Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ajunul prăznuirii Sfinților Arhangheli, Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova a organizat Târgul de Toamnă, ediția 2024. Evenimentul a fost inițiat de Comisia „Strategiei naționale de acțiune comunitară” (SNAC) a școlii, prin implicarea dnei prof. dr. Iuliana Gheorghe, inspector al ISJ Dolj, a dnei prof. Maria-Cristina Trușcă, responsabil comisie și a corpului profesoral al Seminarului.
Sub razele blânde ale unui soare încă generos, ne-am bucurat de recitalul susținut de membrii Corului Seminarului, dirijat de protodiac. Victor Șapcă, avându-i ca soliști pe Ianis Munteanu, clasa a IX-a, Sebastian Bîzoi, clasa a X-a și Mario Voinea, clasa a XII-a, cărora li s-au alăturat invitații noștri: Cristian Guran, student al Facultății de Teologie Ortodoxă, Anastasia Boroată, elevă a C.N. „Elena Cuza” și Denis Drăghici, elev al Liceului de Arte „Marin Sorescu”.
Ethosul românesc a fost pus în valoare și prin suita de dansuri populare tradiționale, protagoniști fiind Ansamblul folcloric „Crizantema”, al C.N. Gheroghe Chițu și Ansamblul Juveții de la Coșuna al Seminarului Teologic Ortodox. coordonatori: prof. Simona Crețan, prof. Dumitru Iftimov, prof. Daniela Iftimov și pr. prof. Cristin Sperlea.
Ne-au trecut pragul oaspeți dragi, elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Speciale „Sf. Mina” Craiova, alături de dna director Maria-Cristina Constantinescu, în calitate de parteneri ai activității noastre, într-o zi a comuniunii, a empatiei, a altruismului și a generozității.
(Text: prof. dr. Trușcă Maria: Poze: elev Buligă Nelu-Remus)