Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Adormirii Preacuratei și de Dumnezeu Născătoarei și pururea Fecioarei Maria – 15 august –

Praznicul Adormirii Maicii Domnului este cea mai mare sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria. Potrivit tradiției Bisericii, Maica Domnului a mai trăit 11 ani după Înălțarea la cer a Fiului său, a Domnului nostru Iisus Hristos. Când Mântuitorul Hristos a hotărât timpul mutării Preacuratei Stăpâne la ceruri, cu trei zile înainte de moarte, a trimis pe Sfântul Arhanghel Gavriil s-o înștiințeze despre această mutare în Împărăția Sa. Primind această veste de la același Arhanghel care a vestit-o la Bunavestire că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Stăpâna noastră s-a pregătit duhovnicește cu bucurie mare înălțând rugăciuni în Duhul Sfânt către Fiul ei și către Tatăl Ceresc. Sfinții Apostoli ai Domnului Hristos, care fuseseră trimiși prin Duhul Sfânt la propovăduirea Evangheliei Mântuitorului Hristos la toate neamurile, nu se aflau în Ierusalim în acel moment. Dar, îndemnați de Duhul Sfânt, ei au fost aduși pe norii cerului la Ierusalim, ca să participe la mutarea la ceruri a Maicii lui Dumnezeu. Ei au fost aduși de puterea lui Dumnezeu din locurile diferite și îndepărtate de unde vesteau cuvântul lui Dumenzeu. Astfel, ucenicii Domnului au putut să fie prezenți la înmormântarea Preasfintei de Dumnezeu Născătoare. O cântare de la acest praznic, inspirată din Sfânta Tradiție, sugerează chemarea apostolilor la acest eveniment: „Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropați trupul meu”.

Adormind Preafericita Fecioară Maria, trupul ei neînsuflețit a fost așezat de către dumnezeieștii apostoli și ucenici ai Domnului pe un pat și dus, cu mare credință și multă tânguire și profundă cinstire în cântări îngerești și omenești la mormântul pregătit ei în satul Ghetsimani, de lângă Ierusalim, și așezat acolo. Aici, din rânduiala Dumnezeiască după trei zile de la înmormântarea Preasfintei Stăpâne, a venit cu întârziere Sfântul Apostol Toma. El a venit la Ierusalim, adus tot de Duhul Sfânt, s-o vadă pe Preabinecuvântata Maică și Fecioară. Deci, mergând la mormântul ei, a dorit și el, desigur cu multă tristețe, să vadă și să se închine preacinstitului trup al Maicii Preacurate și Pururea Fecioare. Astfel, plin de tristețe că nu s-a învrednicit să fie împreună cu ceilalți apostoli de față la punerea ei în mormânt, a cerut cu lacrimi confraților săi să-i deschidă mormântul Preafericitei Maicii noastre. O minune, după deschiderea mormântului, Sfântul Toma împreună cu toți cei prezenți au constatat cu uimire că trupul de Viață primitor nu mai era în mormânt. Atunci cu toții au crezut că preacuratul trup al Maicii Domnului a fost înviat de Fiul ei Mântuitorul Hristos, Care este viața și învierea, și unit cu sufletul ei. Astfel, Maica Domnului a fost ridicată la ceruri atât cu sufletul cât și cu trupul de Fiul ei la ceruri și așezată în Împărăția Tatălui. Această mutare a Maicii Domnului la cer, după ce a trecut prin moartea obștească, adică după ce s-a supus legii firii omenești, ni s-a descoperit prin harul Duhului Sfânt că Împărăteasa noastră este vie și cu adevărat Maică a vieții. Faptul că ea a fost înviată și ridicată cu trupul la ceruri întru slavă ne arată că natura ei umană din care Fiul Tatălui Şi-a alcătuit firea Sa omenească este curată de stricăciune. Deci trupul Preacuratei Fecioare, din care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu, este acela prin care Domnul a biruit moartea prin Înviere și S-a înălțat la cer întru slavă. Ca atare, Domnul nostru n-a dorit în niciun chip ca trupul Maicii Sale să rămână în mormânt, ci cum a făgăduit ucenicilor, l-a înviat și l-a ridicat la ceruri întru slavă. Așadar, după cum Preabinecuvântata Maică a rămas de-a pururea Fecioară, în timpul nașterii Fiului ei și după nașterea Lui, tot așa trupul ei a fost preamărit și lipsit de orice stricăciune de Fiul ei. Pentru aceasta, credincioșii cântă și mărturisesc într-un glas că Maica Domnului, mutându-se de la viața pământească la viața cerească, nu-i uită pe cei care sunt în Trupul tainic al Domnului. Deci Maica Domnului, fiind Maica vieții, s-a mutat la viața veșnică cu trupul și cu sufletul, și sălășluiește în lumina neînserată a Împărăției Cerurilor.

