Încheierea Întâlnirilor Duhovnicești în Cercul Misionar Nr. 8, din Protoieria Craiova Nord

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și cu purtarea de grijă a preacucernicului părinte protopop Cristian Cojocaru, în ziua de 24 aprilie 2024, la Parohia Ișalnița a avut loc Sfânta Taină a Maslului, în cadrul Cercului Misionar nr. 8. La sfârșitul slujbei, întreaga audiență a putut asculta cântări specifice Postului Mare, dintre care amintim: „Cămara Ta Mântuitorul meu”, glasul al III-lea, fragmente din Prohodul Domnului, „Iată mirele vine”, glasul al VIII-lea, precum și cântări în cinstea Maicii Domnului, interpretate de Grupul Psaltic „Imnos”, condus  de diaconul Andrei Călin, de la Catedrala Mitropolitană „Sfântul M. Mc. Dimitrie” din Craiova.

În încheierea evenimentului, părintele Ioan Iovănel a ținut un cuvânt de învățătură despre importanța Tainei Sfintei Spovedanii în viața creștinului. Odată cu săvârșirea Sfintei Taine la parohia noastră, se încheie și ciclul întâlnirilor duhovnicești din Cercul pastoral nr. 8, așteptând și slăvitul praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. La final, părintele Alexandru Badea a mulțumit preoților și enoriașilor pentru participare.