Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, marți, 5 noiembrie 2024, a avut loc Conferința Preoțească de toamnă în Protoieria Băilești, județul Dolj. În prima parte a întâlnirii, un sobor ales de preoți a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la biserica Parohiei „Sf. Nicolae” din orașul Băilești. A doua parte a evenimentului s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Protoierei Băilești, în prezența părintelui protoiereu Neacșu Cătălin, a părintelui consilier Boroată Petre, sectorul social, a părintelui consilier Lupu Adrian și a părintelui Dodenciu Lucian, directorul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova.
În cuvântul de deschidere, părintele protoiereu Neacșu Cătălin a mulțumit tuturor preoților care au participat la această conferință organizată la nivelul Protoieriei Băilești și a amintit de tema anului omagial din Patriarhia Română dedicată „Sfinților doctori fără de arginți”. În continuare, Pr. Petruț Iana de la Parohia Țugurești, a prezentat referatul intitulat „Anul comemorativ al tuturor Sfinților Tămăduitori fără de arginți”.
După susținerea referatului, a luat cuvântul părintele consilier Petre Boroată, pentru a transmite mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. De asemenea, părintele consilier Adrian Lupu a mulțumit preoților din Protoieria Băilești pentru implicare în ceea ce privește formarea și trimiterea candidaților la Seminarul Teologic al Arhiepiscopiei Craiovei, apoi l-a prezentat pe noul director al Seminarului Teologic, părintele Dodenciu Lucian, care a vorbit despre oferta educațională a Seminarului. La sfârșitul conferinței părintele protoiereu Neacșu Cătălin a prezentat câteva teme de ordin administrativ.
(Pr. Gavrilă Costel)