Întâlnirea responsabililor cu cateheza parohială din Mitropolia Olteniei

Evenimente Proiecte

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în perioada 18-19 noiembrie, a avut loc la Sfânta Mănăstire Lainici întâlnirea reponsabililor cu cateheza din Mitropolia Olteniei și Episcopia Caransebeșului. La întâlnire a participat ca invitat părintele inspector patriarhal Mihai Pavel, coordonatorul Biroului de catehizare a tineretului de la nivelul Patriarhiei Române, precum și tineri din organizațiile de tineret care desfășoară activități cu tinerii în eparhiile din care provin.

Scopul întâlnirii îl reprezintă bilanțul activităților desfășurate cu tinerii în cadrul parteneriatului dintre eparhiile Mitropoliei Olteniei și Episcopia Caransebeșului. În cadrul acestui partenieriat au fost demarate 10 tabere în Mitropolia Olteniei după modelul taberei din inima satului dezvoltat în eparhia Caransebeșului. De asemenea, în cadrul parteneriatului au fost implementate Întâlniri ale Tinerilor Ortodocși, slujiri misionare, înființarea centrelor catehetice, precum și realizarea unei agende catehetice comune pentru anul 2024.

În cadrul întâlnirii părintele inspector patriarhal Mihai Pavel a prezentat viziunea, misiunea și planificarea strategică a Biroului de Catehizare a tineretului al Patriarhiei Române, apoi a invitat participanții la un exercițiu simplu de echipă, menit să-i provoace pe cei prezenți să articuleze împreună o viziune, un set de valori și să identifice direcțiile prioritare de focalizare a eforturilor pentru activitățile catehetice pentru anul care urmează.

La finalul raportării grupelor de lucru părintele inspector a apreciat în mod deosebit parteneriatul construit în ultimul an în Mitropolia Olteniei „Activitatea cu tineretul în Mitropolia Olteniei este  una lăudabilă din perspectiva unității și strategiei comune, facilitată cu succes de formatori ai Departamentului de Tineret din eparhia Caransebeșului. Strategia de a forma tineri pentru tineri funcționează, are roade și este de perspectivă. În același timp nu trebuie uitat că scopul activităților și catehezelor este unirea cu Hristos, împărtășirea cuvântului evanghelic este esențială în acest context. Tinerii sunt o resursă inepuizabilă care așteaptă să fie valorizată. Componenta catehetică a fost unul din subiectele întâlniri mult dezbătută dar adaptată nevoilor fiecarei eparhii și cu intersectări comune în anul 2025”, a declarat Pr. Mihai Pavel – inspector patriarhal, coordonatorul Biroului de catehizare a tineretului de la nivelul Patriarhiei Române.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, domnul Claudiu Bălan, președinte al Asociației Ortodoxia Tinerilor și referent în cadrul Sectorului Misionar-catehetic al Episcopiei Slatinei și Romanaților, a prezentat o serie de modele catehetice online de succes în rândul tinerilor.

Îi mulțumim și îi suntem profund recunoscători Înaltpreasfințitului Părinte Irineu pentru binecuvântarea și purtarea de grijă pe care ne-o oferă în procesul nostru de  dezvoltare a activităților cu tineretul și catehizare în Mitropolia Olteniei. Parteneriatul dintre cele 4 eparhii ale Mitropoliei și eparhia Caransebeșului a fost un real succes. Întâlnirea din aceste zile a fost una  de bilanț, dar în același timp și de planificare a obiectivelor pentru anul 2025. Suntem recunoscători tuturor partenerilor noștri care fac parte din acest proiect minunat, dar în același timp apreciem plusul de valoare adus în acest an, prin prezența părintelui inspector patriarhal Mihai Pavel, care a avut un rol de dinamizare, de noutate și de încurajare în demersul nostru catehetic. Pentru anul 2025 fiecare eparhie, prezentă în acest parteneriat, și-a propus dublarea activităților cu tinerii realizate în anul precedent, precum și noi sesiuni de formare și aprofundare în plan catehetic a preoților. Îi mulțumim, de asemenea, părintelui stareț Ioachim Pârvulescu pentru generozitatea cu care ne-a primit și susținut în demersul nostru, unde am slujit împreună Sfânta Liturghie și ne-am închinat moaștelor Sfinților Părinți Stareți din Mănăstirea Lainici”, ne-a transmis părintele Ștefan Bărbulescu, inspector eparhial în cadrul Departamentului de Tineret și Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei.

Evenimentul se înscrie în Agenda națională a Biroului de catehizare al Patriarhiei Române, care acordă o atenție sporită întâlnirilor regionale la nivel mitropolitan și eparhial, în scopul conturării unei strategii de lucru comune în ceea ce privește activitățile catehetice și cu tinerii.