În duminica de astăzi, la Sfânta Liturghie, am ascultat cu multă evlavie Sfânta Evanghelie care ne istorisește despre minunea înmulțirii pâinilor şi peștilor. Sfântul Evanghelist Matei ne spune că Domnul Iisus Hristos, însoțit de o mulțime de oameni, a ieșit într-un loc pustiu. Acolo, după ce le-a vorbit celor prezenți despre Împărăţia lui Dumnezeu, s-a făcut seară şi oamenii, fără să fi mâncat ceva, trebuiau să plece fiecare la casele lor. Dar, pentru că distanța era mare, Mântuitorul, ca un purtător de grijă pentru toate şi Părinte milostiv, a spus Sfinţilor Apostoli să le dea ceva de mâncare, pentru că vor slăbi pe cale, la întoarcere spre casa lor. Sfinţii Apostoli au răspuns că nu au decât cinci pâini şi doi pești şi că această hrană este foarte puțină pentru atâția oameni. Domnul i-a îndemnat să aducă hrana la Dânsul şi după ce a mulțumit Tatălui, a binecuvântat-o şi a dat-o celor de faţă. Şi hrana a fost împărțită la peste 5.000 de bărbați, fără a se mai socoti femeile şi copiii. După ce au mâncat, Apostolii au venit să Îi spună că au strâns 12 coșuri pline cu fărâmituri.
Iubiți frați și surori,
Ce trebuie să înţelegem din această minune? În primul rând, că este o faptă săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos asupra naturii înconjurătoare, asupra pâinilor şi a peștilor. În al doilea rând, că această minune vine după ce Mântuitorul Hristos i-a învățat pe oameni tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. Totodată, mai înţelegem că aceia care erau acolo şi ascultau cuvintele Domnului, se aflau într-un loc plin de sfinţenie. Din acest eveniment constatăm strânsa legătură dintre activitatea Mântuitorului, învăţătura şi faptele Sale, respectiv tainele Împărăției lui Dumnezeu.
Întotdeauna Mântuitorul Iisus Hristos a legat activitatea Sa de Vechiul Testament. Prin această înmulțire minunată a pâinilor, Domnul Hristos a refăcut drumul poporului lui Israel din Egipt spre pământul făgăduinței. Domnul vorbeşte cu poporul care venise să-L asculte în pustie, adică într-un loc nelocuit. Nu este vorba despre un loc arid, pietros sau un loc sterp, ci este un loc unde creşte iarbă. Sfinții Evangheliști au ținut să spună că fiecare dintre cei care veniseră şi Îl însoțiseră pe Mântuitorul Iisus Hristos au fost așezați pe iarbă. În acest loc cu puţin timp mai înainte Domnul le vorbise mulțimilor despre fericire, despre cum trebuie să se comporte omul în viaţa creştină. Sfântul Evanghelist nu ne spune ce i-a învățat pe cei care veniseră după El în pustie, oricum ei au ascultat fără să mai țină cont de scurgerea timpului. Faptul că predica Domnului este încununată printr-o împărtășire cu hrană trupească, ne face să înţelegem că oamenii erau înfometați şi însetați de cuvânt. Ei mâncaseră, deci, cu puţin mai înainte o hrană duhovnicească, o hrană spirituală şi, după ce au fost hrăniți sufletește, Mântuitorul Hristos a rânduit să fie hrăniți şi trupește. De aceea, a spus Sfinţilor Apostoli ca ei să dea de mâncare mulțimilor.
