În prezența și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în ziua de 14 noiembrie 2024 a avut loc Conferința de toamnă pentru preoții din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj. Evenimentul a început cu săvârșirea Sfintei Liturghii în Catedrala Mitropolitană „Sf. Mare Mc. Dimitrie”, din Craiova, de un sobor de preoți, sub protia Pr. Dr. Marius Reșceanu, consilier eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei.
După momentul liturgic, preoții au fost invitați să participe la sesiunea de prezentări și dezbateri organizată în Sala de conferință a Centrului Preoțesc Renașterea. În calitate de protoiereu, Preacucernicul Părinte Grigore Vulcănescu a adresat cuvântul de deschidere și de mulțumire Înaltpreasfințitului Dr. Irineu și tuturor preoților prezenți. În continuare, Pr. Hobeanu Alexandru, de la Parohia „Sf. Ier. Calinic Cernicanul” a prezentat tema Sfinții tămăduitori fără de arginți, modele de credință și jertfă. De asemnea, Pr. Dr. Nincu Mircea, de la Parohia „Sf. Ier. Petru Movulă”, a susținut referatul cu titlul Lucrarea de propovăduire a Bisericii ca lucrare de vindecare a omului și a lumii și rolul pe care îl are preotul în împlinirea ei. La invitația părintelui protoiereu Grigore Vulcănescu, domnul doctor cardiolog Tudorașcu Petrișor Raul a prezentat referatul Misiunea medicului în societatea secularizată și tehnologizată. Provocare și binecuvântare.
În cuvântul de învățătură, Părintele Mitropolit Irineu a vorbit mai întâi despre legătura dintre suflet și viață, dintre moarte și păcat: „În primul rând, trebuie să ne gândim că suntem făcuți de Dumnezeu, creați de Cel atotputernic, având în noi chipul lui Dumnezeu. Vorbim foarte adesea de acest cuvânt al Sfintei Scripturi, însă de foarte puține ori ne dăm seama de ceea ce este chipul lui Dumnezeu. Ne gândim de multe ori la aspectul vieții pământești, însă boala este de natură energetică pe care o înțelegem numai dacă o privim în contextul vieții. Viața este dată de Dumnezeu, iar noi suntem beneficiarii acestei vieți, însă nu ne prea gândim la cel care susține viața, adică la suflet. Trebuie să gândim că toate valorile noastre sunt coordonate de suflet. El este acela care modelează trupul. Înainte ca trupul nostru să se constituie cu toate organele în pântecele mamei, sufletul există pentru că Dumnezeu îl crează odată cu embrionul. Sufletul este purtătorul valorilor sau al lipsurilor părinților trupești. Ei sunt aceia din sufletul cărora Dumnezeu alcătuiește sufletul copilului. Natura sufletului este spirituală, iar trupul acesta este sinteza dintre trupurile părinților noștri. Sufletul este prezent în tot trupul. Sufletul este darul creației lui Dumnezeu. În viața fiecăruia apare această suferință, pe care o purtăm în noi înșine de când ne naștem. Suferința o ducem ca o consecință a ceea ce este negativ sau lipsă în noi înșine, ca o moștenire, întrucât copilul nu este vinovat de suferința pe care a primit-o de la părinții săi, dar el o poartă, datorită legăturii genetice cu părinții. La acest bagaj poate să se adauge ceea ce facem noi și poate să scadă ceea ce am primit, dacă omul reușește să conștientizeze că suferința nu are legătură numai cu trupul. Atunci omul încearcă să facă ca să adune cât mai multă energie pozitivă în interiorul său și în felul acesta să scoată ceea ce este umbră și întuneric din viața sa. Prin aceasta omul poată să ajungă o făclie purtătoare de lumină. Omul primește lumina de la Cel care este dătător de lumină. În această lucrare Dumnezeu nu ne obligă, ci ne-a dat libertate. Binele este permanent în viața noastră pentru că este creat de Dumnezeu. Răul este al celui necurat, care a semănat confuzie în viața omului în rai. Păcatul lui Adam are consecință directă boala și moartea. Atunci când Adam și Eva au căzut în păcat, s-au fost întors cu fața spre satana și nu au mai stat de vorbă cu Dumnezeu. Atunci s-a produs acea nefericire din viața omului”.
