Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Sfântului Ierarh Calinic, Episcopul Râmnicului Noului Severin

Din viața și faptele Sfântului Calinic învățăm că Dumnezeu ne-a făcut să fim permanent în iubirea Lui, să trăim în iubirea Lui precum Maica Domnului, Sfinții Apostoli și toți sfinții. Sfântul Calinic, ca orice părinte duhovnicesc, este un profund iubitor de Dumnezeu. Pentru că s-a unit cu Mirele ceresc prin post și rugăciune, el nu poate să uite momentul întâlnirii sale cu Stăpânul vieţii. Atingerea dumnezeiască a laturii sensibile a sufletului său este o experiență unică şi, în acelaşi timp, un moment de revelaţie. Când Dumnezeu atinge sufletul uman, el nu poate decât să vibreze de iubire şi uimire dumnezeiască. Limba omului devine din acea clipă ca o trestie ce scrie degrabă, fiind cuprinsă de căldura cutremurătoare a Duhului. Având această experiență a Duhului, Sfântul Calinic este copleșit în impulsurile Duhului. Trăind aceste mișcări duhovnicești, el s-a afundat și mai mult spre tainele cerești ce sesizează şi se sensibilizează ca o harpă duhovnicească. Deci vibraţiile sufletului Sfântului Calinic în contact cu Dumnezeu Iubire nu sunt decât imne şi poezie. Aceste imne de bucurie şi această poezie spirituală sunt „lacrimile de bucurie”, care se prefigurează ca dovezi vizibile ale unui suflet cuprins de flacăra dumnezeiască. O astfel de bucurie se exprimă prin gesturi, prin luminarea feţei, sau printr-o debordare interioară de pace şi chiar prin lacrimi de fericire. Aceste trăiri sunt de bună seamă manifestări ale omului duhovnicesc pătruns intens de mişcarea interioară a Duhului. Într-un astfel de supraplin al sufletului nici trupul nu rămâne departe de aceste manifestări duhovniceşti, întrucât îşi manifestă şi el, cu posibilităţile lui de exprimare, bucuria dumnezeiască pe care Sfântul Apostol Pavel, răpit până la al treilea cer, o consideră a fi „în afară de trup”.

Bucuria duhovnicească de a vorbi despre Sfântul Ierarh Calinic este, fără îndoială, o invitaţie la viaţa dumnezeiască şi o comuniune desăvârşită cu Mântuitorul Hristos în iubire. Sfântul nostru, protector al Mănăstirii Frăsinei și al Mitropoliei Olteniei, din fragedă copilărie a reuşit să depăşească limitele unei vieți obişnuite, pe care fiecare dintre noi o poate trăi. Din fragedă copilărie el a depășit cu postul și rugăciunea cele trecătoare şi s-a ridicat la cele cereşti pentru că avea gândul mai mult la cele duhovniceşti decât la cele pământeşti. Primele experiențe ale sfinţeniei Sfântul Calinic le-a trăit în casa părintească. Încă din fragedă copilărie, tânărul Constantin, precum și Sfântul Nicolae, se silea cu postul și înfrânarea (Acatistul Sfântului Nicolae, Condacul 6). Această viețuire în mod sigur i-a fost comunicată de mama sa, Sfânta Cuvioasă Filofteia. Astfel că prin rugăciunea şi viaţa curată, fericitul tânăr a fost obişnuit cu postul şi cu rugăciunea, crescând viguros în credinţă şi în viață de sfințenie. Deci Constantin a strălucit, încă din fragedă copilărie, în virtute, împărtășindu-se foarte adesea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Unindu-se frecvent cu Mântuitorul Hristos prin cuminecarea cu Preacuratele Taine el creştea în vârstă şi în înțelepciune. Acest început al desăvârșirii s-a dezvoltat în etapele ulterioare ale vieții sale spirituale de mănăstire. Există, deci, o maturitate din punct de vedere biologic, dar există şi o maturitate spirituală, cum vedem din viaţa Sfântului Calinic. Sfântul a reuşit să lege cele două vârste: vârsta duhovnicească cu vârsta trupească, făcând din ambele părți ale vieții lui una sfântă, duhovnicească şi bineplăcută lui Dumnezeu. Este de asemenea un lucru esenţial ca omul să realizeze în viaţa sa personală că unitatea spirituală trebuie să fie împreună cu Dumnezeu în