Preaiubiți credincioși și credincioase,
Suntem în Duminica a III-a a Sfântului Post, cinstind Sfânta Cruce pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos Și-a întins mâinile Sale, îmbrățișând, astfel, întreaga lume. Această cinstire a Sfintei Cruci a fost aşezată la mijlocul postului ca o cumpănă, ca un semn, ca un hotar, ca o putere care biruiește şi ajută să ducem mai departe osteneala noastră, să ajungem la Sfânta şi Luminata zi a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
În această Duminică se scoate Sfânta Cruce din altar și se pune pe tetrapod spre închinare și spre sărutare. În acest timp se cântă: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”. De ce vorbim despre Cruce și despre Înviere în duminica a treia din Postul Mare? De ce este așezată această prăznuire în mijlocul Postului? Pentru ce Biserica a hotărât să fie așezată sărbătoarea Sfintei Cruci în mijlocul Postului și să fie deja amintite Sfintele Pătimiri ale Domnului Hristos și slăvita Lui Înviere? Sfinții Părinți ai Bisericii ne învață că, după cum în mijlocul Raiului era sădit Pomul Vieții, tot așa în mijlocul Postului Mare este cinstită Sfânta Cruce. Această rânduială este făcută ca să ne aducem aminte că păcatul neînfrânării și al neascultării lui Adam se iartă prin post și prin ascultare față de cuvântul lui Dumnezeu.
De asemenea, cinstirea Sfintei Cruci este așezată la mijlocul Postului ca Sfânta Cruce să întărească pe cei ce postesc, cinstita Cruce fiind semnul de biruință al Mântuitorului Hristos asupra păcatului și asupra morții. Prin Sfânta Cruce se descoperă taina iubirii Domnului și biruința luminii Învierii asupra iadului și a morții. Odinioară, cei biruitori intrau în cetate trimițând, mai întâi, semnele biruinței, stindardele lor, ca să binevestească tuturor că vor veni în cetate biruitori. Și noi, prin această sărbătoare a Sfintei Cruci din mijlocul Postului, ridicăm stindardul credinței noastre, simbolul Răstignirii și Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin această prăznuire arătăm că în lupta cu păcatul și cu ispitele, Sfânta Cruce, ca simbol al biruinței asupra păcatului și asupra morții și ca semn al Învierii, devine pentru noi întărire și încurajare.
Iubiți frați și surori,
În Sfânta Evanghelie de astăzi, Sfântul Marcu ne spune că Domnul a spus ucenicilor Săi: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Din cele spuse de Domnul este clar că fiecare are o cruce de purtat. Ea poate fi pentru unii mai grea, pentru alţii mai uşoară, însă, cu toţii avem de dus în viaţa aceasta o cruce, care după cuvântul Mântuitorului Hristos, este ceva propriu nouă și ceva necesar dobândirii asemănării cu Dumnezeu. Însuşi Domnul a purtat Crucea, lăsându-Se apăsat nu de suferințele Sale, ci de ale noastre, aşa cum ne spune Sfântul Proroc Isaia: „El a luat asupra-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat” (Isaia 53, 4). El a fost răstignit pe cruce şi a biruit puterea întunericului şi ne-a dat nouă semnul biruinței, ca ori de câte ori ne rugăm Lui să avem ușurare în viaţa noastră, nădejde şi putere să ajungem şi noi în ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale.
Crucea, despre care vorbeşte Mântuitorul Hristos, este propria noastră viaţă, este suferința noastră, durerea noastră, dar şi biruința noastră asupra suferinței şi patimilor de tot felul. Mântuitorul Hristos S-a răstignit şi a murit pe cruce pentru noi, biruind pe cel rău și aducând bucurie la toată lumea. Mântuitorul Cel răstignit pentru noi și pentru a noastră mântuire, a biruit moartea şi a purtat Crucea şi în iad, zdrobind ușile cele ferecate şi aducând viaţă veșnică poporului care era ținut „în întuneric şi în umbra morţii” (Luca 1, 79). După Înviere, biruința Domnului Hristos s-a însemnat peste noi toţi, astfel încât, ori de câte ori avem nevoie de ceva şi facem semnul Sfintei Cruci primim ajutor de la Dumnezeu și-l alungăm pe cel viclean. Sfânta Cruce intră, astfel, în sufletul nostru, mai ales că noi suntem botezaţi în moartea şi în Învierea Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfânta Cruce este cinstită dintotdeauna în Biserică. Noi prin Crucea pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, şi, prin însemnarea trupului, ne facem părtași unei mărturii tainice, care se petrece în chiar carnea noastră. Când ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, mărturisim Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos și izbăvirea noastră din robia diavolului, dar și preamărim pe Preasfânta Treime zicând: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin”. Deci atunci când facem semnul Sfintei Cruci preamărim jertfa Domnului și mărturisim pe Preasfânta Treime.
