Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica a VI-a din Postul Sfintelor Paști, a Floriilor (Ioan 12, 1-18)

Evenimente Mesaj
Preaiubiți frați și surori,
În Sfânta Evanghelie din această duminică, Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cu șase zile înainte de Răstignirea Sa, de Pătimirile Sale, de suferințele Sale, S-a apropiat, mergând împreună cu Sfinţii Apostoli la Ierusalim. Mai înainte, cum am văzut din Evanghelia din duminica trecută, Mântuitorul le spusese Sfinţilor Apostoli că vor urca la Ierusalim şi, acolo, Fiul Omului va fi dat la moarte din partea iudeilor, va fi răstignit şi a treia zi va învia. A venit vremea, așadar, ca aceste momente pe care Mântuitorul le-a spus ucenicilor să se împlinească. Deci începând cu Duminica Stâlpărilor, cunoscută sub numele de Duminica Floriilor, intrăm, deja, în Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos. Evident, Duminica ramurilor verzi, a ramurilor de măslin şi de finic, numită astfel în amintirea felului în care Mântuitorul a fost întâmpinat la intrarea în cetatea Ierusalimului, este premergătoare acestei Săptămâni.
Evenimentele premergătoare intrării triumfale a Domnului în Ierusalim au atras atenția unei mulțimi de oameni care au venit să-L vadă pe Mântuitorul Iisus Hristos. Un episod important din aceste zile sfinte îl constituie învierea lui Lazăr. Prietenul Mântuitorului a murit şi a fost înviat ca Sfinţii Apostoli să constate cât de mult îl iubea El pe Lazăr şi cât de mare este puterea Sa dumnezeiască, El fiind cu adevărat Învierea şi Viaţa oamenilor. De asemenea, din dialogul purtat de Mântuitorul Iisus Hristos cu Marta şi cu Maria, surorile lui Lazăr, Apostolii au mai înţeles că învierea lui Lazăr este o prevestire a învierii oamenilor din morţi, că oamenii, în mod sigur, vor putea să învie cu puterea și lucrarea Domnului Iisus Hristos. Părintele Ceresc împlinește aceste făgăduințe întrucât chiar atunci, în faţa mormântului lui Lazăr, Mântuitorul a ridicat ochii la ceruri şi a spus: „Părinte, Îți mulțumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11, 41). Domnul a mulțumit pentru toate Tatălui Ceresc, ca într-o Liturghie. Astfel, El a adus nu numai mulțumire, prin rugăciunile Sale, ci a arătat că El este, cu adevărat, Fiul Tatălui Ceresc Care a venit în lume pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. După această mulțumire, Mântuitorul l-a strigat pe Lazăr: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11, 43). Și îndată mortul de patru zile s-a sculat şi a mers.
După momentul învierii, Lazăr nu se mai desparte de Mântuitorul Hristos. Astfel, Domnul este Cel Care vindecă şi învie morţi. Ca un Împărat al slavei, El este întâmpinat cu ramuri de măslin şi de finic. Ramurile verzi din copac erau aduse numai pentru biruitori şi învingători, pentru împărații şi generalii care veneau de pe câmpurile de luptă. Aceștia trebuiau să treacă pe sub arcul de triumf și să fie primiți cu multe cuvinte de laudă și de cinstire. Mântuitorul Hristos este cinstit încă și mai mult decât împărații, El este preamărit de mulțimile care se strânseseră în jurul Lui, este ovaționat, este lăudat ca un Stăpân al slavei cerești. Prorocul spusese mult înainte despre acest moment emoționant: „Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (Zaharia 9, 9).
Iubiți credincioși și credincioase,
Iată frumuseţea acestei sărbători! Pe de o parte, smerenia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Care vine călare pe mânzul asinei. Pe de altă parte, triumful şi măreţia Împăratului Slavei. Într-adevăr, El Care a luat chip de rob, Se smereşte pentru noi şi ne arată pe de o parte umilinţa, iar, pe de altă parte, Împărăţia, preamărirea, slava cea cerească, pentru că El, de la Naştere, de acolo din ieslea Betleemului, ne-a descoperit această slavă dumnezeiască. Se naşte în ieslea din Betleem, în ieslea animalelor, dar este lăudat de îngeri. Iată cum sărbătoarea de astăzi, a Intrării Sale în Ierusalim, se uneşte cu Dumnezeiescul Praznic al Naşterii. În cele două tablouri Îl vedem pe Împăratul slavei, pe Acela Care Se naşte în ieslea din Betleem şi Care intră în Ierusalim la sfârşitul lucrării Sale mântuitoare, deopotrivă smerit și preamărit de toată creația.
