Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Sfinților întocmai cu Apostolii Împărați Constantin și Elena – 21 Mai

Evenimente Mesaj
Iubiți credincioși și credincioase,
Sfinții Împărați Constantin și Elena, pe care îi prăznuim astăzi, au trăit la începutul veacului al IV-lea. Sfântul Constantin a fost împărat al Imperiului Roman, iar mama sa, Elena, a fost împărăteasă, fiind soția lui Constanțiu Clor, mare general și comandant de oști. În acea vreme, Imperiul Roman era condus de doi împărați păgâni, unul în Apus, cu capitala la Roma, iar altul în Orient, cu capitala în cetatea Nicomidiei din Asia Mică. În anul 306, murind tatăl Sfântului Constantin, o parte din armata romană l-a ales ca guvernator al Galiei, partea de Apus a Imperiului. Sfântul Constantin n-a împărățit peste toate ținuturile stăpânite de tatăl său, din cauza lui Maxențiu, care s-a instalat ca împărat la Roma. Acest Maxențiu era un conducător păgân nemilos și aspru, aducând multă suferință locuitorilor Romei, încât romanii l-au chemat pe Sfântul Constantin să le vină în ajutor. Astfel, în anul 312 fericitul Constantin a declarat război lui Maxențiu și oamenilor lui. Maxențiu avea o mare armată mult mai numeroasă decât a Sfântului Constantin. Conștient de superioritatea militară a adversarului său, Sfântul s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute să biruiască pe Maxențiu. Pe când se ruga, fericitul a avut o minunată vedenie și o arătare dumnezeiască pe cer. Istoricul Eusebiu povestește că împăratul Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă cu inscripția latină „in hoc signo vinces”, adică prin acest semn vei învinge. Vedenia l-a impresionat foarte mult, astfel că din acel moment s-a și gândit ce poate să fie acest semn și ce voia să semnifice. În noaptea următoare, împăratul Constantin a avut din nou o altă vedenie de la Dumnezeu. În aceasta i S-a arătat Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, poruncindu-i să facă steaguri cu semnul Sfintei Cruci pe ele și să le poarte în războiul care le stătea înainte. Deci sculându-se din somn, Constantin a povestit această descoperire dumnezeiască generalilor săi. Cu toții au hotărât să cheme meșterii și să pună pe armele lor semnul Crucii pe care-l văzuse în vedenie și în vis. A mai confecționat și un steag cu semnul Sfintei Cruci pe care l-a așezat în fruntea oastei sale în așa fel să fie văzut de mii de soldați. Fiind deci lămurit în vis despre semnificația Sfintei Cruci și despre rolul ei în lucrarea mântuirii noastre, împăratul Constantin a dat ordin ca toți soldații să coasă pe hainele lor militare semnul dumnezeieștii Cruci și așa să intre în luptă. Cu această oaste mică la număr dar foarte vitează, Sfântul Constantin a pornit spre Roma împotriva lui Maxențiu adversarul său. În lupta care s-a dat pe fluviul Tibru, Sfântul Constantin a ieșit biruitor, Maxențiu murind înecat în timpul luptei.