Prin această sărbătoare Biserica noastră ne învață că Maica Domnului este atât Maica vieții, cât și modelul învierii noastre, Fiul ei fiind începutul învierii oamenilor. Ca Mamă și următoare a vieții Fiului ei, Preacurata Stăpână este mai întâi legată de vremea propovăduirii Lui și apoi de momentul Învierii Lui din morți. Această relație se referă desigur la relația dintre zămislirea și nașterea Domnului întru feciorie și de învierea Lui din mormântul pecetluit de iudei. Deci Preacurata Fecioara Maria naște pe Fiul ei și rămâne pururea fecioară, iar Mântuitorul Hristos înviază din mormânt fără să strice pecețile cu care iudeii pecetluiseră mormântul. Pe temeiul acestei lucrări a iconomiei Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a zidit credința noastră în Înviere și în pururea fecioria Preacuratei Fecioare Maria. Pe de o parte, credința în Domnul nostru Iisus Hristos este legată de venirea Sa pe pământ de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, iar pe de alta de Învierea Sa din morți.

Maica Domnului este Stăpâna și Maica noastră. Ea este aceea care a depășit întru totul sfințenia și curăția întregului neam omenesc. Față de strămoașa Eva ea este preabinecuvântată, atât pentru viața ei dumnezeiască, cât și pentru că s-a învrednicit să fie Maica Dumnezeului nostru. Eva a păcătuit ascultând de sfatul șarpelui și neascultând de porunca lui Dumnezeu, pe când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a ascultat întru totul de porunca Tatălui Ceresc. Auzind glasul Arhanghelului Gavriil, care venea de la Tatăl Cel Ceresc să-i aducă vestea cea bună a Întrupării Fiului Său, Preasfânta Maică și Fecioară a preluat sarcina Evei și a izbăvit-o de căderea ei în neascultare. Totodată, Maica Domnului a onorat-o pe strămoașa noastră păzind porunca lui Dumnezeu de a fi întru totul ascultătoare lui Dumnezeu și de a rămâne curată fecioară cu trupul și cu sufletul numai pentru Dumnezeu. Fiind preasfântă și preabinecuvântată, Stăpâna noastră a fost aleasă de Tatăl Cel Ceresc ca într-însa să Se zămislească Fiul Său preaiubit. Deci Preabinecuvântata Fecioară Maria, având firea îndumnezeită și preabinecuvântată de Duhul Sfânt, a putut naște în siguranță și în sfințenie pe Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos. Desigur, sfințenia Preacuratei Fecioare Maria a fost de la zămislirea ei în pântecele Sfintei Ana, dar nu printr-un har special, ci pentru că părinții și strămoșii ei i-au comunicat o binecuvântare agonisită de aceștia cu multă trudă și nevoință. Preasfânta Fecioară este moștenitoarea tuturor rugăciunilor și a tuturor profețiilor din Vechiul Testament, a tuturor promisiunilor dumnezeiești și a tuturor așteptărilor strămoșilor ei. Toți prorocii și toți drepții au așteptat-o, vorbind despre ea ca despre speranța împlinirilor lor mesianice. Preasfânta Fecioară este aceea pe care Dumnezeu a promis-o strămoșilor noștri, atunci când i-a alungat din Rai, că le va trimite un Răscumpărător care se va naște din femeie și că această femeie va zdrobi capul șarpelui, cel care a înșelat-o pe Eva. Chivotul Domnului, născându-se din Drepții Ioachim și Ana, este aceea care cu adevărat n-a ascultat în niciun chip de ispita diavolului și nici n-a avut gânduri rele despre ceva în viața ei. Prin urmare, Preasfânta Împărăteasă și Fecioară s-a arătat întru totul plină de har și de sfințenie, așa cum sublinia Sfântul Arhanghel Gavriil, zicând: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1, 28).

Maica Domnului, ca orice om la sfârșitul vieții sale pământești, a trebuit să dea tribut acestei vieți pământești, adică să adoarmă față de lumea aceasta și să învieze întru slavă pentru a intra în Împărăția Fiului ei. Moartea Preacuratei este o consecință a păcatului strămoșesc, greșeala moștenită de noi de la strămoșul Adam. Însuși Mântuitorul Hristos a murit, dar moartea Lui nu a fost pentru păcatele Lui, deoarece El s-a născut fără păcatul strămoșesc și n-a avut niciun păcat personal. El a suferit moartea numai pentru păcatele noastre și această moarte a îndurat-o datorită iubirii, îngăduinței și bunăvoinței Sale Dumnezeiești. Deci Domnul a gustat moartea pentru a ne curăți de păcatele noastre, ca noi să fim eliberați din robia diavolului și a morții. În slujba Învierii de la Paști, Biserica mărturisește că Mântuitorul Hristos a murit „cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”. Sintetizând această lucrare a Domnului Hristos, Sfântul Apostol Pavel avea să spună: „Unde îți este, moarte, biruința ta? Unde îți este, moarte, boldul tău?” (I Corinteni 15, 55). Toată lumea beneficiază deci de jertfa și învierea Mântuitorului, inclusiv Preacurata Maica Domnului. Și precum Maica Domnului a născut pe Domnul vieții, acum la mutarea ei din lumea aceasta, este rândul Mântuitorului să nască pe Mama Sa pentru Împărăția Cerurilor. Maica Domnului a fost ridicată cu trupul și cu sufletul în Împărăția Tatălui Ceresc.

