Preaiubiți frați și surori,
În această duminică am ascultat la Sfânta Evanghelie cuvintele Mântuitorului care ne îndeamnă la viață creștină cumpătată și responsabilă: „precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le şi voi asemenea”. Domnul ne cere să iubim pe toţi oamenii, pe cei care ne fac binele și pe cei care ne fac rău. Să iubim pe vrăjmașii noştri, că dacă îi iubim numai pe cei care ne iubesc pe noi, cu ce ne deosebim de păgânii care fac asemenea. Să facem milostenie fără a aștepta răsplată pentru fapta noastră, căci dacă facem milostenie cu gândul de a primi înapoi, la ce răsplată să ne mai așteptăm de la Dumnezeu? Prin această lege, Domnul a depășit pe toți legiuitorii din istoria omenirii, pentru că niciun legiuitor nu a poruncit vreodată ca cineva să iubească pe vrăjmașii săi.
Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat, așadar, legea cea nouă, legea iubirii de vrăjmași, ținând seama de firea noastră umană care amestecă cu ușurință păcatul cu virtutea. Tocmai pentru aceasta, Domnul îi îndeamnă pe ucenicii Săi, zicând: „precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea”. Sfântul Evanghelist Luca este foarte atent la detalii; el nu spune ceea ce vă fac vouă oamenii, ci ceea ce voiți voi să vă facă oamenii, aceasta să faceți. Adică oamenii vor ca semenii lor să le facă bine, să se poarte frumos cu ei, să-i respecte, să-i ajute, să-i împrumute, să-i ierte, să le acorde cinste ca unor ființe raționale, iubitoare și binecuvântate de Dumnezeu. Mântuitorul însă ne spune că, de fapt, trebuie să săvârșim numai binele, să nu facem oamenilor răul pe care ei ni-l fac, ci doar ceea ce dorim noi să ne facă ei, adică binele, pe acesta trebuie să-l săvârșim. Mai precizează apoi că, dacă iubim doar pe cei care ne iubesc, dacă împrumutăm pe cei care ne-au împrumutat, dacă facem bine numai celor care ne fac bine, atunci nu progresăm duhovnicește, pentru că nu depășim egoismul firii umane căzute în păcat.
Desigur, ni se pare foarte firesc sau natural să facem bine celor care ne fac bine, dar nu ni se pare firesc, natural sau normal, să facem binele celor care ne fac răul, adică nu ni se pare firesc să iubim pe cei care ne urăsc și să dorim binele celor care sunt vrăjmașii noștri. De ce? Pentru că firescul nostru nu mai este firea creată de Dumnezeu, ci e natura căzută în păcat, firea păcătoasă, care amestecă binele cu răul. De aceea, Domnul Hristos vrea să ne arate că numai omul bun păstrează curat chipul lui Dumnezeu Cel bun în Sine și că numai bunătatea este profund umană. Răutatea, chiar dacă a devenit o a doua natură, nu este după chipul lui Dumnezeu. Numai bunătatea și iubirea sfântă este conformă chipului Dumnezeului Cel bun. De aceea, spre sfârșitul Evangheliei de astăzi, Mântuitorul spune: „iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut fără să nădăjduiți nimic în schimb, și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt”. Credinciosul care împlinește această poruncă devine cu adevărat liber și ajunge să fie fiu al lui Dumnezeu după har.
Dreptmăritori creștini,
Domnul ne mai îndeamnă în această Evanghelie să ne rugăm pentru cei care ne vor răul. El ne spune să iertăm celor care ne fac rău, ca și Tatăl din ceruri să ne ierte păcatele noastre. Faptul că Tatăl Cel din ceruri ne iubeşte pe toţi la fel, cine dintre oameni ar putea să fie mai mâhnit decât El Care ne vede toate cele ascunse şi întunecate ale noastre? Noi ne ascundem faţă de semenii noştri care nu știu ce gândim şi uneori nu știu nici măcar faptele noastre, dar Dumnezeu le știe pe toate. Știe că suntem păcătoşi, știe că am greșit și noi la rândul nostru, dar totuşi ne iubeşte şi ne iartă. Uneori, este foarte greu, deși nu imposibil, ca firea păcătoasă a omului, înclinată spre răzbunare, să se schimbe atât de mult încât omul să-l iubească pe cel care îl urăște și să dorească binele celui care îi face rău. Cu alte cuvinte, la prima vedere, Evanghelia ne îndeamnă la o stare sufletească și la o acțiune greu de îndeplinit. Totuși, Sfinții Părinți ai Bisericii spun că Mântuitorul Iisus Hristos nu cere omului ceea ce el nu poate împlini. Prin urmare, dacă omul păcătos constată că nu poate să iubească pe vrăjmași, el trebuie să ceară ajutorul lui Hristos, ca iubirea lui Hristos să vindece sufletul său rănit de răutatea vrăjmașilor și să-i dăruiască harul iubirii Sale. Astfel, cu ajutorul harului dumnezeiesc, el poate scoate din inima sa „spinii urii” și ai dorinței de răzbunare.
