Preaiubiți credincioși și credincioase,
Moartea martirică pentru credinţa în Mântuitorul Hristos a reprezentat pentru Sfânta noastră Biserică încă dintru început un motiv de cinstire şi de preamărire adusă lui Dumnezeu. Cei care au suferit o astfel de moarte au fost întodeauna respectați de credincioșii evlavioși fiind considerați Sfinți Mucenici și Mărturisitori ai adevărului dumnezeiesc. Această cinste se îndreaptă firește către Dumnezeu, Cel pe Care Îl mărturisește Sfântul Mucenic sau Muceniță prin viața lui. Mântuitorul Iisus Hristos, văzând această mucenicie a plăcuților săi, îi asigură de mărturisirea Lui înaintea Tatălui Ceresc, zicând: „Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, şi Fiul Omului va mărturisi pentru el înaintea îngerilor lui Dumnezeu”.
Cinstirea pe care o aduce Biserica Sfinților Mucenici vine din primele veacuri creştine. Biserica anunța după moartea mucenicească a vreunui creștin pe toți ceilalţi ziua şi anul morţii lor muceniceşti: „pentru ca, întruniţi fiind în vremea martiriului, să facem cunoscut pe atletul şi mucenicul curajos al lui Hristos” (Martyrium Ignatii Antiocheni, Ed. F. Diekamp-F.X. Funk, Patres apostolici, Tübingen 1913, vol. 2, p. 338). Sfântul Vasile cel Mare, urmând aceleiași tradiţii, îndemna cu stăruință pe credincioşii săi să cinstească pe martiri, deoarece, „cinstirea dată lor este o dovadă a dragostei noastre faţă de Stăpânul tuturor” (PG 31, 508.14). Totodată, Sfântul Ierarh poruncea ca toți să „fericească cu toată inima pe cel care a suferit mucenicia, ca să fii şi tu, prin voinţă, mucenic şi să pleci din această lume învrednicit de aceleaşi răsplăţi ca şi mucenicii, fără prigoană, fără foc şi fără biciuiri” (PG 31, 508.18). Prin moaștele lor, Mucenicii au dăruit harul Duhului pe care ei l-au primit de la Dumnezeu. Așa se face că moartea mucenicilor reprezintă pentru Biserică mărturia adevăratei lor iubiri pentru Mântuitorul Hristos şi pentru întreaga creștinătate. Această virtute au practicat-o Sfinții Martiri cu mărinimie și dragoste desăvârșită de Dumnezeu și de oameni. Așadar, Sfinții Biruitori Mucenici sunt plăcuții lui Dumnezeu care și-au dăruit viața pentru adevărul evanghelic. Ei au primit de la Dumnezeu nu numai cununa muceniciei, ci și daruri nenumărate pe care le-au împărtășit celor binecredincioși. De asemenea, mucenicii au întărit credinţa creştinilor în vremuri de prigoană şi au apărat de cei răi pe poporul binecredincios al lui Dumnezeu. Având aceste fapte ale sfinților Mucenici, Biserica noastră a împodobit slujbele cu cântări și rugăciuni, înțelegând că prin cinstirea lor aduce preamărire lui Dumnezeu. Desigur, între aceste acte de cinstire sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe ocupă un loc deosebit în calendarul nostru. Acest plăcut al Domnului Hristos, după cum aflăm din viața lui, este unul dintre creştinii evlavioși și mărturisitori ai dumnezeirii Mântuitorului Hristos.
Dreptmăritori creștini,
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în părţile Capadociei din Asia Mică, dintr-o familie de creştini de neam ales şi cu o frumoasă stare socială. În sânul familiei, el a primit o creştere aleasă şi a fost îndrumat să îmbrăţişeze, ca şi tatăl său, cariera militară. În această misiune el s-a afirmat repede, ajungând tribun şi apoi comis în armata romană. Datorită iscusinței și credincioșiei sale, el a ajuns foarte curând omul de încredere al împăratului, care îl aprecia nu numai pentru calităţile sale de mare strateg, ci şi pentru bogăţia cunoştinţelor sale filosofice acumulate de prin locurile pe unde călătorise cu armata romană. Ajuns la înălțimea ierarhiei militare romane, el s-a arătat a fi un general virtuos și cu multă iubire față de subalternii săi, dragoste ce izvora din învățătura creștină pe care o mărturisea în taină.