iubire. Ajungând monah Sfântul Calinic, prin viaţă curată şi credinţă neînfruntată, s-a unit cu Dumnezeu în iubire ajungând un singur duh cu El. În această stare, toate calitățile şi toate capacităţile sale sufleteşti şi trupeşti au mers împreună înspre centrul mistic al inimii sale, unde s-a așezat Preasfânta Treime. De fapt acest loc tainic este şi centrul existenţei spirituale a omului, centru care atrage pe Mântuitorul Iisus Hristos. Calea spre Dumnezeu este ca o rază a unui cerc care se dirijează spre centrul cercului. Domnul slavei, fiind în mijlocul cercului, ne atrage spre El și dându-ne puterea şi tot darul desăvârşit ca să ajungem la El. Atunci când cineva se apropie de Mântuitorul, constată că lângă el sunt și alţi fraţi care merg împreună cu el spre Domnul. Această apropiere de Dumnezeu fundamentează de fapt comuniunea de iubire dintre noi și sfinții lui Dumnezeu, care trăim aceeaşi bucurie de a vedea pe Mântuitorul Iisus Hristos şi de a trăi împreună cu El în veșnicie. Cum spuneam, Sfântul Calinic a început viața în Mântuitorul Hristos din familie și a desăvârșit-o în Mănăstirea Cernica. În obștea Sfântului stareț Gheorghe a întâlnit mulți părinți sfinţi, care se osteneau ca și el să dobândească lumina cea neînserată a Împărăției cerurilor. Ducând cu toţii o viaţă de sfințenie părinții din obștea Cernicăi împărțeau timpul rugăciunii cu munca zilnică, viața lor călugărească fiind una dăruită total lui Dumnezeu şi fraților. Sfântul Calinic a crescut aici ca o floare aleasă în cunoaştere spirituală şi intelectuală, având o râvnă arzătoare după Dumnezeu. În acest ritm de viaţă şi rugăciune isihastă, Sfântul a ajuns foarte curând la înălțimi spirituale de negrăit.

După cum ne putem da seama din viața Sfântului Calinic, fiecare vine la Mântuitorul Hristos cu gândurile și virtuţile pe care le-a moştenit din familie sau din viața sa personală. Aceste experiențe, fără îndoială, nu sunt niciodată suficiente pentru a ne desăvârși. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că şi dacă am împlinit toată Legea şi Prorocii n-am făcut prea mare lucru, pentru că am făcut numai ceea ce trebuia să facem. Dacă cercetăm însă cele făcute de noi constatăm că totul am făcut numai cu ajutorul harului lui Dumnezeu. Este vorba de o împreună lucrare a noastră cu harul Duhului Sfânt care ne îndeamnă întotdeauna să urcăm și mai mult în cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu. Duhul Sfânt Se așază în sufletul nostru și de acolo Se roagă în noi cu suspine negrăite, cum spune Sfântul Apostol Pavel. Aceasta înseamnă că faptele noastre trebuie să fie îmbrăcate într-o smerenie corespunzătoare, bine știind că virtuțile săvârșite sunt realizate cu puterea Duhului Sfânt, pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea noastră. Deci, Duhul Sfânt este Viaţa prin excelenţă, este puterea şi mişcarea din interiorul nostru ca să voim, să ne mişcăm şi să existăm în Dumnezeu. Harul Duhului este focul care întărește neîncetat puterile noastre ca să lucrăm permanent după voia lui Dumnezeu. Cel care conlucrează cu puterea Duhului înțelege că viaţa lui este binecuvântată şi sfinţită. Deci valorile sufletului sunt o comoară de mare preț a inimii, atât pentru folosul personal, cât şi al celorlalţi confrați. Prin urmare, Sfântul Calinic a înțeles din propria viață cuvintele din rugăciunea Tatăl nostru „facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”. Sfântul Ierarh a înțeles iarăși că harul lui Dumnezeu lucra în interiorul său, prin voia sa, făcându-l să fie familiar Tatălui, prin Fiul în Duhul Sfânt. Desigur, Cel Care a lucrat îndumnezeirea Sfântului Ierarh Calnic a fost Duhul Sfânt, „Cel Care pe cele neputincioase le vindecă, iar pe cele cu lipsă le împlinește” (Rugăciunea pe care o citeşte Arhiereul la hirotonia întru preot).