În a doua parte, Înaltpreasfinția Sa a prezentat legătura dintre religie și medicină, evidențiind rolul deosebit al preotului și al medicului în lucrarea de vindecare a sufletului și a trupului: „De la început viața religioasă a avut ajutor medicina. Religia era mama, iar fiica acestei religii era medicina. Amândouă lucrau împreună ca să apere pe om, medicina ca să-i dea vindecare trupească, iar religia să-i dea vindecare sufletească. Religia a avut întotdeauna ca slujitori pe clerici, iar medicina pe doctori. Ruperea de Dumnezeu a fost o preocupare a celui rău, adică a dorit ca omul să nu mai fie legat de Dumnezeu. De aici știința a apărut în lumea medicală ca una care poate să cerceteze viul, să pătrundă în interiorul celui necunoscut, care este suflarea lui Dumnezeu. De fapt, nu s-a raportat la suflarea lui Dumnezeu, ci numai la facerea mâinilor Lui, la pâmântul din care am fost alcătuiți. Trupul nu a mai fost luat ca un întreg cu sufletul, ci numai trupul în sine, iar sufletul a fost lăsat la o parte ca o chestiune depărtată de trup. Medicina nu a înțeles faptul acesta că omul moare. Aici s-a oprit fără să spună ceva. Medicina nu tratează moartea, ci încearcă să trateze boala prin aceste metode științifice. Se cunoaște totul din punct de vedere biologic, dar nu se cunoaște de ce omul este bolnav. Dacă noi știm să tratăm boala, de ce oare nu ne raportăm și la izvorul suferinței și al bolii? Boala este lipsa de relație cu Dumnezeu. Dacă nu mai suntem în relație cu Dumnezeu, nu mai avem această energie. Un om care trăiește în afara condițiilor de viață, mâncare băutură, aer, ajunge să moară. Dacă sufletul trăiește departe de Dumnezeu se observă tocmai în partea periferică a omului care este trupul. Boala începe prima dată în minte, acolo unde sunt gândurile, proiectele, valorile. În clipa în care gândește numai negativ, omul păcătos trăiește numai ca o ființă biologică. Totuși, noi suntem făcuți de Dumnezeu într-o existență pentru fericire. Cei care aleargă pe calea morții și a păcatului, au o existență tragică în moarte. Această existență tragică se continuă dincolo, așa cum vedem în parabola cu bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. Aspectul medical este acela care trebuie să ia dintre cele ale lui Dumnezeu și să le dea oamenilor. Cuvântul „Ale Tale dintru ale Tale” se poate transpune și într-o medicină religioasă. Luăm din lumea înconjurătoare aceste leacuri și medicamente naturale și le dăm omului. În felul acesta și medicul este un sacerdot. Dacă revenim asupra înțelegerii naturii umane, atât preotul cât și medicul devin salvatori ai lumii. Medicul și preotul sunt cei chemați de Dumnezeu ca să sfințească creația, să o vindece și să o binecuvinteze. Preoții sunt doctorii sufletelor și ai trupurilor credincioșilor. Aveți această obligație să îi înconjurați cu dragoste, să fiți permanent lângă ei, să folosiți aceste lucrări pe care le-a dat Biserica. Spovediți cu multă atenție și veți vedea izvorul bolilor. Omul s-a îmbolnăvit de când a întrerupt legătura cu Dumnezeu. Nu uitați că noi suntem doctori în primul rând pentru familia noastră. În familie preotul trebuie să fie ca o făclie. Trebuie să ne străduim ca din famile să facem lumină și apoi, mergând la biserică, să devenim lumină pentru enoriașii noștri”.