Dragostea faţă de Dumnezeu a înscris pe chipul său tânăr şi frumos trăsăturile smereniei, seriozităţii şi compătimirii faţă de cei care erau robiţi de patimi și se închinau idolilor. Cu aceste virtuți Sfântul Gheorghe s-a făcut cunoscut în faţa prigoanei contra creştinilor declanşată de Diocleţian. El se va alătura celor care cinsteau cu credință, nădejde și dragoste pe Mântuitorul Hristos şi îşi dau viaţa pentru El. În acele vremuri de prigoană, Sfântul Gheorghe și-a dovedit dârzenia și conştiinţa sa sinceră de creştin, care-l îndemnau să se împotrivească planurilor împăratului roman de a ucide pe creştini şi a impune cu forța cinstirea idolilor. Ca un viteaz, cum se deja arătase în războaie, Sfântul s-a declarat înaintea împăratului că e creștin și slujitor al adevăratului Dumnezeu. Și pentru că tiranul împărat persecuta și ucidea pe creștinii, frații săi, Sfântul Gheorghe cu îndrăzneală l-a înfruntat pe împăratul necredincioș și pe slujitorii săi, zicând: „până când, o, împărate, şi voi curteni, veţi face război contra creştinilor? Vouă se cade să faceţi pace în toată lumea, dar acum pentru ce iubiţi războiul şi vrajba şi vreţi să vărsaţi sânge sfânt şi drept?”. Cuvintele Sfântului Mucenic l-au înfuriat și mai mult pe păgânul împărat care nu se aştepta să fie mustrat chiar de unul dintre generalii săi cei mai apropiaţi şi îndrăgiţi. În urma acestei mărturisiri, fericitul Gheorghe este întemnițat și supus multor chinuri ca prin aceste dureri să fie determinat să se lepede de credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos. Încercările împăratului și muncile slujitorilor săi au fost zadarnice, căci chinurile la care a fost supus nu l-au clătinat din credința și dragostea lui față de Dumnezeu. Printre cei care priveau la înfricoșătoarele cazne ale Sfântul Gheorghe se afla şi soţia împăratului, Priscia, care văzând credința și răbdarea lui s-a botezat, luând numele de Alexandra. Împreună cu ea a primit botezul şi fiica sa, Valeria, cărora de îndată li s-au tăiat capetele pentru credința lor.
Sfântul Gheorghe a suferit în continuare multe chinuri în închisoare, dar toate acestea nu l-au abătut de la dreapta credinţă, dimpotrivă l-au întărit și mai mult. Mântuitorul Hristos văzând mucenicia lui i-a dat putere să rabde durerile și har în cuvânt înaintea chinuitorilor lui care n-au putut să-i stea împotrivă. Și cu cât era chinuit mai mult, cu atât Sfântul Gheorghe devenea și mai cunoscut oamenilor, care erau atrași de minunile lui și deveneau creștini, sporind numărul mucenicilor. Statornicia în credinţă îl făcea pe fericitul Gheorghe să vorbească înaintea păgânilor: „Cum o să slujesc zeilor care nici nu există, ci sunt plăsmuiți de mintea omenească pentru păcatele lor! Eu mă închin Celui Care a slujit adevărului şi aduc jertfă inima mea pentru cinstirea Lui”. Auzind aceste cuvinte, împăratul Dioclițian l-a declarat hulitor al zeilor şi a poruncit să fie aruncat într-o groapă cu var, din care viteazul mucenic a ieşit nevătămat. Cu toată că împăratul vedea cum Sfântul Gheorghe se arăta biruitor în toate chinurile, totuși rămâne încremenit în păgânătatea lui. Mai mult împăratul încerca să-l ademenească pe purtătorul de chinuri, să-l atragă la credinţa idolatră cu multe promisiuni și cuvinte ademenitoare. Dar toate acestea au fost zadarnice, la toate aceste încercări de a-l convinge să se lepede de credința sa, Sfântul Gheorghe a răspuns cu multă seninătate că slujește numai Celui Care este Împărat și Creator al cerului și al pământului. Astfel, Sfântul Gheorghe s-a dovedit a fi vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos şi nu al zeilor muți și surzi.
