Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii

Astăzi este sărbătoarea luminată numită „Izvorul Tămăduirii”. Ca praznic ne arată că odată cu Învierea Domnului, sărbătoarea Sfintelor Paşti, Maica durerii devine Maica bucuriei sfinte, care răspândeşte pretutindeni puterea vindecării şi a învierii. Desigur, în acest praznic vorbim despre Izvorul Tămăduirii și despre puterea apei sfințite. Această putere vindecătoare, care vine de la Domnul Iisus Hristos și de la Preasfânta Sa Maică, prin apă, se vede în multe feluri în viața noastră bisericească. Dar astăzi noi o simțim în chip deosebit prin lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care este Izvorul Tămăduirii în viaţa Bisericii. Maica Domnului, prin lucrarea și rugăciunile ei, săvârșește și ea nenumărate minuni cu puterea harului vindecător al Fiului ei, Mântuitorul Hristos. Tocmai de aceea în istoria acestei sărbători a Izvorului Tămăduirii se arată cum la o fântână din Constantinopol s-au săvârșit multe vindecări de bolnavi și de oameni suferinzi, prin intervenția Preacuratei Fecioare Maria. Peste acel izvor, s-a construit o biserică numită „Izvorul Tămăduirii” şi multe minuni s-au săvârşit acolo spre bucuria celor bolnavi şi suferinzi care nu mai aveau speranță de vindecare. Acest izvor ne îndreaptă cu mintea spre Izvorul cel viu al mântuirii noastre, spre Maica Domnului, la care toți creștinii găsesc speranţă, mângâiere şi încurajare. Aceste tămăduiri ne întăresc credința că în Biserica noastră noi simţim puterea harului Domnului Hristos care nu este numai luminătoare sufletelor, ci şi vindecătoare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Desigur, vindecarea sufletelor și trupurilor noastre se săvârșește în primul rând prin Sfintele Taine și apoi prin sfintele ierurgii.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii arată puterea vindecătoare a Mântuitorului Iisus Hristos, numit în cântările acestei sărbători „Izvorul vieţii”. De asemenea, Maica Domnului este numită „Izvor al tămăduirilor” sau „Izvorul purtător de viaţă”. În icoana Izvorului Tămăduirii vedem pe Maica Domnului cu mâinile ridicate la rugăciune, reprezentând Biserica. Stăpâna noastră ține pe pieptul ei pe Domnul Iisus Hristos, El fiind Viaţa Bisericii, Izvorul vieţii. Născându-L pe Fiul lui Dumnezeu, Care este viața noastră, şi Maica Domnului, prin puterea harului primit de la Domnul Hristos, devine izvor purtător de viaţă şi icoana vie a Bisericii. Întreaga Biserică, plină de harul Mântuitorului Hristos, Cel Răstignit şi Înviat, este tămăduitoare. Sfântul Ioan Gură de Aur ne vorbește despre această lucrare a Domnului, zicând: „Dacă ai păcătuit o dată, de zece, de o sută de ori, vino în Biserică, plânge păcatul, cere-ţi iertare şi vindecă sufletul tău, căci Biserica este spital, nu este loc de judecată”. În această lucrare, Biserica este deci spital de vindecare de boli sufleteşti şi trupeşti, iar Maica Domnului, împreună cu toţi sfinţii, sunt rugători pentru cei bolnavi. De la această sărbătoare s-a extins predicarea despre darul vindecărilor la toate duminicile din perioada premergătoare Rusaliilor. Duminicile următoare sunt considerate „duminici ale tămăduirilor şi ale vindecărilor”. Așadar, Sfintele Evanghelii care se citesc la Sfintele Liturghii din aceste duminici amintesc despre puterea Mântuitorului Iisus Hristos de a vindeca pe om de păcate și a-i da vindecarea de bolile sufletești și trupești. În toate aceste istorisiri despre semnele și minunile Domnului se vorbește despre sfințirea elementelor naturii arătând că harul lui Dumnezeu nu stă închis în Biserică, ci sfinţeşte întreaga viaţă a omului şi locul în care el trăiește şi munceşte. La praznicul de astăzi se sfințește apa, elementul cel mai de preț pentru viața noastră. Deci toată creaţia este făcută de Dumnezeu şi vrea ca omul să înveţe ca să mulţumească lui Dumnezeu pentru darurile existenţei sale, pentru sănătate și pentru mântuire. Desigur, noi uităm adesea cât de mare este darul sănătăţii. Numai când nu mai avem sănătatea sufletească sau trupească, ne dăm seama că totuşi sănătatea este un dar, nu un drept, şi că acest dar trebuie păstrat cu sfințenie, îngrijit și sfinţit prin mulțumire și pocăință. De asemenea, trebuie să mulţumim lui Dumnezeu pentru el și să fim recunoscători pentru că ne dă viață și timp pentru pocăință. Din cauza păcatelor noastre ne îmbolnăvim grav, dar datorită rugăciunilor Maicii Domnului și spovedaniei păcatelor noastre, recăpătăm sănătatea. Dacă încă nu am primit vindecarea pe care am cerut-o de la Dumnezeu, să ne rugăm în continuare Maicii Domnului cu și mai multă stăruință și evlavie. Dumnezeu vrea vindecarea omului, de aceea, ne-a dăruit pe Preacurata Sa Maică rugătoare și mijlocitoare pentru noi înaintea Preasfintei Treimi. Dumnezeu vrea să ne vindece, noi însă trebuie să căutăm vindecarea, nu trebuie să cădem în deznădejde. Când minunile se săvârşesc în mod direct de către Dumnezeu, sau prin intermediul apei sfinţite, sau al untdelemnului sfinţit la Sfântul Maslu, atunci noi simţim mai mult că Mântuitorul Hristos este Izvorul Tămăduirilor, că Maica Domnului este „fântâna tămăduirilor”. Deci este foarte important pentru noi să transformăm boala trupească într-o însănătoşire sufletească, într-o sfinţire a vieţii, şi apoi să căutăm însănătoşirea trupească. Este adevărat că în acest proces de vindecare Mântuitorul Hristos este „Izvorul Tămăduirilor”, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, Preacurata Sa Maică este și ea Izvor de vindecare. De aceea, o numim şi pe ea „Izvorul Tămăduirii”.