Sfântul Calinic, intrând în mănăstirea Cernica, a găsit aici o mulţime de părinţi duhovniceşti cu care s-a unit sufleteşte. El a adus cu sine jăratecul său duhovnicesc și l-a adăugat la focul sacru al fraților mănăstirii. Adăugând la nevoința sa și râvna părinților, intensitatea şi căldura divină au sporit şi mai mult lumina dumnezeiască a acestei sfinte frății. De bună seamă că o mănăstire este sfântă pentru că are o obște sfântă. Frații și părinții cresc duhovnicește, pentru că au focul sacru în inimile lor, înaintând neîncetat pe axa care leagă cerul cu pământul. Și cu cât este mai intensă rugăciunea lor, cu atât se adună în mănăstire mai mulţi călugări care doresc să se roage cu mai multă râvnă. Aşadar, cei care doresc cu sinceritate să urmeze asceza Sfinților Părinți trebuie, în primul rând, să dorească să participe la viața Duhului şi să se împărtăşească din lumina dumnezeiască a Sfintei Învieri. Există o lucrare a Duhului Sfânt în viaţa de mănăstire, cum de altfel există şi o Sfântă Liturghie din care ne împărtășim atât noi cât și întreaga creaţie a lui Dumnezeu. Prin urmare, când un novice intră în mănăstire, trebuie să se silească să participe la taina rugăciunii şi să se împărtăşească de prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt. Participarea la slujbele bisericii, la ascultări și la Sfânta Liturghie sunt absolut necesare. Însăși viața Sfântului Calinic este un exemplu de viață sfântă și binecuvântată. Venind la Cernica, el a schimbat puterile trupești și sufletești în energii duhovnicești ale sfinţeniei. Astfel, cuviosul s-a făcut model de rugăciune, de sfinţenie şi pildă de nevoinţă călugărească. El a împărtășit harul sfinţeniei cu părinții și frații din mănăstire, fiind de mare folos în egală măsură fraților creștini din afara mănăstirii. Sfântul Calinic s-a arătat în această privință un vrednic următor al Sfântului Stareţ Gheorghe și al multor părinți din lavra Cernica. Nu numai că a dus mai departe această tradiție, ci a și desăvârșit-o, Cernica devenind un centru monahal al Sfinților Părinți. În felul acesta, Sfântul Cuvios a preluat din experienţa părinţilor cernicani şi a dăruit generaţiilor următoare ceea ce el însuși a realizat duhovnicește. El a arătat, astfel, că nimeni, dacă vrea să meargă spre Împărăţia cerurilor, nu poate să avanseze fără sfatul duhovnicesc al părinților. Deci părinții în mănăstire trebuie să meargă împreună și în acelaşi ritm de rugăciune și slujire. Sfântul Calinic ne învață că nimeni nu poate ajunge la Dumnezeu decât pe aripile tradiţiei şi ale slujbelor sfinte și ascultări de obște. Tradiția isihastă consemnează viața duhovnicească a Sfântului Calinic, care a devenit un subiect de referință pentru toți cei care doresc să ajungă la îndumnezeire. Această metodă a Sfântului are în centru postul şi rugăciunea, mersul la biserică, ascultarea, privegherea și lepădarea de sine pe care le-a dezvoltat cu maximă eficienţă duhovnicească. Aceste pietre preţioase, izvorâte din virtutea credinţei, au crescut în interiorul Sfântului Calinic devenind o comoară a Bisericii. Prin urmare, Sfântul Calinic a dat urmașilor săi o direcţie duhovnicească şi un rost sănătos orientat spre mântuire.

