Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 28 aprilie a.c., în Duminica Floriilor, Pr. Protoiereu Grigore Vulcănescu, Protoieria Craiova Sud, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba de sfinţire a capelei din Parohia Preajba de Câmp, comuna Malu Mare, judeţul Dolj.
În cuvântul de învăţătură, Părintele Vulcănescu a subliniat importanţa sărbătorii Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos pentru Biserica noastră şi pentru credincioşii pioşi, care, prin post şi rugăciune, aşteaptă să-I urmeze lui Hristos în Săptămâna Pătimirilor, pentru a trăi bucuria deplină în ziua Învierii. Totodată, Părintele Protoiereu i-a înmânat doamnei Adela Gherghe, primarul comunei Malu Mare, Gramata chiriarhală oferită de către Înaltpreasfințitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în semn de mulţumire şi de apreciere pentru susţinerea proiectului de construire a capelei din Parohia Preajba de Câmp, comuna Malu Mare.
La final, credincioşii au primit ramuri de salcie, sfinţite de părinţii slujitori ai acestei parohii: Pr. paroh Stamin Eduard şi Pr. Chimoiu Alin Petrișor.