Festivitatea de absolvire pentru studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, Promoția 2024

Evenimente

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 4 iulie 2024 s-a desfășurat Festivitatea de absolvire dedicată studenților Facultății de Teologie a Universității din Craiova, promoția 2024. Evenimentul a avut loc în Paraclisul Mitropolitan „Madona-Dudu” – Craiova și a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către preoții profesori, sub protia părintelui decan conf. univ. dr. Adrian Ivan, în prezența cadrelor didatice și a studenților absolvenți. La final, studenții au depus jurământul de credință și au avut ocazia să mulțumească tuturor cadrelor didactice pentru învățăturile și îndrumarea primită.

În cuvântul de felicitare și de binecuvântare, părintele decan Adrian Ivan a vorbit despre chemarea de a studia cursurile Facultății de Teologie și de misiunea care începe din momentul absolvirii: „Mântuitorul Iisus Hristos a rostit următoarele cuvinte către sfinții ucenici și apostoli: „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor”, „în lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. A venit vremea și ziua în care să vă bucurați, pentru că Dumnezeu v-a ales dintre oameni ca să studiați în Facultatea noastră de Teologie Ortodoxă din Craiova. Așa cum este rânduit, am săvârșit astăzi Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pentru că ați absolvit Facultatea de Teologie și ați parcurs toate etapele de pregătire și examenele de finalizare a studiilor. În această zi, prin săvârșirea Sf. Liturghii, s-a încheiat această etapă a dumneavoastră de pregătire, în urma căreia ați dobândit titul de „licențiat în teologie”, pentru studenții care au absolvit studiile de licență – teologie ortodoxă pastorală, și „licențiat în domeniul arte vizuale”, pentru studenții și studentele de la artă sacră, de la arte vizuale – pictură și sculptură. Vă vorbesc nu numai în nume personal, ci și în numele părinților, doamnelor și domnilor profesori, de la Facultatea noastră de Teologie. Mai cu seamă sunt aici pentru a vă încredința de cuvântul, de dragostea și de binecuvântarea Înaltpreasfințitlui Părintele Mitropolit Irineu, pentru că în această zi dumneavoastră pășiți în lume. În Facultatea de Teologie ați primit cunoașterea lui Dumnezeu, ați cercetat tainele cunoașterii, iar cel care dobândește cunoașterea se face slujitor la toată bunătatea și la tot harul lui Dumnezeu. În Facultatea de Teologie noi învățăm să fim trimiși pentru că Dumnezeu ne-a ales, pentru că vocația de a urma Facultatea de Teologie nu este de la oameni, Prin urmare, fiecare în parte ați primit această chemare și ați urmat-o. Noi, profesorii, v-am fost călăuze în acest itinerar și se cuvine la acest ceas, întâi de toate, să mulțumim lui Dumnezeu care v-a chemat. Apoi, se cuvine să mulțumim părinților dumneavoastră, care v-au născut și v-au crescut. Unii dintre dumneavoastră veți fi chemați să slujiți înaintea sfintelor altare și vă îndemn să fiți cu luare aminte pentru că a sluji lui Dumnezeu nu este de la oameni. Chemarea la preoție este sfântă și dumnezeiască. Este cutremurătoar lucru să știi că te-a chemat Dumnezeu dintre oameni la asemenea lucrare. Vă așezăm la inimă aceste lucruri știind că în acest ceas nu multe se cuvin a fi spuse ci cele ce sunt de folos. Prin urmare, noi suntem aici ca să mă îmbrățișăm și să vă mulțumim pentru că ați ales să studiați la Facultatea nostră. Aducem mulțumiri părinților profesori, doamnelor profesoare și domnilor profesori care astăzi au venit să vă întâmpine și să vă îmbrățișeze”.