Locul II pe țară și Medalie de aur la disciplina Limba Greacă Veche pentru Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, elevul Bușe Daniel, de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” Craiova, a participat la Olimpiada Națională de Limbi clasice – Latină și Greacă veche, ediția a XXXV-a, în perioada 25 – 28 aprilie, la Timișoara.

Peste 300 de elevi și 120 de profesori au participat la competiție, potrivit presei locale. La festivitatea de deschidere a evenimentului, organizată în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara (UVT) și moderată de inspectorul școlar general al I.S.J. Timiș, Aura Danielescu, a fost prezentă, în calitate de invitat de onoare, și doamna ministru al Educației, Ligia Deca, pentru prima dată la începutul unei etape naționale de olimpiadă școlară, în 2024.

Seminaristul Daniel Bușe, elev în clasa a IX-a, la Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, a obținut Premiul II și Medalie de aur, la disciplina – Limba Greacă veche, sub coordonarea doamnei prof. dr. Maria – Cristina Trușcă.

La final de etapă națională, după o traiectorie abruptă, aș spune ascetică, în aprofundarea limbilor clasice, pe care deuteragoniștii – profesor și elev, o parcurg sinergic, bucuria noastră este deplină, date fiind roadele generoase culese, iată, la capăt de drum. Mulțumim Părintelui nostru Mitropolit Irineu, pentru binecuvântarea și încrederea cu care susține an de an demersul nostru pedagogic, constant, de a crea o elită a studiului Limbii eline, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul, din Craiova”, ne-a transmis d-na Maria – Cristina Trușcă, profesor însoțitor al lotului olimpic.

Pentru mine este prima participare la o olimpiadă națională. Am ales disciplina limba greacă veche pentru că mi s-a părut, încă de la primele ore, foarte interesantă și importantă pentru înțelegerea materiilor teologice, ca limbă sacră a scrierilor sfinte. Pentru a obține performanțe este necesară pasiunea, într-adevăr, dar mai ales, perseverența și efortul personal”, ne-a transmis elevul Bușe Daniel.