Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Duminica a VIII-a după Sfintele Paști, a Pogorârii Sfântului Duh, Cincizecimea sau Rusaliile (Ioan 7, 37-53; 8, 12)

Evenimente Mesaj
Sfântul Ioan Evanghelistul începe Evanghelia acestui praznic cu o expresie minunată: „În ziua cea mare” a praznicului. Această zi mare a iudeilor devine ziua în care Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinții Apostoli. Acest moment este de o măreţie dincolo de cuvinte, întrucât Duhul Sfânt a venit și a întemeiat Biserica, locul de mântuire a tuturor credincioșilor. „În ziua cea mare” a praznicului, la sărbătoarea Corturilor, Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli adunaţi la rugăciune în pridvorul lui Solomon. Acest moment arată conlucrarea Duhului în planul tainic al Domnului de mântuire a neamului omenesc. Acum, ia fiinţă vizibil acest organism viu care este Biserica noastră creștină, Trupul tainic al Domnului.
Mântuitorul Hristos adună la un loc istoria, prin trimiterea Duhului Sfânt și prin suflarea asupra Sfinților Apostoli a harului. Sfântul Evanghelist Luca, în cartea Faptele Apostolilor, prezintă o continuitate a vieţii creştine de la Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos până la Rusalii şi mai departe. Până la momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Ucenicii Săi au urmat poruncii Mântuitorului, care le-a cerut: „Rămâneți în Ierusalim, până ce vă veți îmbrăca cu putere de sus!” (Luca 24, 49). Apostolii împreună cu Maica Domnului se aflau în „foișor”, adică în locul de sus, când Duhul Sfânt S-a arătat deasupra lor ca un nor, într-un vuiet ce vine repede. În felul acesta, Dumnezeu Se descoperă înaintea sfinților Săi. Limbile de foc au rolul să „îmbrace” pe Sfinţii Apostoli cu har în ziua Pogorârii Duhului Sfânt. Ele arată înfiinţarea Bisericii ca entitate văzută pentru toate neamurile pământului. Merită, iarăși, să ne gândim că în momentul Cincizecimii, ca în toate marile evenimente ale Noului Legământ, Maica Domnului este prezentă în mijlocul celor credincioși. Sfântul Evanghelist Luca, care a vorbit despre Bunavestire, despre Naşterea Domnului şi despre prezenţa Maicii Domnului la Cincizecime, arată prin aceasta că Preacurata Fecioară Maria este în centrul comunității, fiind imaginea Bisericii și mijlocitoare pentru mântuire înaintea Fiului ei.
Preaiubiți frați și surori,
Duminica de astăzi este încununarea tuturor sărbătorilor pe care noi le-am petrecut în decursul anului bisericesc. Toate praznicele împărăteşti au înfăţişat momente din istoria mântuirii noastre: începutul mântuirii, prin sărbătoarea Bunei Vestiri, arătarea Soarelui dreptăţii a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Betleem, apoi prin toate celelalte sărbători care au culminat în Dumnezeiasca Înviere şi în Înălţarea la Ceruri. În toată perioada de la Înviere şi până la Înălțare, Domnul le-a tâlcuit Ucenicilor tainele Împărăţiei cerurilor, le-a arătat calea care duce la viaţa veșnică şi le-a arătat slava Sa. Pe când Se înălța la ceruri, înaintea Sfinţilor Apostoli s-au arătat sfinţii îngeri, încredințându-i că aşa cum S-a suit la ceruri, tot așa Hristos va veni iarăşi „să judece viii şi morţii”.
Toate arătările Domnului după Înviere au fost cuprinse într-un adevărat „program” menit să adeverească taina Vieții, ca Ucenicii să înțeleagă multe dintre cuvintele Lui. Apoi, în această perioadă de 40 de zile, Mântuitorul a putut să le arate Sfinților Apostoli felul potrivit viețuirii bisericești. Dacă înainte ei ascultau cuvintele Învăţătorului, de această dată, Mântuitorul Iisus Hristos accentuează unitatea tainică dintre ei și El, Domnul slavei, pentru că și întâlnirea lor are să dobândească după Înălțarea Sa la ceruri noi forme de manifestare. Acum, Domnul Iisus Hristos îi ridică pe ucenicii Săi de la o cunoaștere istorică la o cunoaştere dincolo de timp. Deci, răstimpul petrecut de Sfinţii Apostoli se înscrie ca un rezumat al întregii lucrări mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, fiind pecetluită de venirea Sfântului Duh peste Biserică. Astăzi, deosebit, începe Biserica creştină în chip văzut, ca întru ea să intre toţi cei ce cred în Mântuitorul Hristos şi mărturisesc Treimea cea deoființă. Toți cei ce cred sunt, de acum înainte, botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi așteaptă „învierea morților şi viaţa veacului ce va să fie”. Duhul Domnului întărește astfel, cu „putere de sus”, Trupul tainic al Domnului Hristos, împărtășind tuturor credincioșilor energiile Sale necreate, cele care izvorăsc din Fiinţa dumnezeiască a Preasfintei Treimi.