Preaiubiți frați și surori,
Ieșirea în pustie a poporului pentru a asculta învăţătura Fiului lui Dumnezeu împlinește o dimensiune profetică, aceasta întrucât numai Mesia putea să scoată atât de multe mulțimi de oameni din cetățile lor, dimprejurul Lacului Ghenizaret, şi să-i aducă la Sine. În acelaşi context, înţelegem că Domnul a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, iar momentul acesta al propovăduirii Sale, al descoperirii Sfintei Sale Evanghelii, este împlinit pentru a aduce la cunoaşterea cea adevărată pe toţi cei însetați de mântuire. Cei care au venit după Dânsul auziseră, cu siguranţă, de puterea cuvântului Său şi, de aceea, doreau atât de mult să-L vadă şi să-L asculte. Evanghelistul nu ne spune că cei prezenţi ar fi adus cu dânşii şi pe bolnavii lor, ci numai că au venit pur şi simplu să-L asculte pe Mântuitorul Iisus Hristos. Aceasta înseamnă că prezenţa Domnului este atât de puternică şi folositoare, încât omul părăsește casa sa în orice moment al vieţii, în orice clipă, şi vine ca să asculte şi să se adape din vorbele cele dătătoare de viaţă. De aici înţelegem că vorba Domnului este mai dulce decât fagurele şi mierea, mai sățioasă decât hrana, mai folositoare decât toate lucrurile pământeşti. Sfântul Chiril al Alexandriei explică înțelesul adânc al pustiei: „Egiptul înseamnă întinăciune. Fiindcă socotesc că noi cei ce suntem duhovnicești trebuie să înțelegem duhovnicește cele înfățișate în umbră și chipuri… Moise susținea că trebuie să meargă cale de trei zile fiii lui Israel în pustie arătând prin aceasta că nu trebuie să rămânem aproape de granițele răutății și vieții supusă tiranului. Și Moise aduce și un motiv înțelept și bine întemeiat pentru trebuința de a ieși din Egipt cei chemați de Dumnezeu: ca nu cumva să ne întâmpine vreo moarte sau ucidere… Noi trebuie să jertfim lui Dumnezeu și să petrecem sărbătoarea sfântă în pustie, despărțindu-ne de egipteni și ferindu-ne de vederea morții. Numai având mintea golită de toate și depărtată de cele ce o întunecă lumește și eliberându-ne ochiul de cele ce ne duc la moarte și stricăciune, vom jertfi curat lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor” (Sf. Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și adevăr, în coll. PSB, vol. 38, traducere de pr. Dumitru Stăniloae, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, pp. 46-7).
Cele spuse de Domnul în Pustiul Carantaniei, că „nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4), se împlinesc în această Sfântă Evanghelie. Vedem de aici că mulțimile sunt hrănite de cuvântul lui Dumnezeu. Abia la sfârşitul învățăturii Sale Domnul le dă hrana cea folositoare pentru trup, scopul principal fiind acela de a învăța că pâinea este cu adevărat Trupul Său. Acesta este momentul în care Mântuitorul pregătește întemeierea Tainei Sfintei Împărtășanii, pentru ca mai apoi, la Cina cea de Taină, El Însuşi să Se dea ucenicilor în pâinea şi vinul Euharistiei.
Atunci când le-a spus Sfinţilor Apostoli că trebuie să-i hrănească pe credincioşi, de bună seamă că știa cine şi cum trebuie să se hrănească. Dumnezeu știa câte pâini şi câţi pești aveau, câţi oameni erau acolo şi că hrana nu era suficientă. Totuşi, ca să ne arate că El este cu adevărat Cel Care dă hrană la tot trupul a făcut ca timpul să treacă, oamenii să asculte şi, în final, să aibă nevoie de hrana pământească, pentru că omul trebuie să se hrănească şi cu lucrurile pământeşti ca să ducă mai departe viaţa sa şi să ajungă în Împărăţia cerurilor.
Iubiți credincioși și credincioase,
Primul îndemn al Evangheliei de astăzi este acesta: să hrănim mai întâi sufletul nostru cu ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi să cerem de la Mântuitorul Hristos vindecare sufletească şi trupească. Astfel, când participăm la Sfânta Liturghie, mai întâi ne hrănim sufletul ascultând cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Evanghelie şi, apoi, ne împărtăşim cu Trupul și Sângele Domnului din Sfânta Euharistie. Prin aceasta arătăm că omul este ființă spirituală, cu suflet nemuritor, dornic de viaţă cerească veşnică, deşi este purtător de trup şi trăiește pentru o anumită perioadă pe pământ. Ca fiinţă spirituală și raţională înzestrată de Dumnezeu cu voinţă liberă şi iubitoare, omul se hrănește cu înţelesurile duhovnicești ale cuvântului lui Dumnezeu din Sfintele Scripturi. Când Mântuitorul ne explică tainele Împărăţiei cerurilor, El ne învață taina vieţii veșnice la care suntem chemați prin actul creației. Tocmai pentru aceasta este absolut necesar să participăm la Sfânta Liturghie ca să auzim cuvântul lui Dumnezeu, ca să ne hrănim sufletul cu semințele înțelesurilor dumnezeieşti ale Sfintelor Scripturi şi ale sfintelor rugăciuni.
