Biserica ne învață să credem în Tatăl, în Fiul și în Duhul Sfânt, cum rostim întotdeauna la Sfânta Liturghie. Acest Crez a fost alcătuit de Sfinţii Părinţi de la Sinoadele din Niceea și Constantinopol pe care îi cinstim astăzi. În acest Crez, noi mărturisim dumnezeirea Tatălui, Care este Creatorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Mărturisim dumnezeirea Fiului și Întruparea Lui, adică Înomenirea Lui, că S-a făcut Om; mărturisim şi ne închinăm Sfintelor Sale Patimi și mărturisim Învierea și Înălțarea Sa la ceruri. Mărturisim, de asemenea, pe Duhul Sfânt și credem în viața veșnică.
Sfinţii Părinţi, care au temeluit aceste învăţături din Sfânta Scriptură, au mărturisit prin Duhul Sfânt. De la primul Sinod până la Sinodul șapte ecumenic, la aceste întruniri ale episcopilor, Duhul Sfânt a fost prezent căci El este „pretutindenea şi toate le împlinește”. Duhul Sfânt este în Biserică și în inima fiecăruia dintre noi prin taina Sfântului Botez. Duhul Sfânt este cinstit ca Unul Care îndeamnă, înțelepțește şi îi sfătuiește pe Părinţii noştri să alcătuiască învăţături de suflet folositoare, să ne conducă spre mântuire. Sfântul Apostol Pavel ne spune lămurit că numai cei ce aleargă după regula jocului, aceia vor primi răsplata cea veșnică (1 Corinteni 9, 24). Regula mântuirii noastre, legea mântuirii noastre este conturată în Simbolul de credinţă, Crezul, pe care noi îl avem, în Biserica Ortodoxă din 325. De atunci, acest text simbolic este rostit întotdeauna în Sfânta noastră Biserică, în Sfânta Liturghie și mai ales la Taina Sfântului Botez.
Pe lângă mărturia adusă Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, noi cinstim şi pe Maica Domnului și pe sfinţi, pentru că Dumnezeu Își descoperă slava Sa în plăcuții Săi. Dumnezeu nu este Singur în cer, ci împreună cu Preacurata Sa Maică și cu toți sfinţii. Desigur, dacă vom împlini voia Sa, Fiul Său, Care S-a înălțat la ceruri cu trupul, ne va duce şi pe noi în casa Sa cerească.
Iubiți părinți, frați și surori,
În prima duminică după sărbătoarea Înălţării Domnului, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea Sfinţilor Părinţi de la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325. Sensul teologic-duhovnicesc al cinstirii celor 318 Sfinţi Părinţi, care s-au adunat în cetatea Niceea la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, este acela că învăţătura de credinţă despre Mântuitorul Iisus Hristos şi despre Preasfânta Treime este stabilită, pe temeiul Sfintei Scripturi şi al Tradiţiei apostolice, prin conglăsuirea episcopilor Bisericii din toată lumea. Iar această lucrare de dogmatizare şi de tâlcuire a dreptei credinţe este săvârşită de către Biserică prin insuflarea tainică a Preasfântului Duh. Duhul Adevărului este Cel Care în ziua Cincizecimii a constituit Biserica Domnului Hristos, fiind trimis în lume de către Tatăl, la cererea Fiului (Ioan 14, 16).
Duminica a şaptea după sărbătoarea Sfintelor Paşti, numită şi Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credinţe şi unităţii Bisericii. Dreapta credinţă înseamnă adevărata mărturisire a dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Combătând pe ereticul Arie care greșit învăţa că Dumnezeu este numai Tatăl, cei 318 Părinți au arătat că și Fiul este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel deofiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut; Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut Om; şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat; şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui; şi iarăşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit”.