Atât Apostolul, cât și Evanghelia care se citesc la această sărbătoare ne arată lucrarea Duhului Sfânt în lume. Apostolul ni-L prezintă pe Duhul Sfânt în forma unor limbi ca de foc, iar Evanghelia ne arată că, potrivit cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, Duhul Sfânt este apa cea vie. Apostolul, din cartea Faptele Apostolilor, descrie evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt și insistă asupra unor detalii. Duhul vine ca un vuiet de suflare de vânt peste ucenicii Mântuitorului adunați în Ierusalim. Duhul Sfânt vine din cer și apare deasupra capului fiecăruia dintre ucenici sub chipul limbilor de foc. „Dar din ce pricină a fost văzut, se întreabă Sfântul Grigorie Palama, prin chipul limbilor? Ca să se arate că este de aceeași ființă cu Cuvântul lui Dumnezeu. Căci nimic nu este mai conatural pentru cuvânt decât limba. În același timp, și din pricina învățăturii: pentru că învățătorul cel după Domnul Hristos are nevoie de o limbă plină de har. Dar de ce limbi de foc? Nu numai din pricina deoființimii Duhului cu Tatăl și cu Fiul – căci foc este Dumnezeu, și foc care arde spurcăciunea –, ci și din pricina îndoitului caracter al lucrării propovăduirii Apostolilor: căci ea are în acelaşi timp și puterea de a face bine, dar și de a osândi” (SF. GRIGORIE PALAMA, „Omilii”, vol. 2, traducere de Roger Coresciuc, Iași, Editura Doxologia, 2020, p. 51).
Duhul Sfânt vine peste fiecare dintre ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos, când ei se aflau adunați laolaltă, întrucât El sfințește pe fiecare om în parte și pe toți laolaltă, adică sfințește persoane adunate în comunitate și pentru comuniune. El sfințește persoane distincte și le pune în comuniune de iubire și în conlucrare pastoral-misionară. Duhul Sfânt nu anulează identitatea sau personalitatea omului, ci o luminează și o îmbogățește. Astfel, fiecare credincios, prin lucrarea Paracletului, este pus într-o legătură tainică de viață sfântă cu Preasfânta Treime. În această comuniune de iubire rămân toți cei care mărturisesc aceeași credință și au aceeași mărturisire. Toți aceștia formează Trupul tainic al Domnului Hristos, plin de harul Preasfintei Treimi. De aceea, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt peste ucenicii Domnului se săvârșește și botezul în apă și în Duh al primilor creștini (Fapte 2, 38-41). Cine se botează în apă și în Duh, în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, începe o relație și o viață nouă, intră într-o comuniune cu Persoanele Preasfintei Treimi în Biserica Mântuitorului Hristos.
Dreptmăritorilor creștini,
Sfânta Evanghelie de astăzi ne spune că „în ziua cea din urmă – ziua cea mare a sărbătorii – Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 37). El vorbea atunci despre Duhul Sfânt Care urma să Se pogoare peste ucenici după Înălțarea Sa la ceruri. Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care S-a jertfit pe Cruce pentru noi, ne este dat să bem, ca dintr-un izvor, „apa cea vie”. Tot El este Cel Ce ne-a promis că dacă vom crede în El vom avea parte de harul Duhului Sfânt, Care vine și Se sălășluiește în noi prin Taina Sfântului Botez, transfigurându-ne potrivit ostenelilor noastre, din oameni trupești în oameni duhovniceşti. Din punct de vedere trupesc ne naștem întru stricăciune, pentru viaţa pământească şi trecătoare, însă din punct de vedere duhovnicesc suntem dăruiți unei alte vieți, veșnice şi fără de sfârşit. Venim pe lume îmbrăcați în trupul slăbiciunii, însă suntem chemați să ne îmbrăcăm în Mântuitorul Hristos cu slava cerească. În felul acesta, lumina, care s-a arătat atât la Înviere, cât şi la Pogorârea Sfântului Duh, va curăți sufletele și trupurile noastre, rămânând în noi, ca o vistierie și o comoară de mare preț. Ea se împărtășește tuturor, prin Tainele Botezului și Mirungerii. Acest lucru este arătat prin sărbătoarea de astăzi unde vedem pe Duhul Domnului că a ales pe Apostoli dintre pescari, pe mucenici dintre păgâni, pe cuvioși dintre păcătoși, ca să-i facă părtași ai iubirii Tatălui ceresc.