În al doilea rând, Mântuitorul Iisus Hristos ne învață despre rolul hranei duhovnicești pe care o așază înaintea hranei trupești. Este important să subliniem faptul că Mântuitorul dă întâietate hranei sufletești, dar nu uită că omul este şi trup. Astfel, când ucenicii Săi au intervenit ca El să dea drumul mulțimilor, pentru ca oamenii să-şi cumpere ceva de mâncare, atunci El le-a zis: „daţi-le voi să mănânce”. Din aceste cuvinte ucenicii au înțeles că trebuie să aibă grijă de propovăduirea cuvântului, dar și de hrănirea oamenilor. Spunând că nu au decât câteva pâini și câțiva pești, Apostolii voiau să-I zică Domnului că nu sunt pregătiţi pentru a hrăni mii de oameni. Desigur, Mântuitorul Iisus Hristos știa ce avea de făcut, dar după ce află de la ei că se află acolo totuși ceva hrană materială, a cerut ca acest puţin să fie adus la El. Îndată Mântuitorul a binecuvântat pâinile şi peştii, iar acest dar mic s-a înmulţit în mod minunat atât de mult, încât din el s-au hrănit mii de oameni. Prin această minune Mântuitorul ne-a arătat că fiecare dar pe care îl aducem la biserică, oricât de mic sau de puţin ar fi el, când se binecuvântează de către El, se înmulțește și devine efectiv o bucurie pentru mulţi oameni. Având în vedere această faptă minunată a Domnului Hristos, Biserica, încă din veacurile primare, a rânduit să fie aduse pentru binecuvântare, pe lângă prescurile pentru Sfânta Liturghie, şi alimente sau îmbrăcăminte pentru cei săraci şi bolnavi. În felul acesta, Sfinții Părinți, după porunca Mântuitorului, au dezvoltat, deodată cu slujba Sfintei Liturghii, şi slujirea fratelui sărac și lipsit de bunurile materiale. În felul acesta, Sfânta Slujbă s-a conjugat cu iubirea frățească, milostenia având rădăcina în iubirea lui Dumnezeu arătată oamenilor prin jertfa și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Ca atare, faptele de milostenie își au izvorul în Sfânta Liturghie unde credincioșii se întâlnesc în rugăciune cu Fiul lui Dumnezeu înomenit, Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea noastră.
Dreptmăritori creștini,
Sfinţii Apostoli sunt chemaţi să fie martori la această minune dumnezeiască. Mântuitorul Hristos Și-a întrebat ucenicii dacă au ceva de mâncare. Acest dialog rămâne întru totul tainic față de mulțimea din jurul Său, cum de altfel episcopul și preotul se roagă în tăcere în Sfântul Altar. Cele prezentate înaintea Mântuitorului, pâinile şi peștii, sunt hrană de binecuvântare, pe care Domnul Hristos o ridică spre Tatăl Cel ceresc, mulțumește, frânge şi o dă Sfinţilor Săi Apostoli pentru a fi împărțită mulțimilor. Aceste lucruri se îndeplinesc desăvârșit după Cina cea de Taină, când Ucenicii au primit poruncă să săvârșească Sfânta Euharistie, spre amintirea Domnului şi Mântuitorului lor (1 Corinteni 11, 24-25). Cuvântul „euharistie” arată că Sfânta Împărtășanie este o mulțumire pe care noi o aducem Tatălui ceresc, prin Fiul Său în Sfântul Duh. În acest sens, hrana oferită acum mulțimilor are valoare euharistică, adică este oferită prin mulțumire și binecuvântare.
Darurile aduse la biserică primesc binecuvântarea lui Dumnezeu. Cele cinci pâini devin simbolul pâinilor aduse la biserică pentru Proscomidie, adică pentru slujba ce pregătește Sfânta Liturghie. Ele mai simbolizează şi cele cinci pâini pe care preotul le binecuvintează împreună cu grâul, untdelemnul şi vinul la slujba numită „Litie” care se săvârșește în cadrul Vecerniei Mari pentru a cere lui Dumnezeu să Îşi reverse binecuvântarea Sa peste rodul nostru de grâu, vin şi untdelemn. Deci, noi aducem lui Dumnezeu daruri din darurile Sale, Îi mulțumim pentru ele şi-I cerem să le înmulțească în casa și familia noastră. Când nu mai mulțumim lui Dumnezeu şi nu mai suntem recunoscători, atunci Dumnezeu îngăduie secetă sau inundații, oprind rodirea pământului pentru o vreme. Astfel, noi înţelegem mai bine că darurile prin care se întreține viaţa noastră pe pământ provin de la El, Făcătorul cerului şi al pământului. Numai când nu mai plouă la vreme potrivită ne dăm seama cât de important este darul ploii, numai când nu trăim vremuri pașnice, ci tulburi, ne dăm seama cât de prețioasă este binecuvântarea păcii, a armoniei în societate, în familie, în lume. Așadar, ceea ce aducem noi la biserică pentru a fi binecuvântat de episcop sau preot devine binecuvântare nu doar pentru cei ce le aduc, ci şi pentru toţi cei care cer de la Domnul Hristos ajutorul lor.
