Cuvântul de învăţătură al ÎPS Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, la Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos 14 septembrie

Evenimente Mesaj
Iubiți frați și surori,
Sfânta Cruce este semnul biruinţei Domnului Iisus Hristos asupra morţii şi a diavolului. Crucea este cumpănă și puntea dată de Dumnezeu nouă oamenilor pentru a trece în viaţa fericită și dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Mântuitorul Hristos, prin Sfânta Cruce, ne-a eliberat din moarte și ne-a dat prin Înviere un ajutor haric să urcăm pe scara virtuţilor până primim viaţa veşnică. La Înfricoșata Judecată fiecare va primi darul după osteneala sa, cum ne spune Mântuitorul: „vor merge cei răi la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25, 46). Fără îndoială că în momentul învierii noastre vom vedea cât de mare importanţă a avut pentru noi Sfânta Cruce, așa cum se arată cele spuse din Sfânta Evanghelie de astăzi (Ioan 19, 6-11; 13-20; 25-28; 30-35). Într-o rugăciune de la Sfântul Maslu, cântăm: „Doamne armă asupra diavolului, crucea Ta ne-ai dat-o nouă…! Deci cinstirea Sfintei Cruci este întotdeauna în relaţie directă cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos! Domnul nostru Iisus Hristos prin Jertfa Sa de pe Cruce a sfințit lumea începând cu Sine, cu trupul Său, în iubirea Sa desăvârșită pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire. Purtarea Crucii Sale se vede în însăși jertfirea Sa de bună voie, în care El desființează păcatul și sfințește firea Sa umană prin care ne împărtășește harul Său. Dacă păcatul este îndepărtarea de Dumnezeu și afundarea în egoism, iubirea crucii poartă în ea desființarea acestuia și îndepărtarea urmărilor lui. Astfel Mântuitorul Hristos afundă păcatele noastre în oceanul iubirii Sale dumnezeiești și le răstignește pe cruce. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că „acolo unde este jertfa, acolo este nimicirea păcatelor, acolo este împăcarea cu Stăpânul, acolo este sărbătoare și bucurie”. Importanța Sfintei Cruci rezultă din faptul că Mântuitorul S-a înălțat de-a dreapta Tatălui cu trupul Său răstignit și înviat purtând pe el semnele răstignirii Sale. Această stare de jertfă devine efectiv calea noastră spre Tatăl Cel Ceresc unde vom împărți împreună cu Domnul Hristos în Duhul Sfânt. În atare caz, viața noastră în Domnul slavei este cu adevărat purtarea crucii în Trupul tainic al Domnului. Prin urmare, Fiul Tatălui, Cel Care „în chipul lui Dumnezeu fiind, a luat chip de rob” (Filipeni 2, 7) nu încetează să Se jertfească pentru mântuirea noastră, imprimând în sufletele noastre dorința de a ne jertfi pentru mântuirea noastră. Sfinții Părinți ne-au arătat că Domnul, suferind crucea și moartea, ne-a împărtășit viața din trupul și sângele Său jertfit. Așadar, întâmpinând pe mironosițe în dimineața pascală, El le-a comunicat atât bucuria învierii cât și curajul de a învinge moartea. Această bucurie a fost extinsă întregului univers și tuturor oamenilor, cum cântăm: „Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o slăvim; că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi, toţi credincioşii, să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată a venit prin Cruce, bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea Lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat”.
Preaiubiții mei frați și surori,
Sfânta Cruce este păzitoarea creştinilor şi a fiecărui credincios în parte. Este altarul de jertfă pe care S-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Cu această credinţă şi nădejde credinciosul este convins că atunci când se închină cu multă smerenie şi evlavie aduce cinstire Mântuitorului Hristos Care S-a răstignit pe cruce pentru mântuirea lumii. Nimeni şi nimic din această lume plină de suferinţă şi de durere nu ne poate ajuta atât de mult ca Sfânta Cruce pe care S-a răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. Din acest punct de vedere Sfânta Cruce este arma redutabilă împotriva diavolului și sprijin în urcușul nostru duhovnicesc spre Împărăția Cerurilor. Dumnezeu i-a îngăduit diavolului să ispitească pe om, tocmai de aceea satana are o oarecare influenţă la ridicarea şi căderea multora dintre noi! Dumnezeu a dat această putere pe de o parte îngerilor buni ca să ne ajute, iar pe de altă parte a dat și demonilor îngăduița să ne ispitească. Deci, în virtutea libertății noastre, fiecare dintre noi decide ce trebuie să facă cele bune sau cele rele. Dacă omul vrea să rămână în relaţie cu binele şi în comuniune cu Dumnezeu poate să biruiască tentația celui rău și să refuze uneltirile lui. Așadar, Creatorul ne-a dat puterea de a lucra şi de a cugeta numai spre bine, dar cugetarea noastră alunecă de cele mai multe ori spre rău. Vrăjmaşul, cel care ne abate de la drumul cel bun, face ca viaţa noastră să fie împotriva poruncilor Mântuitorului Hristos. Dar, a trăi în rău înseamnă a nu trăi deloc. Cel rău ne înșală şi ne deturnează de la calea cea bună, făcând ca drumul nostru să nu fie întotdeauna spre