Pentru unii crucea este o boală sau o suferință nevindecată, pentru alții este neîmplinirea unui ideal; pentru unii poate fi o stare nedorită, pentru alții poate fi o chemare neînțeleasă. Cu toate acestea, cuvintele Domnului dau nădejde și curaj, pentru că în El îndrăznim și ne lăudăm. Dacă recunoaștem înaintea Lui slăbiciunea și neputința noastră, El ne-o duce pe umerii Săi, dăruindu-ne roadele acestei nevoințe. În felul acesta, neputințele noastre, cuprinse în iubirea Lui milostivă și atotputernică, vor fi îmbrăcate în biruință și înfrumusețate de sfințenie veșnică. Mântuitorul Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre, luminează viața omului smerit și răbdător, ajutându-l să-și poarte crucea spre înviere. Deci orice încercare, neputință sau neîmplinire nu trebuie să ne îndepărteze de Dumnezeu, ci să ne îndemne pentru a ne apropia de El și mai mult, știind că El a biruit lumea. Cel care se încrede în iubirea Lui poartă cu bărbăție crucea vieții sale, făcând din crucea lui punte spre înviere, adică, prilej de apropiere și de unire cu Mântuitorul Iisus Hristos Cel răstignit și Înviat.
Dreptmăritori creștini,
Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-I urmeze Lui. Apoi, Mântuitorul întreabă: „Ce-i folosește omului să câștige lumea aceasta, dacă își pierde sufletul său?”. Sfântul Evanghelist precizează că între cei prezenți se află unii oameni care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu. Aceste cuvinte vor să ne îndemne negreșit la stăruința în iubire față de Dumnezeu și de aproapele, pentru a continua vremea postului și a urcușului duhovnicesc spre Înviere. Cum am înțeles din cele spuse mai sus pentru a ne mântui, trebuie să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea și să-I urmăm Domnului Iisus Hristos. În acest înțeles, cel ce renunță la voia sa egoistă și păcătoasă și urmează voia Domnului Hristos, acela se va mântui, adică, va dobândi viața veșnică. Dacă cineva se iubește pe sine și vrea să-și cruțe viața, acesta își va pierde sufletul și nu se va mântui. Iarăși, dacă vom trăi după obiceiurile acestei vieți, în mod egoist și pentru noi, vom merge spre moarte și spre osândă veșnică. Tăind voia noastră și mergând după voia lui Dumnezeu, vom lua crucea noastră și vom urma pe Mântuitorul Hristos, fiind împreună cu Maica Domnului și cu sfinții Săi. O singură cale pentru mântuire avem – aceea de a ne uni cu Dumnezeu prin post și rugăciune. Privind la Sfânta Cruce, ne gândim cu siguranţă la nevoinţa pe care trebuie să o împlinim pentru a ajunge la unirea cu Domnul slavei. Iată de ce perioada Sfântului Post al Sfintelor Paști este un timp de pocăință și de curățire de ceea ce este urât și neplăcut lui Dumnezeu. Rugăm, așadar, pe Bunul Dumnezeu să ne întărească să ducem mai departe osteneala postului, a rugăciunii, a venirii la Sfânta Biserică ca să ajungem cu pace la Sfânta Înviere pe care o dorim să fie luminată şi strălucită pentru viaţa noastră, pentru familia noastră, pentru Biserica noastră, pentru țara aceasta şi pentru toată lumea. Amin.