Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua de luni, 11 noiembrie 2024, în Protoieria Târgu-Cărbuneşti, din judeţul Gorj, s-a desfăşurat Conferinţa preoţească de toamnă. Întâlnirea a debutat cu Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie săvârşită în paraclisul Protoieriei, de un sobor de preoţi, sub protia părintelui protoiereu Ion Spilcă. Răspunsurile la strană au fost date de preoţii prezenţi.
A doua parte a evenimentului a avut loc în sala de conferinţe a Protoieriei. În cuvântul de deschidere, părintele protoiereu a mulţumit Părintelui Mitropolit Irineu pentru binecuvântarea primită de a organiza această Conferinţă şi pentru întreaga purtare de grijă. De asemenea, a mulţumit tuturor preoţilor pentru prezenţă şi, mai ales, pentru activităţile pe care sfinţiile lor le desfăşoară în parohiile încredinţate.
În continuare, părintele Adrian Vulpe, de la Parohia „Sf. Antim Ivireanul”, a prezentat referatul încadrat în contexul Anului comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi. În cuprinsul lucrării, părintele a evocat atât chipuri de Sfinţi tămăduitori, cât şi lucrarea lor deosebită în experienţa eclesială: „Mântuitorul Iisus Hristos a învrednicit pe mulţi Sfinţi de darul vindecărilor minunate. Aceştia au primit de la Domnul acest mare har, prin care au săvârşit atâtea minuni, unele consemnate în scris, iar altele acoperite cu haina smereniei. Desigur, pentru aceste vindecări ei nu primeau nimic în schimb de la oameni, având permanent în minte cuvintele Evangheliei <<în dar aţi luat, în dar să daţi>> (Mt. 10, 8). Tocmai de aceea ei sunt numiţi doctori fără de arginţi. Rezultatul imediat al acestor minuni era schimbarea duhovnicească profundă a celor vindecaţi. Vindecările veneau de la Doctorul desăvârşit, prin rugăciunile pline de durere şi de dragostea ale Sfinţilor”. După susţinerea referatului, au urmat dezbateri pe tema analizată.
În încheiere, părintele Bogdan Târlea, inspector eparhial şi delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit la această întrunire, a transmis mesajul de binecuvântare şi a vorbit apreciativ despre activitatea preoţilor din Protoieria Târgu-Cărbuneşti. De asemenea, a transmis câteva informaţii de ordin administrativ şi pastoral. În încheiere, părintele protoiereu Ion Spilcă a amintit despre cele mai importante activităţi desfăşurate la nivelul Protopopiatului, cât şi despre lucrările care se află în curs de derulare. La final, toţi cei prezenţi au luat parte la o agapă frăţească.
(Pr. Murgiuc Marius)