Iubirea de vrăjmași sinceră, nu una fățarnică, începe cu rugăciunea pentru iertarea vrăjmașilor. În cărțile noastre de cult găsim rugăciuni pentru vrăjmașii cei ce ne urăsc și ne asupresc pe noi. În aceste rugăciuni nu se cere pedepsirea vrăjmașilor sau distrugerea lor, ci schimbarea lor în bine. Se cere ca Dumnezeu să le schimbe felul de a gândi și de a lucra: „necredincioșii să se întoarcă la dreapta credință, iar credincioșii să se întărească în dreapta credință, și toată vrajba și ura, în iubire de frați, în pace și dragoste desăvârșită să se prefacă”. Deci, iubirea de vrăjmași începe cu rugăciunea pentru schimbarea lor în bine sau îndreptarea lor. Foarte adesea, omul robit de mânie și ură este influențat de puterile diavolești, de „duhurile răutății”. Sfântul Apostol Pavel spune că „lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduh” (Efeseni, 6, 12).
Prin urmare, cine se face următor lui Dumnezeu în milă, în iertare, este asemenea drepților, a sfinților, aşa cum Domnul Iisus Hristos a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Aceste cuvinte le-au spus și sfinții mucenici, urmând Mântuitorului. Aduceți-vă aminte de Sfântul Ștefan, întâiul mucenic, care, pe când era ucis cu pietre, s-a rugat lui Dumnezeu: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Faptele Apostolilor 6, 60). Omul în răutatea lui nu știe ce face. I se întunecă mintea, crede că prin cuvinte de ocară, mânie şi fapte necugetate, poate să-şi liniștească sufletul. Însă, tocmai atunci când credem că ne-am liniștit şi ne-am sărat inima, cum zice o vorbă populară, tocmai atunci ne-am otrăvit mai tare pentru că ne-am făcut dreptate, osândindu-ne singuri.
Dragii mei credincioși și credincioase,
Mântuitorul Hristos ne îndeamnă să iubim pe toţi semenii noştri, să facem bine oamenilor pentru că Cel Care vede fapta noastră este Dumnezeu şi dacă săvârșim binele, Dumnezeu ne va întoarce binele. Dacă astăzi dăm ceva în numele Mântuitorului Iisus Hristos, mâine acel ceva ne va lipsi nouă şi altul va veni și ne va ajuta. Chiar dacă nu avem ceva de dat, avem totuşi datoria să ne rugăm pentru toţi, căci rugăciunea este bine primită la Dumnezeu care îi răsplătește pe toţi cei care Îl iubesc şi Îi cer ajutorul.
A iubi pe toţi semenii este o poruncă dată de Mântuitorul ucenicilor Săi. Iubirea este de la Tatăl ceresc Care ne iubeşte pe toţi, să ierte pe toţi cei care i-au făcut rău pentru că şi Tatăl Ceresc ne iartă pe toţi. Domnul Hristos ne mai îndeamnă să facem milostenie fără a cere în schimb ceva. Pentru că dacă primim înapoi pentru binele făcut, ce plată mai așteptăm de la Dumnezeu? Să lăsăm răsplata la Dumnezeu, atât aici pe pământ, dar mai ales în ceruri. Căci Dumnezeu ne dă aici viaţă, sănătate, împliniri materiale şi spirituale, iar dincolo ne dă fericire şi viaţă veșnică în Împărăţia Cerurilor. De aceea, este necesar să întărim viaţa noastră cu rugăciune, cu iertare, cu milostenie şi cu toate faptele bune pe care să le aducem Mântuitorului Hristos spre a primi binecuvântarea cerească şi a putea răspunde chemării dumnezeiești: „Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). De bună seamă nu putem fi milostivi asemenea lui Dumnezeu, dacă nu cerem ajutorul Lui și dacă nu ne gândim mai mult la greșelile noastre, decât la greșelile altora, rugându-ne astfel: Doamne, ajută-ne să fim milostivi precum Tu ești milostiv”. Să ne rugăm Bunului nostru Iisus Hristos să ne dăruiască inimă iertătoare şi multe bucurii duhovniceşti. Dumnezeu să reverse harul Său cel bogat şi mila Sa peste noi, căci a Lui este slava, cinstea şi închinăciunea, în vecii vecilor. Amin!
