Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica a II-a după Sfintele Paști, a Sfântului Apostol Toma (Ioan 20, 19-31)

În această duminică am ascultat la Sfânta Evanghelie cele relatate de Sfântul Evanghelist Ioan referitoare la arătările Domnului nostru Iisus Hristos, după ce a înviat din morţi. Prima arătare s-a petrecut imediat după Înviere. În seara zilei Învierii Sale, Mântuitorul Iisus Hristos a intrat prin ușile încuiate în casa în care se aflau ucenicii Săi adunați de frica iudeilor, a stat în mijlocul lor și le-a zis: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit și Eu pe voi. Şi zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, ținute vor fi” (Ioan 20, 21-22). În urma acestei teofanii a Domnului, imediat după Înviere, unul dintre Apostolii Săi, Toma, nu era acolo. Când Domnul a plecat şi Toma s-a reîntors, toţi ceilalţi Apostoli i-au mărturisit că au văzut pe Domnul. El însă a răspuns cu îndoială: „Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). La o săptămână distanță, după prima arătare, Mântuitorul Hristos a revenit iarăși în mijlocul Sfinţilor Apostoli, de faţă fiind, de data aceasta, şi Sfântul Toma. Domnul și, de această dată, i-a salutat, zicând: „Pace vouă!” (Ioan 20, 26). După acest salut, Mântuitorul S-a adresat direct Sfântului Apostol Toma: „Adu degetul tău încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios” (Ioan 20, 27). Din aceste cuvinte, Mântuitorul a dovedit că este Dumnezeu cunoscătorul inimilor și al gândurilor. El știe toate despre noi încă înainte ca noi să ne naștem și cunoaște toate câte săvârșim. Apostolul Toma a rămas uimit şi, surprins de această cunoaștere, și încredințat de Învierea Stăpânului a răspuns: „Domnul şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28). Auzind aceste cuvinte Domnul Iisus i-a spus: „Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29).

Învierea Domnului este cea mai mare minune, iar cei care trebuiau să vorbească primii despre Înviere erau Apostolii Domnului. Cei aleși de Mântuitorul au fost cei chemaţi să ducă cuvântul lui Dumnezeu în toată lumea. Pentru această misiune Mântuitorul Cel înviat i-a pregătit și i-a încredințat că El este Fiul lui Dumnezeu și că a înviat cu adevărat din morți. Fiul lui Dumnezeu a dorit ca Apostolii Săi să creadă și să propovăduiască la toate neamurile credința în Împărăția Cerurilor, după ce vor dobândi credința în Învierea Sa. Deci Domnul a vrut ca Învierea Sa să fie certificată printr-o probă directă, concretă, pe care numai Apostolii o puteau aduce ca adevăr în fața lumii. Între Sfinții Apostoli, Sfântul Apostol Toma este cel care crede în Înviere, dar a dorit să dovedească tuturor că Învierea este reală, el punându-se în această situație de „necredincios”. Când Toma a atins coasta Mântuitorului Cel înviat din morți, el a pipăit osul dumnezeirii Sale. El a mărturisit în felul acesta atât Învierea Lui, cât și dumnezeirea Lui. El a pipăit un trup văzut și a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut, prezent în trupul Său omenesc înviat.

Prin cuvintele „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!”, Domnul Iisus Hristos a fericit pe cei care nu L-au văzut înviat cu ochii trupului, dar au crezut în Învierea Lui. Din aceste cuvinte înțelegem că adevărata credință nu se bazează pe o vedere fizică, trupească, și nu trece, imperativ, prin simțuri, ci este o vedere spirituală, o cunoaștere a realităților duhovnicești nevăzute și netrecătoare. Cei care au primit darul credinței de la Dumnezeu sunt fericiți de Mântuitorul Iisus Hristos întrucât sunt posesorii puterii sau capacității dumnezeiești de a cunoaște realitățile nevăzute, de a vedea pe Dumnezeu dincolo de cele pământești. Sfântul Apostol Pavel spune despre această vedere: „Cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice” (2 Corinteni 4, 18), deoarece Dumnezeu, fiind netrecător și nemărginit, nu poate fi văzut cu ochii trupești. Însă sufletul luminat de harul divin poate vedea prin credință și prin curățirea inimii pe Dumnezeu dincolo de cele pământești. Numai cel care crede în Mântuitorul Hristos are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci se va muta de la moarte la viață. Despre această credință ne spune explicit Sfântul Ioan Evanghelistul: „acestea s-au scris ca să credeți că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în numele Lui” (Ioan 20, 31). Deci, cel care crede în Mântuitorul Hristos și în Învierea Lui moștenește viața veșnică.

