Marți, 21 mai 2024, în ziua de prăznuire a Sfinților Mari Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Sfântul Ierarh Nifon”, din municipiul Târgu-Jiu, județul Gorj. De asemenea, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la altarul bisericii sfințite, în prezența oficialităților locale și a enorașilor.
Actul de sfințire a fost citit de către Părintele protoiereu Ionel Cîmpeanu, de la Protopopiatul Târgu-Jiu Sud. Pentru activitatea pastoral-administrativă, părintele paroh Sandu Gheorghe și părintele slujitor Vasiloniu Liviu au fost ridicați la rangul de iconom stavrofor. În semn de apreciere, pentru sprijinul oferit lucrărilor de înfrumusețare a sfintei biserici, domnul primar Romanescu Marcel Laurențiu a primit gramata mitropolitană „Crucea Sfântului Nicodim” clasa I – pentru mireni. De asemenea, gramate chiriarhale de mulțumire au primit: dl. Dăianu Adrian, dl. Besoi Ion Sorin, dl. Cică Marian, dl. Lișiță Irinel și dl. Avram Albert Dorin.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit mai întâi de bucuria sfințirii unei biserici, ca rod al ostenelilor celor care s-au implicat în lucrările de finalizare și împodobire a locașului: „Ziua de astăzi este o împlinire și o fericire care va rămâne multă vreme întipărită în sufletele și inimile noastre. Astăzi se împlinesc 14 ani de când am pus piatra de temelie a acestei sfinte bisericii, perioadă de trudă, de hărnicie și de multă osteneală. Astăzi avem bucuria cu toții și o împlinire sufletească negrăită să trăim aceste clipe sfinte ca o binecuvântare a lui Dumnezeu, cu care ne-a învrednicit să realizăm această sfântă biserică închinată Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului. Aș putea spune că sunt cel mai îndreptățit să mă bucur că biserica aceasta este dedicată unui sfânt care își are sfintele moaște la Catedrala Mitropolitană din Craiova. În această zi de sărbătoare, la cinstirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, noi am săvârșit această lucrare sfântă de târnosire a bisericii, de chemare a lui Dumnezeu. Sfințirea unei biserici are o slujbă deosebită și o rânduială mult mai complexă față de alte sfințiri din Biserica noastră. În momentele de rugăciune, am chemat pe Duhul Sfânt, care pretutindenea este și toate le împlinește, ca să sfințească lucrarea noastră. Așadar, această casă a lui Dumnezeu este locaș primitor al tuturor credincioșilor. În biserică, dacă venim cu credință, vom primi răspuns cererilor noastre pentru că Dumnezeu este cu noi până la sfârșitul veacurilor”.
În a doua parte a cuvântului, Înaltpreasfinția Sa a amintit de rolul deosebit de important al Sfinților Constantin cel Mare și Elena, mama sa, în istoria creștinismului, prin încetarea persecuțiilor împotriva creștinilor și oficializarea religiei creștine în Imperiul Roman: „Sf. Împărați Constantin și Elena s-au născut în regiunea noastră și fac parte din strămoșii noștri, care au primit credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos de la Sfântul Apostol Andrei și de la episcopii care au învățat cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, credința noastră este apostolică. Noi nu am primit învățătura târziu în istorie, ci am primit-o de la Sfinții Apostoli. Sf. Împărați au fost cu adevărat credincioși, binecuvântați de Dumnezeu și în același timp apărători ai credințe noastre strămoșești. Înainte de împăratul Constantin și de anul 313, credința noastră ortodoxă a fost persecutată de împărații romani și toți cei care credeau în Mântuitorul Hristos erau martirizați. Sf. Împărați Constantin și Elena au dat libertate creștinilor și prin semnarea unui edict au aprobat ca religia noastră să fie liberă în tot Imperiul Roman. De atunci s-au construit biserici, creștinii nu au mai fost persecutați și au putut să aducă în biserici laudă lui Dumnezeu. Sfânta cruce, semnul descoperit Sf. Constantin, este legată de Învierea Mântuitorului Hristos. Sf. Constantin a dat libertate ca în tot locul să se cinstească Mântuitorul, iar pe biserici să se ridice semnul sfintei cruci. Datorită acestor sfinți, credința creștină s-a răspândit în întreaga lume cunoscută și Biserica a primit libertatea ca în ziua de duminică să se săvârșească Sfânta Liturghie, în mod liber și deschis”.
În partea de final, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu a mulțumit bunului Dumnezeu pentru bucuria de a sfinți această biserică, închinată Sf. Ier. Nifon. De asemenea, i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în lucrările de ridicare și înfrumusețare a locașului spre slava lui Dumnezeu: „Întâi de toate, mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu. De asemenea, cu bucurie serbăm această zi sfântă și mulțumim Sfinților Împărați Constantin și Elena că ne-au învrednicit ca să sfințim această biserică tocmai de ziua lor. Vă mulțumim tuturor celor care v-ați ostenit, mulțumim domnului primar care ne-a ajutat mereu și felicităm pe părinții slujitori de aici. Dumnezeu să vă dea sănătate și multe împliniri”.
Potrivit actului de sfințire, piatra de temelie a bisericii din Parohia „Sf. Ier. Nifon” a fost pusă în ziua de 21 mai 2010, de către Părintele Mitropolit Irineu, preot paroh la acea vreme fiind Pr. Vlădoiescu Ion. Între anii 2021-2024 au fost realizate lucrările de pictură în tehnica fresco, de către pictorul bisericesc Doru Guță. Ajutorul necesar edificării și împodobirii sfintei biserici cu pictură și mobilier au provenit de la Primăria Târgu-Jiu, reprezentată de domnul primar Romanescu Marcel Laurențiu, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, precum și din donațiile credincioșilor din parohie și din oraș.