Taina Sfântului Maslu, săvârșită în parohiile din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în a doua parte a lunii aprilie, în parohiile din Protoieria Craiova Sud au continuat întâlnirile preoților din cercurile pastoral-misionare. În cadrul acestor momente, alături de părintele protoiereu Grigore Vulcănescu, preoții au săvârșit Taina Sfântului Maslu prin rotație la fiecare biserică parohială. De asemenea, cuvântul de învățătură a fost rostit de un preot invitat în mod special. Amintim parohiile care au fost gazdă pentru aceste întâlniri: Parohia Dăbuleni (19 aprilie), Parohia Mântuleasa (24 aprilie), Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” – Craiova (24 aprilie) și Parohia Sf. Ioan Hera – Craiova (26 aprilie). De asemenea, în ziua de 24 aprilie, la invitația, părintelui Pîrvu Claudiu, s-a săvârșit Taina Sf. Maslu și în Paraclisul „Sf. M. Mc. Pantelimon”, din cadrul Spitalului Filantropia, din Craiova.