Ca şi astăzi, asinul sau măgarul era un animal mai puţin apreciat, mai puţin lăudat. El avea însă o valoare simbolică pentru întregul Israel. Asinul era animalul care a purtat cele necesare slujirii lui Dumnezeu la ieșirea din Egipt, animalul care, alături de miel, are legătură cu jertfa din Vechiul Testament. Ei bine, pe acest animal neîmblânzit şi nefolosit vreodată de cineva, a venit Mântuitorul în mijlocul poporului Său. El le cere Sfinţilor Apostoli să îi aducă mânzul asinei, acela e pregătit să poarte povară. În această purtare, animalul ne închipuie pe noi, care eram departe de Tatăl Cel Ceresc şi de ascultarea Sa, care am fost aleşi, dintre toate creaturile lui Dumnezeu, ca să purtăm pe Dumnezeu, şi mai mult, să fim purtaţi de Dânsul. În calitatea Sa de Creator al cerului şi al pământului, Domnul nu se poartă pe animal, căci El poartă întreaga creaţie, întrucât întreaga creaţie stă prin El. Dumnezeu este Acela prin Care „toate s-au făcut” şi toate rămân în existenţa lor prin cuvântul Lui cel dătător de viaţă. Prin purtarea Sa de grijă, nimic din viaţa noastră nu rămâne necunoscut, întrucât şi perii capului nostru ne sunt număraţi.
Primul înțeles al Intrării în Ierusalim a Mântuitorului este legat de evenimentul Învierii ca biruință asupra morții lui Lazăr și, deci, preînchipuire a învierii de obște, după cum ne spune troparul sărbătorii. Când mulți dintre iudei au văzut că Domnul Iisus Hristos a înviat un mort de patru zile, au părăsit pe cărturari și pe farisei, pe învățătorii lor tradiționali, și au crezut în Mesia, Cel vestit de proroci, și în puterea Lui dumnezeiască. Alături de aceștia au venit și mulțimi de pelerini care călătoreau spre Ierusalim pentru a serba Paștile iudaic. Însă, pe cât se bucura mulțimea oamenilor simpli, pe atât se tulburau și se întristau mai-marii cărturarilor și ai fariseilor, plini de invidie, pentru că iubirea și admirația mulțimilor față de Iisus creșteau cu fiecare minune, cu fiecare vindecare și, mai ales acum, cu învierea din morți a lui Lazăr. Astfel, iudeii s-au împărțit în două: unii care credeau în Domnul Iisus Hristos și alții care nu credeau în El, Îl invidiau și-L dușmăneau. Aceștia din urmă chiar au hotărât să-L omoare nu numai pe Mântuitorul, ci și pe Lazăr, cel înviat din morți, mărturia evidentă a puterii Lui dumnezeiești. Domnul era urât de dușmanii Săi nu numai pentru învățătura Lui minunată, ci și pentru puterea Lui dumnezeiască, dătătoare de viață. Fiind Învierea și viața, Mântuitorul nostru intră în Ierusalim ca biruitor și Împărat al cerului și al pământului, aclamat de toată suflarea omenească ce-L înconjura cu bucurie mare. El, nu numai că a înviat pe Lazăr, dar, peste puțin timp, învie însuși propriul Său trup din mormânt, arătând că este Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Moartea Lui, deși este o crimă, este prezentată de Sfântul Evanghelist Ioan ca o jertfă de bunăvoie. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos a spus despre acest sacrificiu de Sine: „Eu Îmi pun sufletul, ca iarăși să-l iau. Nimeni nu-l ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi îl pun. Putere am Eu ca să-l pun și putere am iarăși să-l iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10, 17-18). Vedem de aici că Intrarea în Ierusalim a Domnului face parte din planul mântuirii noastre. Tocmai pentru aceasta, Domnul slavei s-a lăsat batjocorit și răstignit de iudei ca să biruiască prin puterea iubirii Sale toate puterile potrivnice. Această iubire fără margini a Mântuitorului este ascunsă în Cruce și se arată în Învierea Sa.
Al doilea element important al acestui praznic al Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalimul pământesc este legat de prefigurarea intrării Sale ca om în Ierusalimul ceresc. Această lucrare se va realiza prin Învierea și prin Înălțarea Domnului la cer. Nu este un lucru de puțină importanță că în noaptea de Paști noi cântăm: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime…”, adică noi preamărim noul Ierusalim în care Domnul Hristos va intra împreună cu tâlharul cel credincios după Înviere. Până la sfârșitul lumii, Ierusalimul ceresc în care a intrat Mântuitorul Hristos Cel răstignit și înviat este prezent în lume prin Biserică. Biserica Ortodoxă este cu adevărat icoana Ierusalimului ceresc. La sfințirea unei biserici noi cântăm aceeași cântare ca la Sfintele Paști: „Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime, că slava Domnului peste tine a strălucit” (Arhieraticon, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1993, p. 150). Ca atare, Intrarea Mântuitorului în Ierusalim privește taina Bisericii, prin care noi intrăm, ca să ajungem în Casa Tatălui Ceresc. Din acest motiv sărbătoarea de astăzi este pe drept cuvânt o intrare în Ierusalimul ceresc, întrucât Biserica ne învață să ne curățim de păcate prin răstignirea poftelor trupului prin post, prin pocăință, prin rugăciune, prin mărturisirea păcatelor și prin împărtășirea cu preacuratele Taine. Așa se face că înțelesurile duhovnicești ale Intrării Domnului în Ierusalim ne îndeamnă să credem în Mântuitorul Iisus Hristos Care ne ajută să biruim moartea și ispita invidiei și a răutății.