Dreptmăritori creștini,
Biruința militară a Sfântului Constantin a venit prin puterea lui Dumnezeu și sub ocrotirea Sfintei Cruci. Pentru realizarea acestui fapt istoric împăratul Constantin a avut chemare directă de la Dumnezeu, asemenea Sfântului Apostol Pavel. Căci după cum fericitul Pavel înainte era prigonitor al creștinilor și prin convertire în fața porților Damascului a devenit cel mai mare propovăduitor al Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos, tot așa și Constantin cel Mare a devenit prin chemarea Mântuitorului Iisus Hristos protector al creștinilor. Sfântul Constantin cel Mare nu era doar îngăduitor față de creștini, cum era tatăl său, Constanțiu Clor, ci el, văzând pe cer semnul Crucii și simțind ajutorul dăruit lui de Însuși Domnul Hristos în bătălia de lângă Roma – când a învins pe împăratul Maxențiu – a început să iubească pe creștini și să-i ajute, nu doar să-i libereze din temnițele imperiului unde erau închiși pentru credința lor în Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta, Biserica l-a așezat la loc de cinste între sfinții lui Dumnezeu, fiind lăudat împreună cu dumnezeieștii apostoli și sfinții ierarhi. Pentru a sublinia și mai bine aceste motive de cinstire, Sfinții Părinți au fixat să se cinstească la Sfânta Liturghie la apostolul sărbătorii despre convertirea Sfântului Pavel pe drumul Damascului, iar la Sfânta Evanghelie să se citească Evanghelia care de obicei se zice atunci când se face pomenirea unui Sfânt Episcop. Deci Sfânta noastră Biserică, în mod voit a ales ca lectură a Evangheliei pentru astăzi un text care se referă la păstorii duhovnicești ai credincioșilor pentru că prin grija manifestată față de Biserică, prin tot ceea ce a făcut el construind biserici și ajutând Biserica întreagă din Imperiul Roman a devenit ca un păstor al turmei Mântuitorului Hristos. De aceea, Sfântul Constantin iubea să se intituleze episcopul din afara cetății, adică din exterior. În interiorul cetății erau episcopii sfințiți ca păstori de suflete, iar în afară era Sfântul Constantin întrucât el purta de grijă tuturor creştinilor. Iubind Biserica Mântuitorului Hristos, Sfântul Constantin s-a luptat pentru unitatea creștinilor respingând pe eretici și schismatici.
Preaiubiți frați și surori,
Victoria Sfântului Împărat Constantin împotriva păgânilor a însemnat triumful creștinismului și eliberarea celor care au fost închiși pentru credința lor. Desigur, Sfântul a avut și față de celelalte credințe o atitudine binevoitoare, fără să persecute pe păgânii încă neconvertiți la creștinism. El proceda pentru pacea Bisericii cu multă înțelepciune și credință în Mântuitorul Hristos. În tot timpul domniei sale, el a păstrat credința și mărturisirea ortodoxă devenind creștin în anul 337, când a primit botezul ortodox în Nicomidia, de la episcopul Eusebiu al Cezareei. Având o convingere că Mântuitorul Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din Preasfânta Fecioară Maria, S-a răstignit și a înviat pentru mântuirea lumii, fericitul Constantin a constituit o răscruce în istoria Bisericii creștine, atât prin măsurile drepte pentru toți supușii săi, cât și pentru legiuirile date în favoarea credinței creștine. Sfântul Constantin a acordat Bisericii puterea de a elibera pe sclavi și dreptul de a judeca după Sfânta Evanghelie pe cei care nu doreau să fie judecați după legile romane. Tot Sfântul Constantin a legiferat ca ziua de duminică să fie zi de repaus pentru întreg Imperiul Roman. A oprit, de asemenea, pedeapsa cu moartea prin răstignire a celor vinovați. Cea mai mare realizare a Sfântului Împărat rămâne mutarea capitalei de la Roma la Constantinopol. Această hotărâre a luat-o ca să înlesnească și mai mult răspândirea creștinismului. Această cetate capitală îi va purta și numele de Constantinopol, astăzi fiind sediul Patriarhiei Ortodoxe de Răsărit. În acest oraș, Sfântul Împărat a înlesnit zidirea unor biserici creștine și a multor mănăstiri.
