Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în după amiaza zilei de marți, 20 august 2024, la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova, a avut loc deschiderea oficială a taberei de excelență pentru elevii olimpici din Oltenia. Tabăra este intitulată „Science, Intelligence, Research” (SIR), fiind organizată de către Fundația „Cuvântul care zidește”, cu sprijinul Mitropoliei Olteniei. Anul acesta participă un număr de 45 de elevi, din toate județele Olteniei, care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele și concursurile naționale în anul școlar 2023-2024.
În prima parte a festivității de deschidere, a avut loc Slujba de Te Deum, săvârșită de părintele consilier Adrian Lupu, alături de părintele Dogaru Corneliu, ecleziarhul catedralei mitropolitane, de părintele Vintilă Belcineanu, directorul Seminarului, și de părintele Alexandru Eremia, ca act de recunoștință pentru bunele rezultate la învățătură obținute de tinerii participanți la această tabără.
În a doua parte, părintele Adrian Lupu, în calitate de consilier eparhial pentru Sectorul de Învățământ al Arhiepiscopiei Craiovei, a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Irineu: „Bine ați venit la tabăra noastră! Înainte de toate, vă transmit mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit, datorită căruia suntem cu toții aici și la inițiativa căruia această tabără are loc în fiecare an în Mitropolia Olteniei. Din motive binecuvântate, Înaltpreasfinția Sa nu se află cu noi la această deschidere, dar în schimb ne va vizita zilele următoare. În această calitate am fost desemnat să vă transmit întreaga dragoste părintească pe care o poartă fiecăruia dintre noi și să vă asigur de toată iubirea sa. În această tabără sunteți dintre elevii cei mai merituoși din Mitropolia Olteniei și vreau să vă felicit pentru rezultatele pe care le-ați obținut la concursurile și olimpiadele județene și naționale. Suntem mândri că vă avem aici la Seminar ca oaspeți în tabără SIR – Science, Intelligence, Research. Vă rog ca de la început să considerați această întrunire a noastră ca pe o mică recompensă pe care o primiți din partea Mitropoliei noastre ca elevi care ați muncit un an de zile și ați avut rezultate deosebite. Mulțumim voluntarilor și părinților care v-au adus în această tabără și care s-au îngriijit ca dumneavoastră să aveți aceste rezultate școlare. Nu în ultimul rând, mulțumim gazdelor noastre de la Seminar care ne pun la dispoziție campusul”.
În ultima parte a deschiderii, în calitate de președinte al Fundației „Cuvântul care zidește”, doamna Cristina Stamatoiu a prezentat programul și activitățile principale ale taberei. De asemenea, a amintit și a mulțumit profesorilor însoțitori și voluntari pentru această tabără: doamna Vică Melania, doamna Stela Liliana, Pr. Oprescu Dan și doamna Stoian Marina. Dintre cele mai importante activități prevăzute în programul taberei, amintim: activitate interactivă despre educația juridică, proiecție de film, jocuri de tabără, ateliere de creație, drumeție în Parcul Tineretului etc. Închiderea festivă a taberei va avea loc vineri, 23 august 2024.