Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Bunei Vestiri a Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu – 25 martie –

Sărbătoarea de astăzi închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, „Buna Vestire”, este dedicată începutului mântuirii noastre, așa cum spune cântarea din slujba acestui praznic. Încă de la începutul acestui praznic suntem anunțați că această „bună vestire” este făcută la înomenirea Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioara Maria. Atunci Fiul ne-a adus nouă împăcarea cu Tatăl Cel Ceresc, ca mai apoi prin Jertfa pe Cruce și Învierea Sa să dobândim din nou intrarea în Împărăția Cerurilor. Această „veste bună” este legată fără îndoială de evenimentul trist din Rai când strămoșii noștri Adam și Eva au păcătuit și au fost alungați de Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu nu i-a părăsit niciodată, ci dimpotrivă, le-a dat făgăduința trimiterii Fiului Său în lume și i-a anunțat că toate se vor împlini la vremea potrivită. Ca atare, când toate vor fi gata Tatăl va trimite Răscumpărătorul lumii din robia păcatului, pe Mesia, Cel Care va veni să ridice păcatele lumii și să redeschidă iarăși ușile Raiului. De atunci a început această pregătire care s-a făcut în multe feluri și chipuri (Evrei 1, 1-2), cum ne spune Sfântul Apostol Pavel.

Descoperirile cerești din Vechiul Testament aveau în vedere nașterea din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a Fiului Celui Preaînalt. Astfel, Dumnezeu a ținut fierbinte această așteptare a venirii Sale și toți cei din Israel, cei din seminția aleasă de Dumnezeu, aveau în vedere acest lucru și întotdeauna se gândeau când anume va veni Răscumpărătorul ca să izbăvească neamul omenesc. După ce s-au plinit toate în zilele cele din urmă, la plinirea vremii, S-a arătat milostivul Dumnezeu Care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (Galateni 4, 4). Această așteptare s-a datorat și faptului că până la Preacurata Fecioară Maria nu se găsise în lume cineva care să primească în pântece pe Cuvântul lui Dumnezeu, să dea trup din trupul său și sânge din sângele său. Trebuia să fie o fecioară curată, nevinovată și foarte credincioasă înaintea lui Dumnezeu. Isaia profetul a văzut pe această fecioară cu mult timp înainte ca întruparea să aibă loc. Astfel, el a profețit, zicând: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naște fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14). Această zămislire este un semn, spune profetul Isaia, adică o minune, sau un act de bunăvoinţă a lui Dumnezeu. Desigur, având în vedere taina înomenirii Fiului Tatălui care trebuia să se împlinească, semnul respectiv trebuia să aibă o semnificație cu totul aparte. Semnul este că Dumnezeu iubește neamul omenesc, că El întotdeauna are grijă de toți oamenii, așa cum ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17). Tatăl L-a dat pe Fiul Său pentru noi oamenii, așa cum mărturisim și în Simbolul de credință: „care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”.