Sfântul Ierarh Calinic a făcut din viața sa de călugăr și de ierarh o adevărată bucurie a Preasfintei Treimi. Harul Duhului Sfânt, privegherea şi rugăciunea au făcut din el o persoană îndumnezeită, un părinte duhovnicesc remarcat de contemporanii săi ca sfânt făcător de minuni. După ce a ajuns stareţ în mănăstire, Dumnezeu l-a chemat să fie arhiereu, ca să conducă sufletele însetate de Împărăţia Cerurilor. Fiind, atât o sinteză a tradițiilor isihaste, cât şi un simbol al vieţii monahale, Sfântul Ierarh s-a luptat împotriva celor rău credincioși care căutau să facă multă tulburare în rândul călugărilor. Fără îndoială că Sfântul a așezat în locul duhului risipirii, duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei. Ca părinte al părinţilor, Sfântul Calinic nu este doar unul care vorbeşte şi povesteşte din cărţile sfinte, ci propovăduiește tuturor călugărilor și mirenilor din propria experienţă duhovnicească marcată de căldura harului divin. Vorbind din preaplinul sufletului său, Sfântul Calinic explică ucenicilor ceea ce trăieşte el. Astfel, toţi cei care veneau la scaunul său de spovedanie primeau un cuvânt de folos care vindeca toate rănile sufletelor lor. Ca un bun părinte cunoscător al tainelor sufletești și văzător cu duhul, Sfântul știa că în viaţa aceasta fiecare om se rănește cu diferite gânduri, cu diferite vorbe, cu diferite înclinaţii păcătoase, cu pierderi de memorie, cu rătăciri, depresii şi cu multe alte ispite diavolești, de aceea dădea tuturor celor care se spovedeau la el sfaturi duhovnicești pentru suferințele lor. Pentru călugăr, Sfântul Calinic considera că este foarte importantă răscumpărarea vremii prin post și rugăciune însoțite de smerenie și ascultare. Numai astfel, nevoitorul se va strădui să folosească timpul pentru agonisirea sfinţeniei prin făptuire și unire cu Dumnezeu în iubire. Timpul pentru călugărul leneș și neascultător este un duşman care-l face neputincios, însă pentru călugărul evlavios și nevoitor, timpul este laboratorul nemuririi. Sfântul Calinic, urmând pe Sfântul Apostol Pavel, a putut să spună: „pentru mine viaţă este Hristos şi moartea un câştig. Dacă însă a vieţui în trup înseamnă a da roadă lucrului meu, nu ştiu ce voi alege. Sunt strâns din două părţi: doresc să mă despart de trup şi să fiu împreună cu Hristos, şi aceasta e cu mult mai bine; dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup” (Filipeni 1, 21-24). Așadar, Sfântul Calinic ne sfătuiește să ne rugăm cu aceleaşi cuvinte ca ale psalmistului: „învaţă-ne să socotim bine zilele noastre ca să îndreptăm inimile spre înţelepciune” (Psalmul 89, 14). Cu adevărat cel care urmează exemplul Sfântului poate să spună: „Aceasta este Ziua pe care a făcut-o Domul să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea!” (Psalmul 117, 24).

Sfântul Ierarh Calinic a trăit viața călugărească și în timpul păstoririi sale ca episcop al Râmnicului Noului Severin. În tăcerea nopţii, în privegheri şi în rugăciuni, sub candela aprinsă, trăia cu intensitate prezenţa lui Dumnezeu în sine și în lume. Această prezenţă este o revelație cum de altfel toate evenimentele mântuirii sunt revelaţii şi trăiri liturgice. Sunt vrednice de luat în seamă rugăciunile fierbinţi ale Sfântului Ierarh înălţate către Dumnezeu pentru păstoriții săi. Astfel, rugăciunile sale în lungile lui privegheri sunt experiențe unice ale Duhului Sfânt. Urmând exemplul Sfântului Calinic să ne împărtășim și noi de harul Duhului Sfânt, împărtășindu-ne mai des cu Sfintele Taine. Rugăciunea Sfântului Ierarh Calinic este o rugăciune a inimii pe care el o practica permanent şi neîntrerupt. Să chemăm și noi pe Domnul în rugăciune ca să ne umplem de harul divin! Să ne rugăm Sfântului Ierarh Calinic să ne învrednicească şi pe noi de darul rugăciunii neîncetate şi să ne facă părtaşi Împărăţiei Cerurilor, întru Hristos Domnul Căruia Se cuvine slava în veci! Amin!