În ziua de 27 aprilie 2024, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sf. M. Mc. Dimitrie”, din Craiova, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. Tot în cadrul sfintei slujbe, diaconul Trică Mihnea Ilie a fost hirotonit preot slujitor, pe seama Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Ișalnița, din Protoieria Craiova Nord.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre Sf. Lazăr, așa cum apare consemnat de către Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, în capitolul 11, versetele 1-44, și despre învierea sa: „Sâmbăta de astăzi este închinată Sfântului Lazăr, cel care a fost prietenul Mântuitorului Hristos. El a avut o viață sfântă și s-a înverdnicit de darul lui Dumnezeu, fiind împreună cu îngerii și sfinții în Împărăția Tatălui ceresc. Sf. Ev. Ioan ne vorbește despre Sf. Lazăr, fiind un personaj enigmatic. Lazăr nu este dintre Apostoli, nici dintre Ucenicii Domnului care l-au urmat. Este consemnat că era fratele Martei și al Mariei. Cei trei stăteau în Betania, aproape de Ierusalim. Atunci când Mântuitorul Hristos venea din Iudeea spre Ierusalim, poposea în casa lor. Acești frați erau foarte credincioși și evlavioși. De aceea, învierea lui Lazăr este un semn al puterii lui Dumnezeu și al minunii celei mai mari, a minunii Mântuitorului Hristos. Prin învierea lui Lazăr, Mântuitorul arată că numai El este viața, speranța și nădejdea noastră”.
În a doua parte a predicii, Părintele Mitropolit Irineu a subliniat legătura dintre păcatul adamic și moarte, dar și biruința asupra acesteia prin Învierea Mântuitorului: „Mântuitorul știa că moartea a intrat în firea umană prin greșeala lui Adam. Înainte de a muri, Adam nu era marcat de moarte. Aceasta a intrat în om prin greșeală. Înainte de cdere, omul era curat, sănătos și fără de stricăciune. De aceea Mântuitorul plânge, pentru că știe de unde a căzut omul și unde a ajuns, în stricăciune. Aceasta este semnificația plânsului Mântuitorului Hristos. El plânge pentru Lazăr pentru că vede omenirea cum a ajuns, în ce stadiu de străcăciune a căzut. În noi lucra moartea, fiind introdusă de păcatul lui Adam. Învierea lui Lazăr este așezată cu o săptămână înainte de Învierea Mântuitorului Hristos. Acestea ne pregătesc și pe noi să înțelegem că deși suntem în stricăciune și moarte, așteptăm învierea morților și viața veacului ce va să fie. De aceea, Sâmbăta lui Lazăr este marcată în slujbele noastre de înviere. Învierea lui Lazăr este ca o prefață a Învierii Mântuitorului Hristos”.