Maica Domnului, încă din vremea Mântuitorului Hristos și a Sfinților Apostoli, s-a bucurat de o cinstire deosebită în Biserica noastră Ortodoxă. Ea a fost mărturisită de toată obștea creştină și socotită ca fiind cea dintâi rugătoare şi mijlocitoare înaintea Preasfintei Treimi pentru toată lumea și pentru toată creația lui Dumnezeu. Pictorii se inspiră din cea mai înaltă frumuseţe, pentru ca s-o zugrăvească şi îngenunchează când îi pictează faţa. Poeţii îi dedică cele mai adânci şi mai sublime versuri. Oratorii şi scriitorii bisericeşti, precum şi Sfinţii Părinţi, în scrierile şi cuvântările lor, se întrec spre a-i împleti cele mai frumoase cununi de laudă. Popoarele, ţările, oraşele, cetele călugăreşti, familiile creştine, credincioşii o aleg ocrotitoare a lor pe aceea care este „plină de har” şi „binecuvântată între femei”. Și noi o iubim pe Maica Sfântă, conştienţi că, în taina plină de bucurie a nașterii Fiului ei, noi, fiii ei, aflăm izvorul binecuvântării şi al speranţei noastre. Poporul român, care s-a născut creştin, aduce înaintea Maicii Domnului sfinte închinăciuni de recunoştinţă, pentru felul în care ea a lucrat pentru neamul nostru ortodox. Toți credincioșii, de la cei mici și până la cei mari, simt în Preacurata Fecioară o adevărată Maică milostivă și grabnic ajutătoare. Înaintea ei se pleacă căpeteniile, domniile și tot neamul omenesc. Înaintea ei, toți oamenii pot să-şi plângă durerea şi să-şi spună toată nevoia şi necazul. Ea este mana duhovnicească cu care s-a hrănit neamul nostru. Toată suflarea o laudă, plecându-se înaintea ei: munţii, marea, luna, stelele, chiar şi pruncii. Înaintea ei, se apleacă vântul, păsările și întreg pământul. Ea este Maica Ziditorului, dar ştie să se coboare, unde alţii nu coboară. Ea știe ca să ridice pe cei căzuți la Fiul ei și să-i facă statornici în iubire. Ea știe să rămână prietenă cu cel care crede că-i uitat și disprețuit de toți. Ea știe să șoptească vorbe de încurajare celui întristat și descurajat de cei apropiați. Mireasma ei ne cheamă spre Raiul pierdut de strămoșii noștri, Adam și Eva. Bunătatea ei este atât de mare, încât n-are margini, nici hotare în lumea aceasta și nici în lumea de dincolo. Ea priveşte cu durere la mulţimea celor păcătoşi, la tinerii amăgiţi şi ignorați de societatea actuală, la adulţii deveniţi sclavi ai egoismului şi ai urii, la credincioșii noștri deveniţi căldicei din cauza indiferenţei şi a necredinţei, şi tuturor le spune: „Eu sunt Mama speranţei voastre!”. Cu mâinile sale preasfinte și neprihănite adună toate suferinţele omenirii şi le prezintă Fiul ei dulce, ca Acesta să coboare asupra lumii nemăsurata Sa iubire și îndurare. Binecuvântată să fie Preasfânta Fecioară Maria al cărei pântece curat s-a făcut mai desfătat decât cerurile! Preamărit să fie Fiul ei biruitor, Care a rânduit-o pe dânsa Născătoarea de Dumnezeu ca Mamă bună şi iubitoare a tuturor creştinilor! Nimic nu este mai bineplăcut în vremea aceasta după Sfintele Paști, ca să ne bucurăm că Domnul a înviat din morți și a făcut-o pe Preacurata Sa Maică Izvorul tămăduirilor. Stăpâna noastră este adevărata Apărătoare a creștinilor în nevoi şi o adevărată comoară de binefaceri. De aceea noi îi cântă: „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri aducem noi robii tăi. Ca una ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”. Cu adevărat Împărăteasa noastră este izvor de apă vie, care vindecă bolile cele cumplite ale sufletelor şi ale trupurilor. Ea spală sufletele noastre cu atingerea ei de noi, pentru că a născut Izvorul Vieții, pe Fiul ei Mântuitorul Iisus Hristos, Căruia I Se cuvin slava și închinăciunea cu Tatăl și cu Duhul în vecii vecilor! Amin!