Iubiți credincioși și credincioase,
După cum pâinea din mâinile Apostolilor s-a înmulțit şi a săturat atâția oameni, tot așa şi pâinea binecuvântată de episcop sau preot întăreşte pe cei care vin şi se roagă în Sfânta noastră Biserică, cum vedem din rugăciunea de la Litie: „înmulțește, Doamne, pâinea aceasta în Biserica aceasta, în satul acesta, în țara aceasta, iar cei care vor gusta dintr-însele să se împărtășească şi să se sfințească”. Astfel tot ce luăm din mâna lui Dumnezeu cu rugăciune și mulțumire, se binecuvintează şi se sfințește prin harul Duhului Sfânt. Rugăciunea noastră este deci cuvântătoare, adică se săvârșește după Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi, când facem rugăciunea, rostim cuvintele lui Dumnezeu: „Doamne, Cel Ce ai binecuvântat cele cinci pâini în pustie şi ai săturat cu ele 5.000 de bărbați, binecuvintează şi pâinile acestea” (Liturghier, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2012, p. 63). Această rugăciune am primit-o în Biserica noastră de la Sfinții Părinți care ne inspiră convingerea că prin ea Mântuitorul Iisus Hristos binecuvintează cu mila Sa pâinea, vinul şi untdelemnul aduse de noi pentru slava Sa.
Tot ca o poruncă a Mântuitorului, la sfârşitul Sfintei Liturghii, ceea ce rămâne din pâinea adusă de credincioși pentru pregătirea Sfintei Euharistii, adică anafora, se împarte tuturor, atât celor ce s-au împărtășit cu Trupul şi Sângele Domnului şi celorlalți ortodocși participanți la Sfânta Liturghie. Desigur, pâinea aceasta binecuvântată, numită anaforă, ne aduce aminte de minunea înmulțirii pâinilor şi a celor doi peşti pe care Mântuitorul a săvârșit-o potrivit Evangheliei de astăzi. Această practică a Bisericii ne îndeamnă să fim darnici şi să ne arătăm iubitori de oameni, ca răspuns al nostru la iubirea lui Dumnezeu. Prin urmare, Domnul Iisus Hristos ne învață că tot ceea ce avem din bunăvoința Sa trebuie să le oferim confraților noștri spre slava lui Dumnezeu şi pentru a noastră mântuire. De aici înțelegem că mila Mântuitorului Iisus Hristos, de care vorbeşte Sfântul Evanghelist Matei, este pentru noi exemplu și învățătură, fiind lucrul cel mai de preț pentru mântuirea noastră. Tocmai de aceea și spunem: „Cu mila, cu îndurările şi cu iubirea de oameni ale Unuia Născut Fiului Tău” (Liturghier, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 2012, p. 96).
Dragii mei frați și surori,
Evanghelia de azi ne cheamă la împărtăşirea din darurile lui Dumnezeu, la recunoștință şi în acelaşi timp la grijă deosebită faţă de darurile lui Dumnezeu, care, dacă ne prisosesc, nu trebuie risipite. Din păcate, există şi astăzi oameni care au o bogăție mare şi o risipesc cu multă ușurință şi nepăsare, în timp ce alţii mor de foame. Mântuitorul ne învață că, dacă avem mai multă hrană, nu trebuie să o risipim, ci să ne gândim şi la cei care nu au deloc pâine. Ca atare să învățăm din această înmulțire a pâinilor și a peștilor că trebuie să păstrăm întotdeauna învăţătura Mântuitorului și să o împlinim prin milostenie și faceri de bine către aproapele. Despre milă, Domnul și Biserica ne-au învățat în multe rânduri, drept urmare, astăzi Mântuitorul ne poruncește să avem grijă de toţi cei care au nevoie de ajutorul nostru! În facerea de milostenii să nu ne lăsăm ispitiți de frica sărăciei, ci dimpotrivă, să împrumutăm prin milostenie pe Dumnezeu, ca El să ne dea din mâna Sa atotputernică cele de folos vieţii noastre! Domnul, cum spune Psalmistul, este Cel Care ne va da din darurile Sale cele bogate: „Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi” (Psalmul 103, 29). Când Dumnezeu deschide mâna Sa, bogăția vine degrabă în casa noastră, în familia noastră, în sufletul nostru şi în viaţa noastră. Pe de altă parte, când ne rugăm ca Dumnezeu să sfințească viaţa noastră şi să binecuvinteze toată agoniseala noastră ea sporește și se înmulțește. Prin urmare, după cum Mântuitorul Hristos S-a rugat Tatălui ceresc ca să binecuvinteze pâinile și peștii, şi noi să ridicăm sufletul către Dânsul ca să sfințească tot ceea ce este în viaţa noastră!
Rugăm pe Bunul Dumnezeu să răsplătească rugăciunea, milostenia și dragostea noastră, şi să le înmulțească desăvârşit pentru Împărăţia Sa cerească în veci. Amin!