Dumnezeu! De exemplu, atunci când credinciosul vine la biserică, dar nu este atent la Sfânta Liturghie, deja a și fost înconjurat de diavoli, așa cum înconjoară albinele fagurul, înțepându-l cu săgeţile lor înveninate. Vrăjmaşul intră astfel în sufletul şi în trupul omului îndepărtând de la el pe îngerul păzitor prin gândurile rele și hulitoare! Săgețile înveninate ale diavolilor, odată pătrunse în sufletul omului, produc gânduri și lucruri rele care tulbură mintea și simțirea omului. Cu cât omul stăruie în aceste gânduri, cu atât acestea se înrădăcinează în sufletul lui. Cel afectat de asemenea ispite cu greu va putea să le scoată afară din inimă! Aşa se face că unii oameni ajung chiar în pragul disperării, dar tot la lucruri rele se gândesc! Cu adevărat greu se face sănătos omul păcătos, dacă nu se roagă lui Dumnezeu să fie izbăvit de cel viclean. Rănile sufletului sunt cel mai cu anevoie de curățit de veninul săgeților diavolului. Sfinţii Părinţi ne învață că vrăjmaşul, ispitindu-l și biruindu-l pe om, îi fură cu viclenie puterea de a lupta împotriva lui şi-l aruncă în deznădejde. Tot cel viclean aduce păcătosului slăbiciune, teamă şi frică, ca să nu se întoarcă la Dumnezeu şi să fie iertat de cel Milostiv. Desigur, dacă n-a crescut în sufletul său râvna după Dumnezeu, cum ar putea să fie miluit, mai ales că interiorul sufletului său este murdar şi ruinat? Cum ar putea păcătosul să-L primesc pe Dumnezeu, dacă nu și-a curăţit sufletul prin pocăinţă şi prin spovedanie? Numai credinciosul care se spovedește se poate vindeca de rănile celui rău și întunecat. Deci, omul, spovedindu-se se vindecă de toată boala și se curățește de toată întinăciunea deoarece Mântuitorul Hristos este Medicul sufletelor și al trupurilor noastre. Și cu cât sporește mai mult în dragostea de Dumnezeu, cu atât va cugeta și va trăi mai mult în iubirea Tatălui Ceresc cu tot sufletul și cu tot trupul său. Ca atare, păcătosul după ce își mărturisește păcatele crește duhovniceşte și ajunge fără împiedicare să facă voia lui Dumnezeu din toată inima și din tot sufletul său! Teama şi frica de diavolul, consecinţa păcatului, sunt astfel alungate prin spovedanie și sfânta împărtășanie. Dimpotrivă, omul care n-are credinţă şi nu este împăcat cu Dumnezeu va avea în continuare teamă de diavolul și se va înfricoșa de el. Dar, atâta vreme cât credinciosul se spovedește este împăcat cu Dumnezeu, harul divin alungând din sufletul său teama şi frica, pentru că Dumnezeu se așază în inima sa, protejându-l de cel rău. Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care S-a răstignit pe Sfânta Cruce pentru noi, întotdeauna ne apără şi ne protejează de toţi cei vor să ne facă rău, văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi!
Dreptmăritori creștini,
Credinciosul, luând crucea și urmând pe Domnul Hristos, ajunge la „cetatea întărită” care este Biserica. În Biserică, Dumnezeu, Cel răstignit și înviat, ne atrage la Sine prin măreţia nespusă a bunătăţii Sale. Odată ajuns la această înălțime a crucii ne unim cu Mântuitorul Cel răstignit pe Cruce ca să înviem împreună cu El. În felul acesta noi devenim altare de jertfă ale Domnului Hristos în Duhului Sfânt, fiind răstigniți față de patimile trupești și înfrumusețați cu frumusețile faptelor bune. Deci, Domnul nostru Iisus Hristos ne cheamă de pe crucea Sa ca să luăm crucea noastră, dăruindu-ne pace și mare milă.
Prin urmare, Evanghelia de astăzi ne învață că trebuie să ne rugăm Milostivului Dumnezeu şi să alergăm la mila Lui pentru a ne vindeca sufletele şi trupurile noastre de orice înveninare a celui viclean. Să facem semnul Sfintei Cruci cu multă luare aminte, fără grabă. Uneori, necuratul ne înșală când facem semnul crucii cu nepăsare și cu neluare aminte. Trebuie să ştim că semnul crucii trebuie să-l facem corect pe trupul nostru, spunând și gândind la Sfânta Cruce. Când zicem în numele Tatălui, să ne gândim la Tatăl Cel Ceresc, şi să ducem cele trei degete împreunate la frunte. Când spunem și al Fiului: să ducem degetele la abdomen şi să ne gândim la Cel Care S-a coborât pe pământ de la Tatăl pentru noi, și s-a făcut om. Și când rostim și al Duhului Sfânt: să ducem degetele la cei doi umeri şi să ne gândim la Cel Care pretutindenea este şi toate le împlineşte. Astfel, noi, prin semnul Crucii, sfinţim atât sufletul cât și trupul nostru, mintea şi cugetarea noastră. De asemenea, să nu uităm să ne rugăm Mântuitorului Hristos Cel Care S-a răstignit pe Cruce pentru noi, când trecem pe lângă o sfântă biserică, când vedem vreo troiță sau vreo sfântă icoană. Totodată, să învățăm să cinstim Sfânta Cruce ferindu-ne de blesteme, de păcate şi de fapte de ocară! Să învăţăm pe copiii noștri să facă semnul sfintei cruci, aşa cum se cuvine și să ne ferim de drăcuieli și de vorbe de ocară. Cel Care face cu luare aminte Sfânta Cruce se hrănește din roada Pomului dătător de viaţă și primește de la Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care S-a răstignit pe Sfânta Cruce, viață veșnică, acum și în vecii vecilor. Amin!