Fraților și surorilor,
Sfântul Constantin a fost mai mult decât eliberator al creștinilor, ci și un mare luptător împotriva celor care tulburau liniștea imperiului său. În anul 313, el a făcut o schimbare radicală în viața Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos, a dat libertate creștinilor. Atunci s-au întors din exil mai mulți episcopi, au fost redate bisericilor averile confiscate în timpul persecuțiilor. El nu a rămas doar un om al eliberării creștinilor din persecuție, ci a început să ajute Biserica, încât episcopii au fost chemați să ocupe posturi importante pentru că erau cinstiți și drepți în atitudinile lor. Îndemnat de mama sa, Elena, a început să ajute pe creștinii din tot imperiul în diferite forme. Unele edificii imperiale, săli mari de judecată, au fost donate Bisericii pentru comunitățile creștine care aveau nevoie urgentă de spațiu unde să săvârșească Sfânta Liturghie. Un lucru foarte important este legat de grija împăratului Constantin pentru organizarea Primului Sinod Ecumenic (325) și respectul arătat episcopilor care au participat la această întrunire. Arătând mare interes pentru credința cea adevărată atacată de eretici, Sfântul Împărat a prezidat el însuși ședința de deschidere și de închidere a acestui mare conciliu. Din respect față de cei prezenți, episcopi sfinți și dintre ei mari mărturisitori ai credinței în vremurile de prigoană, Împăratul a vorbit în picioare, nu ca de obicei, cum vorbeau împărații șezând pe tron. A făcut aceasta din venerație față de episcopii care au fost persecutați și închiși în temnițele romane pentru mărturisirea Domnului nostru Iisus Hristos. Dintre Sfinții episcopi participanți la Sinod unii aveau un ochi scos, alții aveau o mână tăiată, purtau semnele persecuției împăraților romani păgâni în trupul lor. Acest Sinod, organizat de Sfântul Împărat Constantin, a condamnat învățătura vrăjmașă a lui Arie ereticul și arianismul. Sfinții Părinți de la Niceea, deci, au formulat primele șapte articole din Simbolul de Credință. Prin toate aceste fapte vrednice de cinstea sa imperială Sfântul s-a învrednicit, pe drept cuvânt, să fie numit Constantin cel Mare. Încă din vremea sa și la scurt timp după trecerea sa în Împărăția Mântuitorului Iisus Hristos, Biserica noastră Ortodoxă l-a declarat sfânt fiind cinstit întocmai cu Apostolii. Sfântul Constantin a vrut prin acest Sinod de la Niceea să păstreze unitatea Bisericii și deodată cu unitatea Bisericii să păstreze și unitatea imperiului.
Iubitori de Hristos credincioși și credincioase,
În toate acțiunile sale, Sfântul Împărat Constantin a fost susținut și ajutat de mama sa, Împărăteasa Elena. De numele acestei Sfinte este legată aflarea Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Din îndemnul ei și cu ajutorul istoricului bisericesc Eusebiu de Cezareea s-au făcut cercetări amănunțite, s-a dărâmat templul păgân ce se zidise după răstignirea Mântuitorului pe muntele Golgota. Sub temelia acestui templu păgân s-a aflat, păstrat neatins de vreme, Sfântul Mormânt al Domnului, săpat în stânca de lângă locul Căpățânii. După alte săpături, au fost găsite și cele trei cruci de lemn de cedru, una a Mântuitorului și celelalte două ale celor doi tâlhari. După ce a fost identificată crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru, printr-o înviere miraculoasă a unui mort atins de ea, Sfânta Cruce a fost înălțată în văzul tuturor ca pe un stindard de mare preț de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului. Acest eveniment se petrecea în ziua de 14 septembrie anul 335, după care prețiosul lemn a fost așezat cu evlavie în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. După această aflare a Sfintei Cruci, fericita Elena a înălțat biserici pentru închinarea credincioșilor ortodocși, înzestrându-le cu tot ce era necesar pentru viața bisericească.
Deci Sfânta Elena, mama Sfântului Constantin, a dat lumină din lumina sufletului ei de mamă creştină şi a dăruit-o fiului ei Constantin ca să crească vlăstar vrednic, ramură de finic în casa lui Dumnezeu. De aceea n-a fost încununat numai marele Constantin, căruia i s-a arătat pe cer semnul biruitor al Sfintei Cruci şi Hristos Însuşi, ci şi Sfânta sa mamă, care cu grijă sfântă, l-a pregătit, l-a ajutat să-şi împlinească misiunea sa faţă de Dumnezeu în lume.
