Resfințirea Bisericii Mănăstirii Hurezani și Liturghie arhierească, în județul Gorj

Evenimente Gorj Manastiri

În ziua de marți, 3 septembrie 2024, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de resfințire a bisericii mănăstirii Hurezani, din județul Gorj. De asemenea, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Pentru activitatea duhovnicească și administrativă, preacuviosul ieromonah Vasian Melencu, duhovnicul mănăstirii, a primit rangul onorific de protosinghel. De asemenea, s-a conferit gramată de mulțumire pentru sprijinul acordat la lucrările de înfrumusețare domnului Gheorghe Cârstea, primarul localității Hurezani. Actul de resfințire a fost citit de către părintele protoiereu Spilcă Ion, iar gramatele chiriarhale au fost citite de către Părintele Exarh Arhim. Ioachim Pîrvulescu.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a vorbit mai întâi despre Sfânta Biserică ca locaș de rugăciune. De asemenea, a amintit și de istoria bisericii resfințite înainte de restaurare: „Biserica are întotdeauna puterea ei de a renaște, de a fi vie pentru viu este Domnul Dumnezeul nostru. Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat Biserica și i-a dat putere ca să fie aceeași până la sfârșitul veacurilor, încât nici porțile iadului o pot birui. Oriunde se roagă credincioșii se ridică sfinte biserici și acelea fac o legătură între cer și pământ. Atunci când sfințim biserica, ne rugăm la Tatăl cel ceresc ca să o primească să fie casa Sa. Mântuitorul ne spune: „Casa Tatălui Meu casă de rugăciune se va chema”. Casa noastră este Biserica. Aici suntem în comuniune cu Dumnezeu și în vizită la Dumnezeu. Cel atotputernic ne primește pe fiecare dintre noi și ne împărtășește din darurile Sale. Această biserică care a slujit credincioșilor din această localitate era aici singură, uitată și pustie, o biserică fără acoperiș care își vedea agonia și distrugerea, înaintea oamenilor pentru că toți treceau pe aici. Este adevărat că noi privim cu multă tristețe asemenea experiențe ale credincioșilor care nu mai găsesc soluții financiare sau materiale și nici chiar râvnă să-și repare bisericile. De multe ori suntem întristați și chiar necăjiți că asemenea biserici, monumente sfinte, rămân date uitării și uneori chiar pradă focului. În anul 2015, s-a aprobat un proiect de restaurare și din acel moment biserica a intrat într-un proces amplu de restaurare”.

În a doua parte a cuvântului, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit despre sfinții cuvioși Neofit și Meletie, prăznuiți în calendarul Bisericii noastre la data de 3 septembrie, care au devenit prin slujba de sfințire și ocrotitori ai bisericii din Hurezani: „Bunul Dumnezeu a făcut ca astăzi să avem hramul sfinților Neofit și Meletie, cuvioși părinți, mari isihaști și rugători. Ei au făcut parte din obștea mănăstirii Cozia și de acolo s-au retras în munte și în peșteri. Cu mila lui Dumnezeu acești sfinți au fost canonizați și au fost trecuți în calendarul, deși ei erau în cinste la Dumnezeu. Sfinții sunt prietenii și apropiații lui Dumnezeu. Sfinții fac parte din familia lui Dumnezeu. Întotdeauna când ne rugăm sfinților, Preamilostivul revarsă asupra noastră daruri îmbelșugate, de har, sănătate și multă bună-sporire. Sf. Neofit era făcător de minuni. Mulți care au trecut pe la paraclisul peșterii s-au tămăduit de boli înfricoșătoare. Chiar duhurile necurate erau izgonite de la oameni pentru că Sf. Neofit avea o mare luptă cu demonii și îi biruia permanent. Sfântul era doritor de liniște și de rugăciune, iar vrăjmașii îl necăjeau toată ziua și noaptea. Dar el nu se înspăimânta și nici nu se înfricoșa, căci avea un curaj care izvora din credință. Sfinții iubesc atât de mult pe Dumnezeu și cred cu tot dinadinsul că Preamilostivul vine în ajutorul lor ori de câte ori este chemat. Această mănăstire primește ca ocrotitori pe acești doi mari sfinți”.

În partea de final, Înaltpreasfinția Sa a amintit că Sf. Mănăstire Hurezani s-a înființat odată cu începutul lucrărilor de restaurare a bisericii, care a trecut în patrimoniul mănăstirii și locul unde se săvârșesc sfintele slujbe pentru obștea de maici care viețuiește aici. De asemenea, i-a felicitat pe toți cei care s-au implicat în lucrările de restaurare și de înființare a sfintei mănăstiri și biserici: „Cu adevărat putem spune că minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi. Aceste cuvinte le probăm atât prin zidirea și înființarea acestei mănăstiri. Aici era o biserică simplă și nu o mănăstire. Din această purtare de grijă a lui Dumnezeu, s-a născut această mănăstire. Nădăjduim cu ajutorul Maicii Domnului și al sfinților să crească și să se înmulțească obștea maicilor de aici. Mulțumim preabunului Dumnezeu, mulțumim sfinților Meletie și Neofit, mulțumim tuturor celor care s-au ostenit și care au contribuit la această zidire a mănăstirii și la această înfrumusețare. Felicităm pe părintele duhovnic al acestei mănăstiri, pe maica stareță și pe domnul primar. Dumnezeu să vă ajute pe toți și să vă dea sănătate și multă bucurie în vecii vecilor. Amin”.

Potrivit actului de resfințire, biserica a fost zidită între anii 1842-1843 și sfințită la 19 octombrie 1843, cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”. De assemenea, cu ocazia acestei resfințiri, a primit și al treilea hram, fiind închinată Sfinților Cuvioși Neofit și Meletie de la Stănișoara. Toate lucrările de renovare, reabilitare și restaurare a Sfintei Biserici au început în anul 2015, stareț fiind preacuviosul ieromonah Roman Topolniceanu, cu osteneala obștei sfintei mănăstiri, sub conducerea stareței preacuvioasa maica Fotinia Baltariu și preotul slujitor preacuviosul ieromonah Vasian Melencu și prin purtarea necontenită de grijă a ÎPS Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Lucrările au fost finanțate de Compania Națională de Investiții, primar fiind domnul Cârstea Gheorghe.