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este ființa cea aleasă dintre toate neamurile, singura binecuvântată între femei. Binecuvântată, pentru că Dumnezeu a revărsat atâta har peste ea, bunătate, dragoste și sfințenie încât ea este „cea plină de har” (Luca 1, 28), așa cum Sfântul Arhanghel Gavriil a spus la Buna Vestire. Maica Domnului este împlinirea rugăciunilor părinților ei Ioachim și Ana și a tuturor rugăciunilor și așteptărilor strămoșilor ei. Toate cererile înaintașilor Preacuratei Stăpâne convergeau spre așteptarea lui Mesia, fiind cuprinse în ea. Sfinții ei părinți Ioachim și Ana, cei drepți, au comunicat acestei fecioare tot ce au avut mai bun: postul, rugăciunea, meditația, iubirea de Dumnezeu, smerenia și răbdarea. Toate le-au revărsat în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu încât încă de la zămislirea ei s-a arătat ocrotită de Cel atotputernic. Ea însăși după ce s-a născut, toată viața ei s-a derulat în post și rugăciune și fapte bune și niciun gând omenesc nu a trecut prin mintea ei. După câțiva ani petrecuți în casa părintească, Împărăteasa noastră a mers la Templul din Ierusalim unde a trăit în post și rugăciune fiind hrănită de îngeri cu hrană cerească. Părinții ei au stat întotdeauna în preajma ei, înțelegând cu duhul ce va urma să fie, iar dânsa în smerenie adâncă și profundă, fără să-și înalțe mintea că este mai presus decât oamenii, se considera „roaba Domnului”, slujitoarea și fiica Tatălui ceresc (Luca 1, 38). Pentru aceasta, spune psalmistul, a ales-o Dumnezeu Tatăl, căci a plăcut Împăratului frumusețea ei sufletească și trupească (Psalmi 44, 11-13). Astfel, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a fost împodobită ca o împărăteasă, iar toată slava ei va fi înăuntrul ei, adică în pântecele ei, acolo unde S-a zămislit Fiul Împăratului, Căruia îi va da Domnul tronul Său. Când a fost plinită vremea, când toate s-au rânduit, când Fecioara Maria a ieșit de la templu și a fost încredințată dreptului Iosif spre paza fecioriei ei, în momentul acela, rugăciunea și smerenia ei erau la cel mai înalt grad la care a ajuns vreodată vreo făptură umană. Deci Preacurata Fecioară Maria, fără să se gândească vreodată că ea este cea aleasă să fie mamă Dumnezeului nostru, a primit în Nazaret vizita Arhanghelului Gavriil care a fost trimis de la Dumnezeu Tatăl ca să vestească nașterea Fiului Lui. De ce a intrat Arhanghelul Gavriil tocmai în momentul în care Maica Domnului era la rugăciune? Pentru că numai în rugăciune Dumnezeu descoperă oamenilor tainele Sale. Evident, Maica Domnului se ruga neîncetat și cu mai multă căldură înainte de venirea pe lume a Fiului ei. Arhanghelul i s-a arătat la fântână și apoi în casă și aici i-a descoperit concret taina dumnezeiască a înomenirii Fiului Celui Preaînalt. Preacurata Fecioară Maria, după cum spune Sfântul Evanghelist Luca, nu s-a înspăimântat de această veste unică, ci a rămas oarecum nedumerită de acest salut al îngerului. Ea a rămas îngândurată de cuvintele îngerului pentru că-l cunoștea pe Arhanghelul Gavriil care venea și se rugau împreună, slujind lui Dumnezeu Tatăl zi și noapte. De data aceasta, însă, Arhanghelul Gavriil se adresează ei cu alte cuvinte, tocmai de aceea Preafericita Fecioară este surprinsă pentru că niciodată n-auzise asemenea cuvinte.

Preabinecuvântata Fecioara Maria, auzind cuvintele Arhanghelului Gavriil, poate s-a gândit la înaintașa sa Eva, care fusese înșelată de un alt înger în Rai. Acela a venit la ea cu cuvinte ca s-o ispitească, ca să cadă în neascultarea poruncii lui Dumnezeu. Eva, strămoașa noastră, a căzut împreună cu Adam din porunca și ascultarea lui Dumnezeu. De aceea, Preafericita Fecioară a și întrebat pe Arhanghel de unde vin aceste cuvinte, iar îngerul i-a răspuns că ea a aflat har înaintea lui Dumnezeu și că într-adevăr Dumnezeu a hotărât ca prin această vestire să trimită pe Cuvântul Său în pântecele ei și să Se facă Om. I-a mai spus că aceste lucruri se vor face numai prin lucrarea Duhului Sfânt: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35). Așadar, lucrarea lui Dumnezeu se operează prin Duhul Sfânt, Cel Care a făcut încă de la facerea lumii ca toate să fie aduse la viață. Din Sfânta Scriptură știm că Duhul este Cel Care zidește, întărește și sfințește creația Tatălui. Acum, la Buna Vestire, El Se pogoară peste Preacurata Fecioară Maria, o binecuvintează și o sfințește. Momentul venirii Duhului Sfânt peste Stăpâna noastră este o adevărată Cincizecime, așa cum avea să se coboare și peste Sfinții Apostoli în ziua cea mare a Domnului.