Dreptmăritori creștini,
Unitatea Bisericii pentru care S-a rugat Mântuitorul Iisus Hristos se păstrează în comuniunea sfinţilor şi are ca scop sfinţirea vieţii. Ea se păstrează prin împărtăşirea continuă de sfinţenia Domnului, a Capului nevăzut al Bisericii, prin lucrarea şi cu venirea tainică a Duhului Sfânt peste credincioși în Biserică. Acesta este de fapt motivul rugăciunii arhiereşti a Mântuitorului Iisus Hristos. În această rugăciune, Domnul a cerut Tatălui Său ceresc şi veşnic să sfinţească pe ucenicii Săi întru adevărul Său, adică prin cuvântul Său (Ioan 17, 17). Rugăciunea de sfinţire a ucenicilor este rostită de Mântuitorul în Sfânta şi Marea Joi. Apoi, Domnul Iisus Hristos adaugă în Sfânta şi Marea Vineri Jertfa Sa pe Cruce. El ne-a lăsat porunca să participăm în Biserică la sfinţenia Sa dumnezeiască, împărtăşită oamenilor de către Tatăl, prin El, în Sfântul Duh. Fără această sfințenie, nici Apostolii, nici urmaşii acestora şi nici cei ce cred în Dumnezeu prin cuvântul lor n-ar fi putut păstra unitatea Bisericii (Ioan 17, 20). Sfântul Irineu de Lyon spune frumos: „Biserica întinsă până la marginile lumii, a primit de la Apostoli și de la ucenicii lor credința într-Unul Dumnezeu Tatăl Atotputernic, «care a făcut cerul și pământul, marea și toate cele ce sunt în ele» (Ieșire 20, 11) și în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru a noastră mântuire, și în Duhul Sfânt, Care a vestit prin profeți iconomia lui Dumnezeu: venirea, nașterea din Fecioară, patimile, învierea din morți și înălțarea cu trupul la ceruri a iubitului nostru Domn Iisus Hristos și cea de a doua venire în slava Tatălui pentru ca «toate să fie unite» (Efeseni 1, 10). Biserica, după ce a primit cuvântul și credința, cum am spus deja, deși răspândită prin toată lumea, le păzește cu sârguință ca și cum ar locui în aceeași casă, crede lor ca și cum ar fi o singură inimă și un singur suflet (Fapte 4, 32) și le propovăduiește consecvent, învățând și transmițând ca și cum ar avea o singură gură. Căci în lume sunt multe limbi diferite, dar predania este una și aceeași” (SF. IRINEU DE LYON, Adversus Haereses I, 10.1-2, PG 7, col. 549 A -552 B).
Când Părinții au rânduit să se citească această Evanghelie în Duminica de astăzi au avut în minte rostul cuvintelor din Crez, care vorbește despre Biserică ca fiind „una” şi „sfântă”. Acest adevăr izvorăște din Persoana cea Una şi Sfântă a Mântuitorului Hristos şi se comunică Bisericii Sale prin lucrarea Duhului Sfânt. Duhul Adevărului arăta că Biserica este icoana iubirii Preasfintei Treimi. În virtutea acestui fapt, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: „aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Deci Mântuitorul Iisus Hristos arată că scopul credinţei este viaţa veşnică. Aşadar, ceea ce primim noi prin mărturisirea dreptei credinţe este mântuirea sau viaţa veşnică. Viaţa veşnică o căutăm în Biserică prin Sfintele Taine încă din timpul vieţii pământeşti. Viaţa veşnică este trăită de credincioșii adevărați în comuniune cu Dumnezeu încă din lumea aceasta. Deci dacă ne rugăm și ne silim să împlinim poruncile Mântuitorului intrăm în legătură de iubire cu Tatăl și cu Duhul. Iar dacă ne unim cu Mântuitorul Hristos, Izvorul Învierii şi al vieţii veşnice, prin credinţă, rugăciune, împărtăşirea cu Sfintele Taine, dobândim slava cerească în viaţa veşnică.
Din rugăciunea Mântuitorului aflăm că Dumnezeu Tatăl I-a dat puterea să dăruiască viaţă veşnică celor ce cred în El: „I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (Ioan 17, 2). Domnul ne arată că El este Fiul veşnic al Tatălui, Care S-a făcut Om ca să dăruiască oamenilor viaţă veşnică. În acest sens, Sfântul Atanasie al Alexandriei, mare apărător al credinţei ortodoxe la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, învaţă că Mântuitorul Hristos este Dumnezeu și îl poate îndumnezei pe om. Dacă n-ar fi Dumnezeu veșnic deoființă cu Tatăl, ci un om oarecare, El n-ar putea dărui oamenilor viaţa veşnică. Cunoscând acest adevăr, Sfinții Părinți au apărat cu prețul vieții lor dreapta credinţă, luptând pentru mântuire sau pentru dobândirea vieţii veşnice. Prin urmare, ei ne-au învățat că numai dreapta credinţă ortodoxă este mântuitoare. Aceasta înseamnă că mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos şi unirea cu El este învățătura cea adevărată. Domnul este cu adevărat nedespărţit de Tatăl şi de Sfântul Duh. Astfel, prin Mântuitorul Iisus Hristos ne împărtăşim haric de viaţa veșnică, iubirea şi bucuria Preasfintei Treimi, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel: „căci prin El avem apropierea către Tatăl, într-un Duh” (Efeseni 2, 18).