Iubiți credincioși și credincioase,
Strămoșii noștri daco-romani au fost ajutați în chip deosebit de Sfinții Constantin cel Mare și mama sa, Elena. Sfântul Constantin cel Mare l-a întâlnit la Sinodul din 325 de la Niceea pe Episcopul Teofil al Goției, adică al Daciei, l-a ajutat să continue lucrarea sa misionară de încreștinare a populației dintr-o regiune apropiată de locul nașterii sale. Tot pentru zona în care s-a născut și de unde era de obârșie și mama sa Elena, Sfântul Constantin cel Mare a zidit biserici în Oltenia, i-a ajutat pe creștinii de acolo și a recucerit Dacia după abandonarea ei de către Împăratul Aurelian. De aceea, apar patru figuri de daci pe Arcul de triumf de la Roma, iar Constantin cel Mare poartă și numele de Maximus Dacicus, adică cel care a recucerit Dacia și a devenit cel mai mare protector al dacilor. Deci Sfinții Împărați Constantin și Elena au fost binefăcători ai întregii creștinătăți și în mod deosebit ai creștinilor de pe teritoriul țării noastre. Sfinții Împărați erau foarte aproape sufletește de teritoriul țării noastre, fiindcă Sfântul Constantin s-a născut în sudul Dunării, într-o provincie locuită de strămoșii noștri daci. Făcând o înțelegere cu Liciniu, împăratul de Răsărit, Sfântul Constantin a cerut o parte din Peninsula Balcanică, zona sa natală. În aceste locuri a construit un pod peste Dunăre la Sucidava și apoi a ajutat Banatul, Oltenia și Muntenia să se creștineze. A creștinat nu numai pe geți și pe daci, ci și pe goți, care veniseră între timp pe acest teritoriu.
Dreptmăritori creștini,
Sfinții Împărați Costantin și Elena au fost cinstiți de Biserică deoarece au știut să pună puterea în serviciul adevărului și al bunătății. În tot ceea ce au întreprins ei și-au recunoscut puterea ca fiind o datorie a slujirii față de Dumnezeu și față de oameni. Datorită acestui fapt, Biserica i-a cinstit ca pe unii care sunt întocmai cu apostolii, considerându-i modele de sfințenie și de viață închinată lui Dumnezeu și oamenilor. Biserica noastră pomenește cu laude pe împăratul Constantin și pe Maica sa Elena, ale căror chipuri le găsim zugrăvite în toate bisericile creștine ortodoxe din Oltenia și din țară. Sfântul Constantin este cel care a realizat în ființa sa chipul lui Dumnezeu prin har, prin tot ce a lucrat şi a înfăptuit până la asemănarea cu El. El a întruchipat omul voit de Dumnezeu, omul care face ce este bun şi de folos şi care nu se lasă stăpânit de patimi şi lucruri dăunătoare. Tocmai de aceea, pe sfinţii de Dumnezeu încununaţi Constantin şi Elena, Biserica noastră îi mai numeşte şi „întocmai cu Apostolii mari împăraţi”. Aceasta pentru că amândoi au întărit cu cuvântul şi cu fapta lor credinţa cea adevărată, sprijinind Biserica, în misiunea ei mântuitoare în lume. Ei au fost așezaţi în ceruri de Domnul slavei „întocmai cu Apostolii” trecând la cele veșnice în Duminica Rusaliilor. Sfântul Constantin îşi dă obştescul sfârşit în Nicomidia şi slăvitul lui trup este aşezat în biserica Sfinţilor Apostoli. Sfânta Elena moare în anul 336 şi a fost înmormântată în mărita cetate a Constantinopolului. Deci sălășluindu-se împreună cu îngerii, Sfinții Constantin și Elena ne împărtășesc harul lor primit de la Duhul Sfânt și ne învață să cinstim cu multă râvnă Sfânta Cruce a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, prin care ne-a venit mântuirea la toată lumea. Și așa cum ei au învins pe vrăjmașii credinței și noi vom birui cu puterea ei alungând toate săgețile înveninate ale diavolului. Sfinţilor Constantin și Elena, prăznuiţi astăzi, să le zicem din adâncul inimii noastre: „Bucură-te Constantine, că lui Pavel ai râvnit şi Crucea Domnului Hristos ai ridicat, arătând-o lumii; Bucură-te Elena, lauda împărăteselor, căci cu fapte dumnezeieşti ţi-ai zidit inima ta, biserică lui Dumnezeu şi biserici sfinţite ai ridicat”! Așadar, să-i chemăm cu ardoare și râvnă dumnezeiască pe acești Sfinți ai neamului nostru în ajutor, rugându-i să mijlocească la Bunul Dumnezeu pentru ocrotirea sfintei noastre Biserici, pentru o viață creștinească mai bună, pentru liniștea și pacea întregii lumi și pentru mântuirea sufletelor noastre, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin!
Icoană – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena ‒ Athanasie zugrav, 1699, Inv. 11 791/ i 448, Muzeul Național de Artă al României