Când Duhul Sfânt S-a coborât în formă de limbi ca de foc, El a arătat că „focul harului” este curățitor de păcate, după cum focul fizic este curățitor de impurități ale aurului. Cum știm, metalele când sunt ținute și topite mai mult timp în foc, rugina, praful sau zgura de pe ele se curăță, iar ele devin incandescente sau luminoase, și nu mai sunt rigide, ci devin flexibile, pot lua o formă nouă, una pe care n-au avut-o înainte. Duhul Sfânt, asemenea focului material, curățește duhovnicește pe om de toată întinăciunea și necurăția sufletului și a trupului. Duhul transformă, în același timp, sufletul omului întunecat din cauza păcatului, în suflet bun și luminat. Încă din Taina Botezului, Duhul Sfânt, ca și focul, curățește sufletul și trupul de necurăție, îndumnezeind viața omului îndepărtat de Dumnezeu din cauza patimilor trupești și sufletești. Această căldură a Duhului Sfânt se vede mai întâi în lacrimile pocăinței și în dorința de o viață nouă. Sfinții Părinți ai Bisericii spun că primele semne ale prezenței și lucrării Duhului Sfânt în omul credincios sunt smerenia și pocăința, iar lacrimile pocăinței arată că harul a curățit pe om de păcat și de lipsă de iubire duhovnicească.
Duhul Domnului, prin harul Său, face, în același timp, ca sufletul să înflorească și să rodească fapte bune spre slava lui Dumnezeu și mântuirea omului. Tot Paracletul este acela care irigă inima omului duhovnicesc cu lacrimile fierbinți ale pocăinței. Aceste aspecte ale lucrării Duhului Sfânt sunt prezentate de Sfântul Evanghelist Ioan ca fiind „apa cea vie” și focul curățitor. Atât apa Duhului care potolește setea sufletului, cât și focul duhovnicesc sunt daruri ale Duhului Sfânt, Cel Care adapă, curățește, încălzește și luminează pe tot omul râvnitor de dragostea lui Dumnezeu. Cel ce este atins de harul Duhului are lacrimile pocăinței și părerea de rău pentru păcatele sale. Deci, „focul” regretului sau al căinței pentru păcatele săvârșite se transformă în „apa cea vie”, adică în lucrarea harului care spală păcatele omului prin pocăință, și devine izvor de sfințenie și de fapte bune.
Frați creștini,
Momentul Pogorârii Sfântului Duh, descris de Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor, a fost pregătit prin rugăciune (Faptele Apostolilor 2, 1-11). Toţi Apostolii erau adunați în Ierusalim şi se rugau, împreună cu Maica Domnului și cu frații Domnului. Sfântul Luca ne spune că: „deodată din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde ședeau ei” (Faptele Apostolilor 2, 2). În acel moment s-au aşezat peste fiecare dintre Sfinţii Apostoli făclii de lumină, ca niște „limbi de foc”. Efectul imediat al acestei lucrări a dumnezeiescului Duh s-a văzut în evenimentele imediat următoare ale venirii Mângâietorului. Sfinţii Apostoli au început să grăiască în limbi necunoscute de ei şi să vestească Evanghelia tuturor, încât au uimit pe mulți. Pe cei necredincioși i-au îndemnat spre ocară, iar pe cei binecredincioși spre preamărire. Sfântul Apostol Petru, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat cuvântul și a vorbit cu putere multă mulțimilor. El a arătat că această minune a Sfântului Duh nu este un lucru întâmplător și de râs. Ea a fost mai înainte prevestită de prorocul Ioil, prin care Domnul a arătat că: „în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voștri şi fiicele voastre vor proroci şi cei mai tineri ai voștri vor vedea vedenii şi bătrânii voștri vise vor visa. Încă şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor proroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pământ semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strălucită. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui” (Ioil 3, 1-5; Faptele Apostolilor 2, 17-21).