Duhul Sfânt Se pogoară deci peste Maica Domnului, o sfințește și deodată împreună cu Logosul Tatălui alcătuiesc în pântecele Fecioarei, trupul Mântuitorului Iisus Hristos. În pântecele Fecioarei Preabinecuvântate, Fiul Celui Preaînalt unește în Persoana Sa firea dumnezeiască cu firea omenească. La naștere, Preacurata Împărăteasă va aduce pe lume o Persoană, Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, Mântuitorului Iisus Hristos este deodată Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Maica Domnului este conștientă de această iconomie a Preasfintei Treimi, dar, pentru că promisese înaintea Tatălui că va rămâne fecioară, dorea să primească încredințare că fecioria ei nu va fi știrbită. Deci, ea a întrebat pe Arhanghel: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?” (Luca 1, 34). Acesta cuvânt pe care Maica Domnului îl subliniază ne arată în primul rând că ea era hotărâtă dintotdeauna să rămână fecioară curată înaintea lui Dumnezeu. Tocmai pentru această hotărâre a fost aleasă de Dumnezeu ca să realizeze într-însa Întruparea Fiului Său, nu pe cale biologică supusă păcatului, nici pe cale omenească marcată de moarte și stricăciune, ci pe o cale dumnezeiască mai presus de fire. Și precum în mintea noastră se nasc ideile și nu strică integritatea minții, tot așa în Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu S-a zămislit Fiul Celui Preaînalt şi S-a născut, fără să strice cheile fecioriei. Astfel, Preabinecuvântata Fecioară Maria a fost fecioară înainte de naștere, fecioară în timpul nașterii și fecioară după nașterea Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Prin urmare, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este fecioară și pururea fecioară și rămâne fecioară în vecii vecilor.

În momentul în care a fost încredințată de Sfântul Arhanghel Gavriil, că toate dorințele ei i se vor îndeplini, Maica Domnului a spus: „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Acest cuvânt al Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare a bucurat toată creația, căci toată făptura a tresăltat în momentul acela: și cea văzută și cea nevăzută, și cea rațională și cea irațională, toate împreună s-au veselit. Și întrucât Adam a supus întreaga creație morții și stricăciunii, prin acceptarea Preacuratei Fecioare toată lumea a jubilat de bucurie, că în sfârșit a fost dezlegată de osânda strămoșească. Dacă Adam, de îndată ce a căzut, a supus toată creația blestemului, Maica Domnului a ridicat blestemul întregii creații prin decizia ei de a fi Maică a Fiului lui Dumnezeu. Ea este aceea care în momentul Bunei Vestiri a adus o bucurie negrăită pentru toată făptura, întrucât Dumnezeu a decis împăcarea și ridicarea apăsării și a suferinței de deasupra creației. Iată, așadar „suspinul” despre care spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 8, 22), s-a ridicat prin cuvântul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Până la momentul acela, adică al răspunsului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, creația avea încă o teamă, că Maica Domnului n-ar accepta să primească în pântecele ei pe Fiul Tatălui, dar deodată cu cuvântul „fie mie”, creația a respirat ușurată că într-adevăr a sosit eliberarea ei din robia morții și a diavolului. Prin urmare, la Buna Vestire, eliberarea lumii s-a împlinit și noi, ca un popor ales al lui Dumnezeu, mergem în Fiul Preacuratei Fecioare cu bucurie pe calea mântuirii și a vieții veșnice. Urmează ca prin Răstignirea Domnului să intrăm în Rai, calea noastră fiind însuși Domnul care a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (Ioan 14, 6). Domnul este Cel Care ne asigură prin jertfa Sa viața și învierea, El ne dă harul nestricăciunii și ne ridică întru Sine din această stare stricăcioasă. Astfel, deși ne semănăm „trup firesc, înviem trup duhovnicesc” (I Corinteni 15, 44), după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. În iconomia mântuirii, Maica Domnului devine cu adevărat Rai ceresc, mai desfătată decât cerurile, pentru că Dumnezeu S-a zămislit într-însa cu dragostea Sa negrăită față de om. Este adevărat că făptura în momentul Bunei Vestiri s-a cutremurat, dar s-a și bucurat cu veselie mare văzând pe Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului, că s-a făcut Om, lucru cu totul cu neputință și de neconceput pentru rațiunea cerească și omenească. Cu adevărat aceasta este „taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută” (Coloseni 1, 26), este Taina tainelor pe care nici îngerii n-au putut să o înțeleagă și nici să fie cunoscută mai înainte.

Așadar, Buna Vestire este „începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se arată și Gavriil darul îl binevestește” (Troparul Bunei Vestiri). În aceste cuvinte sunt cuprinse toate învățăturile din Sfânta Evanghelie, învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos și această stare a Maicii Domnului de biserică și de mijlocitoare înaintea Împărăției Cerurilor. Noi în această sfântă sărbătoare se cuvine să mulțumim cu toată căldura Maicii Domnului, pentru dragostea, rolul și mijlocirea ei în dobândirea mântuirii noastre. Amin!

Foto credit: Basilica.ro