Preaiubiți frați și surori,
Această duminică, a şaptea după Sfintele Paşti, ne cheamă să păstrăm dreapta credinţă într-o lume din ce în ce mai tulburată şi mai rătăcită din punct de vedere spiritual. Ea ne cheamă să mărturisim Crezul ortodox aşa cum ni l-au lăsat nouă moştenire Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, şi cei de la Sinodul al II-lea Ecumenic, care s-a ţinut la Constantinopol în anul 381, când s-a formulat partea a doua a Crezului ortodox. Această credinţă apostolică, formulată de Sfinţii Părinţi ai Bisericii la primele două Sinoade ecumenice, iar apoi tâlcuită de Biserică în cărţile de slujbă şi în cărţile de teologie, este lumina vieţii creştine şi temelia mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice. Însă, pentru a păstra dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe trebuie să cunoaştem bine Crezul ortodox, să îl învăţăm pe de rost, noi şi copiii noştri. De asemenea, trebuie să avem în casele noastre cartea numită „Învăţătura de credinţă ortodoxă” sau „Catehismul”, tocmai pentru a cunoaşte mai bine credinţa noastră ortodoxă şi modul de a trăi duhovniceşte în Biserica noastră. Rostind Crezul înţelegem că dreapta credinţă este temelia mântuirii noastre, a dobândirii vieţii şi fericirii veşnice. Cel care pierde dreapta credinţă, pierde darul vieţii veşnice și Împărăția cerurilor. Dreapta credinţă ne îndeamnă să avem și o dreaptă vieţuire după poruncile Mântuitorului Iisus Hristos. Această viață duhovnicească trebuie să fie marcată de părerea de rău pentru păcatele noastre și de sporirea în fapte de milostenie şi de ajutorare a semenilor noştri. Ortodoxia, pentru că așa se numește dreapta credinţă, ne cheamă şi la o râvnă misionară de a transmite Evanghelia iubirii Mântuitorului Iisus Hristos, prin cuvânt şi faptă, copiilor şi tinerilor, prin educaţie religioasă în familie, în Biserică şi în şcoală. Din acest motiv, Evanghelia de astăzi este actuală în sufletele tuturor credincioșilor, aşa cum a fost în sufletele Sfinţilor Apostoli când Mântuitorul S-a înălțat la ceruri, așa cum ne-a spus Sfântul Evanghelist Luca: „S-au întors în Ierusalim cu bucurie mare totdeauna preamărind pe Dumnezeu şi închinându-se Lui” (Luca 24, 52).
Și noi, fraţilor şi surorilor, să ne întoarcem de la Sfânta biserică la casele noastre cu bucurie mare. Stând aici în biserică am lăsat pentru câteva momente grijile lumești, „toată grija cea lumească” şi ne-am îmbrăcat cu slavă cerească. În biserică am primit Duhul Sfânt, aşa cum spunem întotdeauna: „Am văzut lumina cea adevărată, am primit Duhul Cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată, nedespărțitei Sfintei Treimi” (LITURGHIER, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2012, p. 195). Prin urmare, în această cântare şi în această rugăciune pe care o zicem întotdeauna la sfârșitul Sfintei Liturghii, avem rugăciunea Mântuitorului Iisus Hristos pentru Biserică și mărturisirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic. Ei au aşezat în Crez mărturisirea Preasfintei Treimi şi toată învăţătura noastră. Să ne ajute Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic şi ale tuturor Sfinţilor, să păstrăm dreapta credinţă ca fiind cel mai mare dar spiritual al vieţii, să creştem în ea şi în sfinţenia pe care ne-o dăruieşte ea, cu nădejdea mântuirii şi a vieţii veşnice. „Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi” (2 Corinteni 13, 14). Amin!