Masă rotundă, dedicată proiectului de inventariere a 40 de biserici de lemn din județul Gorj

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 16 aprilie 2024, la Muzeul Județean de Istorie din Târgu-Jiu, a avut loc o masă rotundă privind proiectul de inventariere a celor 40 de biserici de lemn din județul Gorj.

În calitate de delegat, Pr. Dr. Adrian Lupu, consilier eparhial, a transmis cuvântul de binecuvântare și de felicitare din partea Înaltpreasfințitului Părintelui Mitropolit Irineu, pentru derularea unui asemenea proiect la nivelul Arhiepiscopiei Craiovei. De asemenea, au fost prezenți în sală părintele protoiereu Marian Mărăcine și părintele protoiereu Ionuț Câmpeanu, alături de preoții din cele două protopopiate care au biserici de lemn în patrimoniul parohiilor.

Proiectul se derulează prin Asociația „Biserici Înlemnite”, reprezentată la întâlnire prin domnul arhitect Vladimir Obradovici, doamna arhitect Amalia Ignuța și doamna Celina Dora, istoric de artă. În prima parte a evenimentului, au avut loc scurte prelegeri despre arhitectura, arta, valoarea și istoria acestor biserici, precum și prezentări despre demersuri și posibilități de conservare a acestora. În a doua parte a întâlnirii, a avut loc o discuție liberă unde au luat cuvântul preoții care au adresat diferite întrebări cu privire la restaurarea acestor biserici de lemn. Din partea Institutului Național al Patrimoniului a participat doamna restaurator Ana Chiricuță, iar din partea Institutului de Istoria Artei „George Oprescu” din București, a fost prezentă doamna Cristina Cojocaru, istoric de artă. Întâlnire a fost moderată de doamna doamna Liana Carina Tătăranu, din partea Asociației „Inima Olteniei”.