Preaiubiți frați și surori,
Sărbătoarea de astăzi marchează nașterea și începutul Bisericii noastre Ortodoxe. De la acest moment și în lumina acestui eveniment, Biserica noastră a rămas fidelă și consecventă. Ea este statornică pe temelia învățăturii Mântuitorului Hristos şi a Sfinţilor Apostoli, având pe Duhul Domnului garant și îndrumător. Astfel, Biserica noastră este cu adevărat o zidire clădită pe piatra cea tare a credinței despre care vorbeşte Însuşi Domnul, El Însuşi fiind „piatra cea din capul unghiului” (Efeseni 2, 20). Pe această piatră zidirea se ridică, se întemeiază şi rămâne permanent prin voința Mântuitorului și lucrarea Duhului, până la sfârșitul veacurilor. Deci, la Cincizecime Duhul Sfânt constituie Trupul tainic al Domnului, care se extinde la toate neamurile pământului. Deoarece în Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Firea divină s-a unit cu firea umană prin lucrarea Duhului Sfânt, tot prin lucrarea Duhului Sfânt harul divin se împărtășește tuturor credincioșilor uniți cu Domnul într-un singur Trup. Astfel, Duhul Se extinde în toți oamenii care cred în Domnul Iisus Hristos și formează Trupul lui tainic. În felul acesta se arată taina Bisericii care este viața Mântuitorului Hristos Cel răstignit, înviat și înălțat în slava Preasfintei Treimi. Acest har mântuitor se dăruiește oamenilor, prin lucrarea Duhului Sfânt, ca toți cei încorporați în Domnul slavei să poată participa la viața și bucuria veșnică din Împărăția lui Dumnezeu.
Biserica noastră îşi are începutul în taina Mântuitorului Iisus Hristos, în coborârea Sfântului Duh la Cincizecime și în propovăduirea Sfinţilor Apostoli. Astfel, Pogorârea Sfântului Duh se prelungește în toate tainele dumnezeiești care au rămas în Biserică de la Sfinții Apostoli ca o comoară duhovnicească deosebită. De aceea, noi ortodocșii considerăm sfintele rugăciuni şi Sfânta Liturghie ca pe niște izvoare tămăduitoare de toată boala şi de toată neputința sufletească și trupească. Ori de câte ori venim la biserică, suntem conduși de puterea Duhului Sfânt și primim aici harul Său, care se așază în sufletele noastre, aşa cum spunem în cuvintele rugăciunii: „vino şi Te sălășluiește întru noi, şi ne curățește de toată întinăciunea şi mântuiește Bunule sufletele noastre”. Această rugăciune Împărate Ceresc nu s-a rostit în cadrul sfintelor slujbe de la Învierea Mântuitorului Iisus Hristos și până acum. De la Vecernia din seara Praznicului Cincizecimii începe iarăşi să se cânte şi să se rostească în biserică și de fiecare credincios în rugăciunea sa particulară. Deci, din Duminica Rusaliilor episcopii, preoții și credincioșii înalță către Duhul Sfânt această rugăciune înaintea începerii fiecărei Sfinte Liturghii. Aşadar, Sfântul Duh este Acela Care „izvorăşte izvoarele darului spre rodire de viaţă”. Sfântul Duh este Acela Care ne luminează. Sfântul Duh este Acela Care strigă în noi cu suspinuri negrăite „Avva Părinte!”. Sfântul Duh este Acela Care ne uneşte pe toţi într-o Singură Biserică „sfântă, sobornicească şi apostolească”. Sfântul Duh ne ţine pe noi în limitele adevărului şi în adevărata credinţă. El ne sfinţeşte pe toţi şi face din noi sfinţi.
Preaiubiții mei,
În această zi de Rusalii se aduc în biserică pentru binecuvântare frunze de tei sau de nuc, întrucât ele ne amintesc simbolic de limbile ca de foc prin care S-a arătat harul Duhului Sfânt lucrător în ucenicii Domnului Hristos, trimiși de El să binevestească Evanghelia Sa în limbi diferite, adică la neamuri sau popoare diferite, până la marginile pământului, începând de la Ierusalim. Sfântul Duh este, aşadar, Acela Care vine peste Apostoli și „izvorăște izvoarele darului spre rodire de viaţă”. El este Acela Care ne luminează mințile și sufletele noastre ca să vedem calea, adevărul și viața. Tot El este Acela Care Se roagă în noi cu suspinuri negrăite strigând „Avva Părinte!” (Marcu 14, 36; Romani 8, 15; Galateni 4, 6). Desigur, Sfântul Duh este Cel Care ne unește pe toţi într-o singură Biserică „Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, păstrându-ne în limitele adevărului şi în adevărata credinţă. El se sălășluiește întru noi, ne sfințește pe toţi şi face din noi sfinţi. Datorită Sfântului Duh avem dintotdeauna bucuria prăznuirii Cincizecimii pe care o înrădăcinează în sufletele noastre. Să ne rugăm dar ca această fericire a Cincizecimii să ne însoțească permanent în viața și familia noastră. Să ne învrednicească Duhul Sfânt de împărtășirea cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, ca să ajungem desăvârşit în ceruri și vrednici de Împărăția Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.