Ridicarea Maicii Domnului cu trupul înviat și cu sufletul la ceruri nu înseamnă părăsirea noastră și nici a Bisericii Fiului ei. În troparul praznicului imnograful subliniază această realitate, spunând: „Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre”. Deci Maica Domnului, ne spune Sfântul Ioan Damaschin, nu a părăsit lumea, așa cum nici Mântuitorul Hristos nu a părăsit-o, după înălțarea Sa la ceruri. Și dacă Îl vedem pe Fiul ei, Domnul Hristos, prezent în Biserică, fiind Capul acesteia, credem ceea ce El ne-a făgăduit: „Eu voi fi cu voi până la sfârșitul veacurilor”. Deci de bună seamă și pe Maica Sa o vedem prezentă în Biserică, stând lângă noi, deoarece este și Maica noastră. Deci Mântuitorul are totdeauna pe Maica Sa de-a dreapta Sa, cum spune Psalmistul: „Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată”. Înțelegem de aici că Stăpâna noastră este permanent lângă Fiul ei, și permanent lângă noi în Trupul tainic al Domnului. Prin urmare Maica Domnului este cea care face legătura între Capul Bisericii, Fiul ei, și Trupul tainic al Fiului ei, Biserica. Această relație este însăși nădejdea care ne ajută pe de o parte să credem că Mântuitorul Hristos ascultă rugăciunile Maicii Sale, iar pe de altă parte ne pune la inimă ce trebuie să facem pentru mântuirea noastră. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deci, intervine la Fiul ei pentru noi, așa cum a intervenit la nunta din Cana Galileii pentru cei de atunci: „Faceți orice vă va spune”, și se roagă permanent pentru noi fii și fiicele ei.

Sărbătoarea „Adormirii Maicii Domnului”, fiind așezată la sfârșitul anului bisericesc, ne arăta felul cum Dumnezeu a rânduit trecerea noastră din lumea aceasta în lumea veșnică având pe Maica Domnului ca mijlocitoare a noastră înaintea Tatălui Ceresc. În Împărăția Tatălui, prezența Împărătesei noastre lângă Fiul ei este o mângâiere pentru noi, pentru că ea intervine permanent în viața noastră și în viața Bisericii. Lângă Fiul ei, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se roagă permanent pentru întreaga lume, mai ales pentru cei care o cinstesc cu evlavie și cu credință. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Mama noastră și Maica Vieții. Așa cum nu există viața fără de mamă, tot așa nu există viață veșnică fără de Maica lui Dumnezeu. Noi creștinii ortodocși nu putem fi credincioși ai Bisericii Fiului ei fără de Maica luminii și a vieții noastre.

Așadar, în această zi de pomenire a Adormirii Maicii Domnului să ne rugăm Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să fie ocrotitoare familiilor noastre întrucât a născut pe Fiul lui Dumnezeu și știe ce înseamnă să fii mamă. Să-i cerem Maicii Domnului în mod deosebit să păzească pe părinți și pe copiii lor. Să o rugăm pe Preabinecuvântata Împărăteasă să fie ocrotitoarea slujitorilor sfintelor altare, adică a arhiereilor, a preoților și a diaconilor, pentru că este Mamă a Arhiereului Cel Veșnic. Preasfânta Stăpână este icoana vie a Bisericii care trece pe oameni de la viața pământească trecătoare la viața cerească netrecătoare și fericită. Adormirea ei ne arată taina vieții noastre pe pământ ca pregătire pentru trecerea la viața veșnică. Rugăciunile ei ajută pe fiecare credincios în parte, deoarece ea este cea mai apropiată ființă umană de Preasfânta Treime, pentru că Unul din Treime, Hristos Domnul, S-a zămislit și S-a născut din ea. Ca mamă care a născut și a crescut pe Fiul lui Dumnezeu ea este, așa cum o numește Biserica, „bucuria tuturor celor necăjiți”. Ajută-ne Măicuță Sfântă să facem voia Fiului tău, Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Amin!

 

(Icoană pe lemn cu tema „Adormirea Maicii Domnului“, a doua jumătate a sec. XIX, Valea Sebeșului, Transilvania – Colecția Muzeului Naţional al Ţăranului Român, categoria juridică Tezaur)