Sfântul Gheorghe, stând împotriva împăratului păgân, s-a stârnit o adâncă răutate în inima împăratului. Acesta, văzând cum chinurile nu-l biruiesc pe ostașul Mântuitorului și că suferințele și torturile mai mult îl întăresc și-l fac strălucit înaintea slujitorilor săi a poruncit să i se taie capul. Înainte de a primi moartea martirică, Sfântul Gheorghe s-a rugat mult lui Dumnezeu pentru sine și pentru toți credincioșii care mărturiseau pe Domnul Cel răstignit și înviat. Mai înainte de ziua muceniciei sale, Mântuitorul i s-a arătat în vis, îndemnându-l să nu se teamă de chinuri, ci să îndrăznească în faţa lor că pe toate le va birui cu darul său. Astfel, după ce s-a rugat cu credință și fierbinte dragoste față de călăii săi, şi-a plecat singur capul sub ascuţişul sabiei. După ce i-au tăiat capul, nelegiuiții i-au aruncat trupul în groapa comună a sclavilor ca să fie și mai mult batjocorit. După câteva zile, creștinii au luat fericitele lui moaște şi le-au dus în oraşul Lida din Palestina, unde le-au așezat la mare cinste. În acest loc, mai târziu, a fost construită o biserică nouă în cinstea Sfântului Mare Mucenic, așezând într-însa sfintele sale moaşte pentru cinstirea credincioșilor. La sfintele moaște s-au săvârșit multe minuni în decursul timpurilor, Sfântului Gheorghe vindecând pe credincioși de diferite boli și izbăvind pe cei bântuiți de duhurile necurate care cereau ajutorul său.
Preaiubiți frați și surori,
După cum am văzut, Sfântul Gheorghe a fost adevăratul slujitor al Domnului Hristos care s-a luptat cu multă râvnă împotriva diavolului și a slujitorilor lui. El a făcut parte dintre sfinţii care au găsit plinătatea harică în Dumnezeu, prin viață curată și credință nestrămutată, mărturisită înaintea îngerilor și a oamenilor. Împreună cu toți sfinții și toți credincioșii, Sfântul Gheorghe formează Trupul tainic al Domnului care prin iubire alungă egoismul și lipsa de milostivire pentru cel sărac și lipsit. Sfântul Gheorghe este deci un exemplul de om credincios al Domnului care s-a bucurat de harul învierii Mântuitorului. El a învins definitiv indiferenţa, împietrirea inimii şi ura, deși a fost schingiuit și omorât de oameni. Biruința iubirii lui a pătruns în inimile credincioșilor și a cuprins întreaga lume ca un foc al harului mântuitor. Apoi, fiind învăţător și martir al Bisericii, Sfântul a trăit bucuria Învierii prin biruința iubirii răstignite a Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Gheorghe ne ajută în lupta noastră împotriva ispitelor şi ne sporește dorinţa noastră de pace şi de împăcare cu Tatăl cel Ceresc. Tocmai pentru aceasta biruința Sfântului Gheorghe este pentru noi motiv de putere, pentru a depăşi atâtea forme de indiferenţă şi de împietrire a inimii.
Să-l rugăm pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe să ne ajute să ajungem și noi asemenea lui prin răbdare, smerenie și iubire de Dumnezeu. Ajungând la asemănarea cu Dumnezeu prin credință, fapte bune și lepădare de sine vom avea o iubire puternică şi milostivă, vigilentă şi generoasă, care nu se lasă închisă în ea însăşi şi nu cade în primejdia egoismului și indiferenţei. Fie ca Domnul nostru Iisus Hristos, nădejdea Sfinților Mucenici, să ne binecuvânteze cu har ceresc, iar Sfântul Gheorghe să ne păzească de cel viclean! Amin!
Foto credit: Ziarul Lumina