Preaiubiți frați și surori,
Sărbătoarea de astăzi este, așadar, a biruinţei şi a bucuriei. Această sfântă sărbătoare are o frumuseţe inegalabilă și o strălucire dumnezeiască. Chiar şi aceia care nu vedeau cu ochi buni pe Mântuitorul Iisus Hristos sunt obligați să accepte că osanalele, cântarea de laudă de pe buzele tuturor, era adresată Împăratului cerului și al pământului, Celui Care a venit să mântuiască neamul omenesc. Chiar și pruncii, care încă nu învățaseră să zică mamă şi tată, rosteau: „Osana! Bine este cuvântat Cel Ce vine întru numele Domnului!” (Ioan 12, 13).
Partea frumoasă a acestei sărbători este dublată și de tristețe. Sfântul Evanghelist Ioan deja a anunțat aceasta prin cuvintele: „cu șase zile înainte de Paști” (Ioan 12, 1). Aceste șase zile sunt cele mai grele din viața pământească a Mântuitorului, sunt zilele suferinței, zilele durerii, pe care Domnul nostru Iisus Hristos trebuia să le pătimească, să le sufere şi apoi să învieze. Deci intrarea în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos este o perioadă de pregătire duhovnicească legată mai direct de Taina Crucii și a Învierii Domnului. În ansamblul ei sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim prevestește Răstignirea și Învierea Mântuitorului Hristos, fiind un Paște anticipat, o arvună a biruinței asupra morții, asupra păcatului, asupra răutății oamenilor, o biruință a iubirii lui Dumnezeu, iubire mai tare decât orice ură și invidie, decât orice trădare și lașitate, decât orice lăcomie de bani și de putere lumească trecătoare.
Dreptmăritori creștini,
Praznicul de astăzi, chiar dacă este unul al bucuriei și veseliei, ne amintește că prin pocăinţă şi prin viaţa curată, trebuie să ne pregătim pentru Sfânta Înviere. Că uneori, preocupați de lucrurile şi grijile lumești, uităm că trebuie să ajungem la Ierusalimul cel ceresc cu Mântuitorul Iisus Hristos. De multe ori, din cauza neatenției şi neglijenței noastre, a obiceiului nostru înclinat spre păcat, şi noi Îl răstignim pe Domnul nostru Iisus Hristos. Ne bucurăm, atunci când ne merge bine în viaţă şi ne întristăm ca şi cum ni s-ar fi luat ceva ce ni se cuvine, atunci când ne merge rău. Uneori, Îl înțepăm şi Îl răstignim pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu faptele noastre rele, Îl tăgăduim înaintea celor cărora ar trebui să le răspundem curajos despre Mântuitorul Iisus Hristos şi despre credinţa noastră. Dacă cei care mergeau cu Mântuitorul s-au bucurat la Intrarea în Ierusalim, aceiaşi, după șase zile aveau să strige: „Răstignește-L”. Deşi în inima lor se bucurau, totuși la scurt timp de la Intrarea Domnului în Ierusalim aveau să se întoarcă total împotriva lui Dumnezeu. Și noi avem din păcate aceleași gesturi şi aceleași slăbiciuni în inimă și în viaţa noastră. Ca să ne corectăm viața noastră și să o curățim de păcate avem nevoie ca săptămâna care vine să o pregătim pentru sufletul nostru şi pentru viaţa noastră. În acest răstimp să ne rugăm mai mult! Să citim mai des din Sfânta Scriptură! Să medităm cu multă umilință la ultimele zile ale Mântuitorului Iisus Hristos! Să venim la Sfânta Biserică unde sunt pregătite Deniile, adică slujbele speciale şi Evangheliile care se citesc în fiecare seară până în noaptea Învierii! Să nu lipsim de la aceste momente ale suferinței şi pătimirii Mântuitorului pentru noi! În felul acesta vom arăta iubirea noastră sinceră faţă de jertfa Mântuitorului Iisus Hristos şi vom primi ca răsplată marea Lui milostivire şi marea Lui dragoste.
Rugăm pe Atotputernicul Dumnezeu să ne poarte şi pe noi spre Ierusalimul cel ceresc, în alaiul de bucurie al sfinților. Vă dorim ca săptămâna aceasta să vă fie plină de linişte sufletească și de smerenie duhovnicească! Avem nevoie de linişte sufletească. Avem nevoie să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos. Să ne adunăm fiecare din locurile noastre, să venim la Biserică şi să-L simțim pe Hristos că suferă, în continuare, pentru noi pe Cruce până la sfârșitul veacurilor. Avem nevoie să arătăm unitate şi dragoste faţă de Crucea şi faţă de jertfa mântuitoare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu să vă răsplătească osteneala, să vă dăruiască tuturor celor care ați participat la această sfântă slujbă și celor care ați cântat la Sfânta Liturghie, sănătate, bucurie, pace şi multă mângâiere sufletească. Amin!
Foto credit: Ioan Popa