitorul Hristos, pe Maica Domnului, pe sfinții îngeri, pe proroci, pe Sfinții Apostoli, pe sfinții mucenici și pe sfinții cuvioși ca trăind veșnic în împărăția Luminii celei necreate care nu se vede deja prin credință. Pentru această vedere, Dumnezeu dăruiește celor smeriți darul de a vedea încă din lumea aceasta lumina cea netrecătoare a Împărăției cerurilor. Iată pentru care fapt icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților nu sunt îngăduite să fie pictate de oricine, ci numai de cei care au binecuvântarea Bisericii, care cunosc bine credința Bisericii, se roagă și sunt mărturisitori ai dreptei credințe. Tocmai pentru aceasta, sfintele icoane sunt o chemare la rugăciune și un semn al prezenței sfinților pentru noi și împreună cu noi. Însăși icoana Mântuitorului este, în acest caz, împlinirea făgăduinței Lui: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20).
Dreptmăritori frați și surori,
Biserica noastră apreciază, cinstește şi are evlavie mare la sfintele icoane. Această închinare este arătată, în mod deosebit, prin faptul că duminica de astăzi este dedicată Ortodoxiei şi cinstirii Sfintelor Icoane. După învățătura Bisericii noastre, icoana este imaginea sfântului pe care o vedem cu ochii trupești ridicând în acelaşi timp ochii sufletești spre persoana sfântă din Împărăția lui Dumnezeu. Icoana lucrează, în acest caz, ridicarea minții noastre de la cele pământeşti la cele cerești, de la cele de jos la cele de sus. Când ne rugăm la sfinții lui Dumnezeu vedem cu privirea pământească icoana lor, în timp ce gândul ne este la Dumnezeu, la persoanele reprezentate în icoane care sunt în ceruri. Ne rugăm, deci, cu buzele, cu ochii şi cu sufletul şi stăm în comuniune cu sfinţii închipuiți în sfintele icoane și cu persoana lor din ceruri. Tocmai pentru acest fapt, noi nu socotim icoanele nici idoli, nici lucruri pământeşti, ci le înțelegem ca lucruri duhovniceşti, pline de slavă dumnezeiască. Așa se face că pentru noi ortodocșii icoana este purtătoare de har, de Duh Sfânt, și are putere sfințitoare și tămăduitoare. Și precum Duhul Sfânt pogorându-Se peste Sfinţii Apostoli i-a făcut propovăduitori, mesageri ai învățăturii evanghelice, tot aşa şi pe noi, cei care credem în Mântuitorul Hristos, ne aduce în comuniune cu sfinții din ceruri și cu sfintele lor icoane. În acelaşi timp, dacă viaţa noastră este curată, tot Duhul Sfânt ne face să devenim și noi icoane ale Dumnezeului Celui viu.
Când cinstim sfintele icoane, ne gândim întotdeauna la Împărăţia cerurilor. Iar când privim și ne închinăm la icoanele sfinților, primim putere duhovnicească de la ei. Ca atare, sfinții pe care-i iubim, în mod cert, după ce vom pleca din lumea aceasta, îi vom vedea față către față. Atunci bucuria noastră va fi deplină, văzându-i pe cei pe care i-am iubit și a căror icoane le-am cinstit, ne-am închinat înaintea lor, le-am mărturisit bucuriile şi durerile noastre. Ei la rândul lor ne vor primi și ne vor îmbrățișa, căci aşa cum ne spune învăţătura noastră de credinţă, sfinţii sunt cu noi în toate zilele şi în comuniune liturgică neîntreruptă. Tocmai de aceea, Biserica a rânduit, încă din vremuri străvechi, ca această duminică să fie o sărbătoare a bucuriei, o duminică a bucuriei, în care toţi să ne împărtășim de dragostea lui Dumnezeu. Și pentru că suntem în Sfântul și Marele Post trebuie să ne rugăm unii pentru alţii, să ne ajutăm unii pe alţii şi să ne cinstim unii pe alţii. În felul acesta, Împărăţia cerurilor va fi prezentă în mijlocul nostru şi Dumnezeu ne va ajuta să-I vedem Sfânta lui Față.
Să ne rugăm, de asemenea, ca postul acesta să ne fie o cale către rugăciunea adevărată și smerenie tămăduitoare până la sărbătoarea Sfintei Învieri. Facă Milostivul Dumnezeu ca prin osteneală și nevoințe, să fim găsiți vrednici, la sfârșitul acestui drum duhovnicesc, de darul cel bogat al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos! Dumnezeu să vă dăruiască pace, multă bucurie și sănătate, în veci! Amin!
