Hramul bisericii și procesiune în Parohia Grecești, din Protoieria Craiova Nord, județul Dolj

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și cu purtarea de grijă a Preacucernicului Părinte Protoiereu Emilian Cimpoieru de la Protoieria Craiova Nord, în zilele de 18-21 mai 2024, Parohia Grecești s-a îmbrăcat în haină de sărbătoare, cu ocazia hramului acestei comunități, ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Prin implicarea părintelui paroh Popa Marcel Mugurel, au poposit în această parohie fragmente din moaștele Sfântului Cuv. Irodion, numit ,,Luceafărul de la Lainici”.

Evenimentele au început în seara zilei de 18 mai cu primirea de către un sobor de preoți a raclei cu Sfintele Moaște. Seara, a continuat cu săvârșirea Slujbei Vecerniei unită cu Litia. Duminică, 19 mai, Sfintele Moaște au fost purtate în procesiune pe străzile  comunei,  prilej  în care mulțime de credincioși le-au sărutat cu evlavie. La procesiune au participat preoții de la parohiile din zonă.

În ziua de cinstirea a „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, în Biserica parohială a  fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți. Au fost prezenți o mulțime mare de credincioși, autoritățile locale și  elevii Școlii Gimnaziale Grecești care s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Totul s-a încheiat cu o agapă frățească la care au participat toți cei prezenți.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Sfântului Irodion, zilele acestea, cu ocazia hramului,  Parohia noastră a fost cuprinsă de o mare bucurie și binecuvântare. Aducerea Sfintelelor Moaște de la Parohia Ișalnița a reprezentat un moment unic în comunitatea nostră. Mulțimea de credincioși prezenți în aceste zile a simțit o mângâiere sufletească și o liniște în preajma raclei cu Sfintele Moaște. Dăm slava lui Dumnezeu pentru toate și Îl rugăm pe Sfântul Irodion să mijlocească la Tronul Preasfintei Treimi pentru toți cei care I s-au închinat. Mulțumim Preacucernicului Părinte Alexandru- Nicolae Badea de la Parohia Ișalnița pentru bucuria de a veni în mijlocul nostru cu racla unde se află părticele din sfintele moaște ale Sf. Irodion de la Lainci”, ne-a transmis părintele Marcel Mugurel Popa.