Sfântul Ioan Evanghelistul ne mai spune că Mântuitorul Hristos, după ce a vorbit cu Apostolul Său Toma, i-a arătat mâinile, picioarele şi coasta Sa. Acest moment s-a petrecut imediat după Răstignirea şi Învierea Lui din morți. Evanghelistul nu ne-a relatat despre rana Sa, ci despre semnul Său, vrând să ne demonstreze că firea Sa umană a depășit prin Înviere caracteristicile stării obișnuite. În pictura noastră ortodoxă, Mântuitorul nu este înfățișat cu rănile deschise, cu sânge și vânătăi, toate acestea fiind transfigurate și îndumnezeite. Cu toate acestea, semnele au rămas reale pe trupul Său, adeverind că este Om adevărat și Dumnezeu adevărat. Prin urmare, aceste semne erau reale, dar înduhovnicite, spiritualizate.

Chemarea adresată Sfântului Apostol Toma de a pipăi coasta şi mâinile Domnului ne arată că noi, prin Sfânta Euharistie, Îl pipăim pe Mântuitorul Hristos mâncând Trupul şi bând Sângele Său. Ni s-au dat aceste daruri de viaţă dătătoare prin mâna episcopului sau a preotului, cel care aduce jertfă Trupul și Sângele Mântuitorului. Deci cel care săvârșește Sfânta Liturghie aminteşte când face proscomidia că: „unul din ostași cu sulița a împuns coasta Lui și îndată a ieșit sânge și apă” (Ioan 19, 34).

Coasta Mântuitorului nu este doar izvor al vieții, ci și temei al comuniunii noastre bisericești. Sfântul Ioan Gură de Aur spune lămuritor: „după cum altă dată Dumnezeu a extras o coastă a lui Adam pentru a forma femeia, tot astfel Mântuitorul Hristos a dat sângele şi apa din coasta Sa pentru a forma Biserica. Şi după cum atunci acea extragere s-a făcut în extazul somnului lui Adam, tot astfel ne-a dat sângele şi apa la capătul morţii Sale. Mai întâi apa şi apoi sângele. Şi moartea n-a fost decât ceea ce altă dată a fost şi extazul, pentru ca tu să înţelegi că de acum moartea nu mai este decât un somn” (SF. IOAN GURĂ DE AUR, „Cateheze baptismale”, traducere de Marcel Hanghes, Sibiu, Editura Oastea Domnului, 2003, p. 91).

Evanghelia din această Duminică scoate în evidență că virtuțile credinței și iubirii sunt un dar al lui Dumnezeu care trebuie permanent lucrat. Dumnezeu dăruiește tuturor oamenilor acest dar, pentru că dorește că „toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). Omul, fiind creat de Dumnezeu, are în sine taina legăturii sale cu Dumnezeu, ca dat personal, rațional și afectiv. Cu toate acestea, nu toți oamenii se străduiesc să desăvârșească această dăruire divină din firea lor. Mulți oameni nu cred în Dumnezeu și nu vor să stea în comuniune cu El prin iubire. Cei care cred, însă, în Dumnezeu și-L mărturisesc ca fiind Făcătorul cerului și al pământului, intră în comuniune cu El prin rugăciune și prin fapte bune. Acești plăcuți ai lui Dumnezeu primesc ca răsplată încă din lumea aceasta bucuria cea negrăită a Împărăției Cerurilor. Trecând din viața aceasta, acești binecredincioși vor fi fericiți de Dumnezeu Tatăl prin moștenirea fericirii veșnice în ceruri.

Noi credem, așadar, că Mântuitorul Hristos a înviat, mai ales că Sfinții Apostoli ne-au propovăduit Evanghelia Domnului Iisus Hristos au văzut cu ochii lor trupești pe Cel răstignit și înviat. La început, credința vine din ascultarea cuvântului Evangheliei, apoi ea se confirmă și se luminează prin bucuria prezenței Domnului Hristos Cel înviat în sufletul celui care crede în El. La Sfânta Liturghie noi facem această legătură dintre citirea Sfintei Evanghelii și mărturisirea credinței noastre. Noi am învățat aceste adevăruri de la Sfinții Apostoli și de la femeile mironosițe, cei care au propovăduit Învierea Domnului. Apostolii Domnului au primit acest testament al Domnului de a mărturisi cuvântul lui Dumnezeu la toate popoarele. Prin urmare, credința lor izvorâtă din ascultarea și primirea Evangheliei Învierii a fost confirmată de întâlnirea lor cu Însuși Mântuitorul Iisus Hristos Cel înviat. De atunci și până astăzi credința și evlavia lor se trăiesc în viața Bisericii noastre. Datorită acestei credințe vedem și simțim prezența efectivă a Mântuitorului Hristos. Evanghelia de astăzi prezintă nu numai dovada Învierii, ci oferă certitudini necesare celor care se îndoiau sau nu înțelegeau acest eveniment. Așadar, credința Sfântului Toma, care L-a văzut pe Domnul cu ochii lui trupești, luminează și întărește și credința noastră. Având această credință și noi nădăjduim să-L vedem pe Domnul slavei în evlavie și iubire, devenind astfel și noi vestitori și mărturisitori ai iubirii Lui. Hristos a înviat!